depresia din depresiune

[lavigne]

Articol preluat de la adresa: http://www.cafeneaua.com/node/view/2354

În prima zi am fost trezit la ora patru dimineaţa şi trimis la uzină să dau la lopată pentru a câştiga nişte bănuţi cinstiţi. Sau nişte năsturei cinstiţi. Ce m-a deranjat pe mine a fost faptul că am fost trezit nu de ceasul deşteptător, ca de obicei, ci de către unul dintre părinţii mei, nu mai ştiu care. Cele opt ore standard de lucru la uzină au trecut în cele din urmă, iar la vestiar am descoperit ca unul dintre ceilalţi muncitori (era să zic colegi) îmi spărsese lacătul de la dulap şi îmi furase bocancii. M-am enervat foarte tare, dar am scrâşnit doar din dinţi, fiind mai pirpiriu de felul meu, m-am îmbrăcat şi am mers acasă încălţat cu cizmele de cauciuc. În noiembrie. Acasă mă aştepta o altă surpriză: Stalin, câinele, îmi rosese şlapii şi un picior de la birou (cu simţul răspunderii însă, astfel încât să nu se prăbuşească decât atunci când mi-am plasat labele picioarelor sub birou şi am asezat cheia pe el; nu mi-a convenit, chiar am urlat o dată scurt de durere). După acest episod, m-am dus la baie şi mi-am spălat picioarele de sânge. Mare lucru!
În cea de a doua zi am fost din nou trimis la lucru, unde am reuşit să-mi rup mâna stângă, fapt care mi-a prilejuit scurtarea zilei de muncă, şi o întâlnire cu nenea în halat alb. Mă durea îngrozitor, iar nenea doctorul mă tot lovea la cot, de obicei în cele mai dureroase zone, şi mă întreba dacă mă doare. Eu am râs, n-am zis nimica, decât că l-am înjurat în gând într-un mod atât de oribil încât mă miram deja cum mai poate râde. Am făcut totuşi o criză de isterie şi mi-a căzut patul pe picioare. Nicicum nu m-am putut abţine să nu fac o criză de isterie. După acest episod, m-am dus la baie şi mi-am spălat picioarele de sânge. Mare lucru!
În cea de a treia zi n-am mai mers la lucru pentru că a murit mama. Nu ştiu cum, dar s-a făcut că înmormântarea a avut loc în aceeaşi zi. O senzaţie dureroasă de gol interior combinată cu sentimentul unei pierderi de neînlocuit mă bântuiau. Mă păştea depresia nervoasă. Eu i-am zis: „Nu mă mai paşte aşa, că mă gâdili!" Ea m-a rugat să îi dau voie, eu am spus nu, ea a insistat, eu am spus nu, ea a mai insistat, eu i-am tras un şut în fund şi ea a plecat, contrariată. La înmormântare, înainte de a lăsa sicriul în groapă, cei care îl duceau s-au odihnit puţin punându-l jos. S-au odihnit mai puţin decât şi-ar fi dorit, fiindcă le-am atras atenţia, cu lacrimi în ochi, că au aşezat sicriul pe picioarele mele. L-au ridicat şi l-au introdus în groapă, iar apoi au umplut groapa cu lopeţile. Eu le-am spus că ar fi mai bine să-şi ia lopeţile din groapă şi s-o umple cu pământ, ceea ce au şi făcut. După acest episod m-am dus în capela cimitirului, unde prietena mea Maria voia să-mi spele picioarele de sânge cu o cârpă, dar eu i-am spus că ar fi mai bine să mi le spele cu părul, ceea ce a şi făcut. Mare lucru!
În cea de a patra zi am chiulit din nou de la lucru, fără vreun motiv bine determinat. Mă trezisem încă de dimineaţă cu imaginea mamei în minte şi cu presentimentul unei nenorociri. Din fericire, nu s-a întâmplat nici o nenorocire. Am mers până la bucătărie, unde Stalin rodea nişte oase, am vrut să-i iau unul (în joacă), el m-a muşcat de faţă. Am fost dus de urgenţă la spital, unde nenea cu halatul alb mi-a dat nişte injecţii, plus nişte sfaturi şi mi-a bandajat capul. Când am ajuns acasă, l-am certat şi l-am bătut pe Stalin, iar el de supărare m-a muşcat şi de picioare. După acest episod, m-am dus la baie şi mi-am spălat picioarele de sânge. Mare lucru!
În cea de a cincea zi (oricum nu aveam de gând să merg la lucru) nici nu mi-am deschis bine ochii că m-a şi sunat prietena mea să-mi spună că a rămas însărcinată. Ce să fac? I-am dat întâlnire într-un oarecare loc, să vorbim despre asta. Ne-am întâlnit şi am vorbit îndelung despre ce am putea face în legătura cu problema. Eu nu vedeam decât două soluţii: avortul sau căsătoria, dintre care doar prima îmi surâdea. Ea ţinea neapărat să aibă copilul, chiar şi fără să ne căsătorim. După două ore în care am încercat degeaba să o conving să avorteze, am mers la mine acasă (chipurile să ne iubim), unde am omorât-o cu o lovitură scurtă de topor tocmai în creştetul capului. Mă murdărisem puţin cu sânge pe mâini şi pe picioare, aşa că după acest episod iar m-am dus la baie şi mi-am spălat mâinile şi picioarele de sânge. Am îngropat-o în grădină, apoi am plâns-o cu lacrimi fierbinţi şi m-am îmbătat de supărare. Iar când am dat o dată cu pumnul în birou acesta s-a prăbuşit din nou pe picioarele mele. Biroul revoltat. După acest episod, m-am dus la baie şi mi-am spălat picioarele de sânge. Mare lucru!
În cea de a şasea zi am mers din nou la lucru, dar am aflat că am fost concediat. Şeful mi-a tras chiar o palmă, spunând că a avut încredere în mine şi că eu aş fi abuzat de ea. Sunt şi eu om, aşa că i-am tras un pumn în nas şi şeful a leşinat. Ce puteam face? L-am luat şi l-am aruncat în moara nr.6. Când veneam spre casă, m-a lovit un Oltcit albastru, nu foarte tare, dar suficient de tare încât să mă arunce cu capul de pământ. Astfel mi-am spart capul. Şoferul, „om sufletist”, m-a dus cu maşina lui la spital, unde nenea cu halatul alb mi-a cusut pielea capului cu multă măiestrie. Însă m-a făcut să suport o durere considerabilă, ceea ce a dus la o nouă criză de isterie din partea mea, în cursul căreia mi-a căzut patul pe picioare. Automat m-am calmat; după acest episod m-am dus la baie şi mi-am spălat picioarele de sânge. Mare lucru!
În cea de a şaptea zi nici nu m-am trezit bine că ditamai musca mi-a intrat instantaneu într-unul dintre ochi, nu mai ştiu în care. În timp ce mă chinuiam s-o extrag de acolo, mă întrebam de ce oare trebuie să mi se întâmple aşa de multe în mai puţin de o săptămână. Astfel am făcut o depresie nervoasă de toată frumuseţea, sau de toată urâţenia. M-am mai uitat pe geam, apoi am murit şi am mers să mă odihnesc puţin. Mare lucru!
În cea de a zecea zi, adică azi, am înviat şi m-am hotărât să-mi povestesc peripeţiile în scris, ceea ce am şi făcut. Mare lucru!

[Iosif]

Tare interesant
(esti Alexandru Pop?)

[jucatorul]

Google: http://www.google.com/search?hl=en&lr=&q=fost+trezit+la+ora+patru+dimineaţa+
Sau alex porc??!
Informatii despre acest user: http://www.cafeneaua.com/user/view/3102?!

Si articolul pe alt site: http://www.cafeneaua.com/node/view/2354

Cine esti?
 

PS: Cand dai cu copy&paste la text... da cu c&p si la sursa sau link.
Sau specifica macar cine este autorul randurilor.
Poate sa aibe si fontul cel mai mic .. dar sa fie intr-un colt acolo?
Parerea mea!

Daca eshti intr-adevar Alex Pop... toata stima si respectul si... mea culpa!

[viulian]

Hmm... Mda.

E drept ca se poarta aceasta postare pe mai multe forumuri...

Eu zic sa-l intrebam pe alex cel de la cafenea.net daca el a postat si aici.

[jucatorul]

Scuze pentru sangele de detectiv care imi curge prin vene acum.
Sper din tot sufletul sa nu ma grabesc postand  ... dar nu puteam sa nu observ diferenta de stil dintre postul de salut si aceasta istorioara cu arome biblice.

Iata o alta comparatie mai non comformista.

@llex: "salut! ma numesc alex. sunt dintr-un mic oras de langa tg-jiu (bumbesti-jiu, mai precis) si ma bucur mult ca am descoperit acest site.
de ce? pentru ca de multe ori simteam nevoia sa povestesc cuiva intamplari din viata mea dar pur si simplu nimeni nu vroia sa asculte ce as fi avut eventual de spus, toti erau prea grabiti dar iata ca acum a rasarit o noua speranta pentru mine: acest site. 
despre mine? am 20 de ani, sunt student la o facultate de stiinte din petrosani, specializarea sociologie. "

Alex porc: "
Nume de utilizator:alex porc
Localitate: Baia Mare
Statul, provincia sau regiunea: maramures
Tara: Romania
Sex : M
Id YahooMessenger:loureedpork
Biografie:
-6 premii literare
-contribuţii la 10 spectacole de teatru
-romanul "Femfi" apărut la Editura "Enesis" din Baia Mare în august 2004 ş.a.m.d."

[|ngerMorT]

Mai...nu e acelasi..pentru simplul fapt ca lavigne are 20 de ani, si acel Alexandru Pop are 31...Nu cred ca lavigne va nega faptul ca a copiat povestirea aceasta, si fiind nou pe site poate a omis din greseala sa puna autorul, poate a uitat...sper...Si mai sper ca isi va indrepta singur greseala! 

ps: Gata Jucatorule...s-a inteles ideea...eu am observat de cand a postat lavigne povestirea asta si am cautat prin google, dar am asteptat in ideea ca poate o sa mentioneze totusi de unde e preluat textul...si inca sper ca o s-o faca, fara alte interventii din partea noastra

[jucatorul]

Gata! Imi pare rău daca am fost insistent... mi-a sărit şi mie ţâfna ...     .. cam repede intr-adevar, lucru care nu ma caracterizeaza! Dar ... nu poti tolera un asemena comportament, din partea unui student, taman la sociologie, mai ales cand vezi doua posturi unul la "proza" si unul la "colt de jurnal"... ori jurnal pentru mine inseamna ceva personal.
Repet: Parerea mea!

Cred ca imbatranesc! Ceea ce-i nasol!
Jucatorul.

[Semiramis]

si totusi...care-i adevarul?
lavigne, ne spui? 

ps imi place ideea ca in afara de mult iubita mea sirenă, cunoscuta si sub numele Lorelei, exista "politistii" site-ului, dornici de investigatii...
cred ca ar fi frumos sa il lasam (asteptam) pe lavigne sa ne impartaseasca. cu interes il asteptam...