„Problema României”, nu-i în România, ci în afara ei. A intrat în joc şi trebuie să joace. Şi-acum toată „lumea bună” (vreau să zic occidentală) e cu ochii pe România. E o ţară frumoasă, mai frumoasă decât majoritatea ţărilor europene, e apetisantă ca o prăjitură pe care o cam poftesc unii şi alţii. Dar cum s-o aibă? Asta-i „Problema României”. Şi-atunci – vă spun eu, care-am umblat şi-ncă umblu prin toată lumea – au făcut un cor, aici, la noi, care cântă (pe texele unor manele) că totul pute, că românii sunt leneşi, că brânza românească e infectă, că spitalele româneşti sunt la pământ, că oamenii Ţării sunt răi, că va fi vai de mama noastră, că ne trebuie 100 de ani ca să… ce? Şi, iată că, din păcate, corul ăsta are ecou în străinătate, unde e aplaudat, iar aplauzele străinilor pică peste noi ca o cenuşă, să ne sufoce… Aşa ne trebuie! Ăi de-au plecat din Europa, cu ce era pe ei, acum 2-300 de ani, tot aşa au dorit: ca românii să se înnece în mare, şi ei să le ocupe locul. Şi-aşa doresc, cu mai mult năduf, şi urmaşii lor. Dar cum nu mai sunt războaie prin zonă, şi nici pricini să se pornească altele nu prea sunt, ne stimulează corul nemulţumirilor, iar noi o luăm de bună, că iată, „străinii au dreptate, şi ce bine-i în ţările lor!”, şi noi ne punem pe anatemizat Patria, Poporul, Limba. O facem cu convingerea că ce bine e dincolo. Vacs! Am văzut în Canada tineri căsăpind un bătrânel, care fusese la un bar cu fete, şi făcuse imprudenţa să-şi scoată la vedere portfeul, să plătească. Când a coborât din autobuz, în Toronto, a fost izibit în cap şi uşurat de portfeu. Pe intrările de sticlă masivă ale marilor magazine din oraşele canadiene sunt zeci şi zeci de fotografii ale unor copii răpiţi, iar mult-lăudata poliţie canadiană nu-i poate găsi. Nu vă mai spun ce se întâmplă în SUA, şi nici în Germania, şi-n Franţa, dar şi-n Anglia, unde străinii sunt vânaţi pe stradă, ca animalele.
Ori de câte ori citesc laude la adresa străinătăţii mă apucă greaţa, şi mă trezesc recitându-l pe Eminescu: „Cine-au îndrăgit străinii,/ Mânca-i-ar inima câinii, /Mânca-i-ar casa pustia,/ Şi neamul nemernicia!” („Doina”) Or, Eminescu a fost în Ungaria, şi-n Austria, şi-n Germania, şi pe unde-o mai fi fost, dar n-a scris nici un fel laude la adresa ălora, ferească sfântul, pentru că ştia să citească în sufletul conaţionalilor lui – al oamenilor simpli, deci nu al potentaţilor, a citit, zic, că pe acest pământ al suferinţelor umane nu există suflet mai milos ca al românilor, vă asigur.
Ce-i de făcut? Nu vă faceţi griji: România nu moare! Fiţi siguri că nu există o „Problemă a României”, alta decât problemele tuturor ţărilor de pe această planetă. Admirăm occidentul pentru că acolo totul a decurs normal, timp de două milenii, în vreme ce la noi, totul a mers anapoda. De pildă, pe când în Italia şi-n Franţa înfloreau Renaşterea şi Reforma, domnitorii Ţărilor Româneşti ţineau ungurii, şi tătarii, şi turcii, şi ruşii, la hotară. Dar, atenţie, cu toate vicisitudinile pe care le-a traversat acest popor, să fim mulţumiţi că încă există, că încă a rămas în picioare şi n-a dispărut precum hitiţii, ori amoriţii, ori aztecii, ori toltecii, ori maiaşii, ori romanii etc. Că dacă n-a dispărut până acum, cu iscusinţa care-l caracterizează, nici că va dispare. Românul se descurcă, rabdă, cântă, iubeşte, munceşte (în draci, pe la casele altora) şi, de ce nu, fură, şi se descurcă (ca să ia cercul de la capăt), pentru că românul e prieten cu toată lumea, şi el ştie că prietenii te fură (de ex., ăia cu detectoarele lor de aur, care scormonesc Apusenii – şi nu numai), şi tocmai de aceea românul pare indolent, dar nu este, şi pare prost, dar nu este, căci mămăliga poate şi exploda, la o adică, aşa cum s-a văzut…
Aşadar, dragilor, nu vă faceţi griji. Vorba lui Petru Rareş: „Vom fi iarăşi ce-am fost, şi mai mult decât atât!”, pentru că avem un tineret sensibil şi extrem de dotat, iar viitorul acestei Ţări e pe mâinile lui, care sunt mâini bune, căci tinerii români ştiu să mănânce foc, de-o fi cazul, să reziste, să existe. Şi prin ei va rezista şi România, pentru că pe toţi ne leagă locurile unde ne-am născut şi-am supt laptele mamei, sub „soarele românesc, care numai de la Bucureşti răsare” (Ion Slavici), căci Dorul de Ţară şi de Mormintele celor Duşi nu ne vor lăsa să ne rispim, să fiţi siguri!
În rest, s-auzim numai de bine!
Subiect: Problema Romaniei (Citit de 8295 ori)
