Eu.. un simplu calator

[Strumfita]

  Eu sunt ceea ce sunt.. nimic mai mult .. doar eu ..
  Ma intreb cum ar fi pe pamant daca nu am ajunge sa cunoastem fericirea. Aud mereu pe cei din jur spunand ca va fi bine. As vrea mult sa cred, dar nu stiu daca pot. Inteleg ca timpul sa-l intorc nu pot, desi as vrea. Spun vorbe ce sens uneori nu au.. nadajduiesc ca totul va fi bine dar nu trebuie sa uit ca sunt un calator pe acest pamant.
  Ma prefac ca noaptea-i zi si ca ziua-i noapte si simt cum viata parca se confrunta cu mine, dar totdeauna ma intrece. Ating ce altii poate nu ating si sunt ingrijorata de cursul vietii si cu timpul realizez ca sunt doar eu si probabil nu pot atinge ce altii au atins. Sunt o simpla adiere in vant sau in viata unei persoane, desi as vrea sa fiu mai mult si cateodata ma intreb: "Oare cat rau poate fi pe pamant?".
  Inteleg ca viata-i grea si ca nu pot spune mereu "as vrea, as vrea!". Sunt multe lucruri care dor, uneori ating dorinte ce se sting, alteori sunt ingrijorata ca nu le ating, uneori plang si ma intreb "ce sunt?", iar un glas imi raspunde ca sunt un om in plus pe acest pamant ..!!!  

[Lady Allia]

...Dragă Îngeraş...eşti un înger frumos cu aripi care încearcă să se deschidă...un om...da...într-adevăr eşti un om şi aş spune un om minunat...şi nicidecum un om în plus...
oamenii draga mea...adevăraţii oameni nu sunt niciodată în plus...ei sunt cei care ţin viaţa pe umeri...care dau sens şi care fac să fie atât de frumoasă călătoria noastră aici...
...un om care ştie că are aripi să zboare şi ştie că are vânt împotrivă la pupa care să-i oprească şi să-i frângă aripile...un om care ştie că orice transformare înseamnă suferinţă şi orice ridicare înseamnă cădere...este un om minunat...
... un om este acela care ştie că aproape toate lucrurile minunate în viaţă le obţine prin luptă, iar lupta din păcate înseamnă durere...aşa sunt regulile vieţii, dar de obicei dacă ştim să ne umplem desaga sufletului cu lucruri frumoase...viaţa nu e chiar atât de grea...e chiar frumoasă...cu bine şi rău..cu lacrimi şi durere...cu iubire şi deznădejde...
...sunt însă clipe în care fiecare dintre noi are îndoieli...are întrebări..."ce sunt eu?" ... "cine sunt eu?" ... "care e rostul meu?"..., dar asta este bine...este bine pentru că viaţa are o anumită importanţ, iar noi vrem un rost al nostru în ea...un ţel...un scop....şi asta ne face deosebit de umani...
...felul în care simţi tu...este..uhhh...minunat...ai un suflet frumos...pur şi melancolic...poate acuma prea trist şi prea plin de întrebări şi dureri...de cicatrici şi amintiri..., dar...cu timpul vei vedea că acele cicatrici ne diferenţiază unii de alţii...pentru că pe fiecare cicatrice din sufletul cuiva se potriveşte doar anumite persoane...persoane care ne trec prin viaţă...persoane care ne ajută să ne maturizăm...persoane care ne ajută să ne formăm...persoane...o cicatrice este o persoană...iar cicatricile noastre sunt unice...sunt doar a noastre...
...la început, când sunt proaspete...dor...tare rău dor..., dar cu timpul durerea se atenuează...şi învăţăm să acceptăm că e bine să mergem mereu înainte...să zâmbim oricât de greu ar fi...deoarece...niciodată nu ştim cine se poate îndrăgosti de zâmbetul nostru şi să creeze cicatricea perfectă în sufletul nostru...o cicatrice care însă se adânceşte prin prezenţă şi iubire şi nu doare...doar ne face sufletul să tresalte...

Draga mea...într-adevăr eşti un înger...pentru că simţi ca un înger...pentru că străluceşti ca un înger şi pentru că ştii să trăieşti...să râzi, să plângi...să exişti...ca un om, dar totodată ca un înger...e o plăcere să te cunosc...să ştii...