Ii provoc pe cei care pretind a sti bine limba engleza sa traduca: "Benedictina osardie a versului "Aur-faur", a frazei efigie, este inelul in care s-a incastrat nestemata spiritualitatii limbii romanesti pe care Henry Focilon o dorea intangibila in nealterare dumnezeiasca ei frumusete sub o vasta cupola de cristal. De la treapta I a marii campii (Campia Romana) si pana la coroana violeta a muntilor (eu prefer Varful Omu) toti cei care au trait si au visat in acest spatiu mioriticau revelatia supremei armonii planetare. Aici, in America, in belsugul de aici, mi-e dor de Dosoftei, patriarhul Ierusalimului, mi-e dor de Petru Movila, Mitropolitul Kiev-ului, mi-e dor de Antioh Cantemir, primul poet slav, mi-e dor de invataturile lui Neagoe Basarab, mi-e dor de manuscrisele Scolii ardelene, mi-e dor de Psalmii chirilici, mi-e dor de Podul cu fan de la Putna, mi-e dor de clopul lui George Cosbuc si de oasele lui Nicolae Balcescu. Si mai presus de toate mi-e dor de clopotele care, de la marea cea mare (Pontul Euxin), pana in piatra Muntilor Carpati, anunta in fiecare dimineata un nou rasarit de soare... Si tot aici, ma opresc din cand in cand in calea voastra si imi aduc aminte de vorba unui german posomorat: "Noroc am avut intotdeauna, insa fericit nu am fost niciodata". Noi suntem inzestrati insa cu un cuget mai senin si obisnuim sa spunem despre tot trecutul nostru: "Noroc n-am avut niciodata insa fericiti ne-am simtit uneori!".
Ca divul Traian ne-a adus tocmai in Dacia, intr-o provincie atat de expusa pe care Aurelian cu lumea lui oficiala a si parasit-o dupa un oarecare timp (271 A.D.) nu a fost mare noroc. Dar, ca din namolul migratiunilor atator popoare care ne-au bantuit de atunci incoace s-a inchegat si s-a diferentiat neamul romanesc in greaua lupta pentru existenta, acesta a fost primul mare moment de fericire in istoria noastra.
Ca situatia geografica ne-a harazit sa stam in calea Islamului (Sublima Poarta) care a incercat de atatea ori sa treaca Dunarea spre cucerirea Apusului, n-a fost noroc. Dar ca voievozii nostri in luptele lor cu turcii au reusit sa ne pastreze religia crestina si astfel sa ne tina in legatura cu marile popoare de progres ale Europei, a fost cel de al doilea moment de mare fericire in istoria noastra.
Ca in sec. al XIII-lea politica Dinastiei Habsburg ("vezi: asta-i cantecul ce-mi place" -auzind sunetul tunurilor la Calafat - Carol I de Hohenzoler), a vrut sa ne duca sub conducerea Papei de la Roma si astfel ne-a impartit in doua, n-a fost noroc si ca la aceasta s-au opus templele sapate in piatra carpatina, a fost cel de al treilea moment mare de fericire in istoria noastra. Din toate vicisitudinile timpurilor, sa ne multumim cu adevarul - nu situatia din afara hotaraste, ci repercutarea ei in sufletul oamenilor si sufletul romanului s-a dovedit a fi dintre cele tari. Inchei parafrazandu-l pe Eminescu, care dupa parerea unui om foarte apropiat mie este "suma lirica de voievozi" si care spune "Cu mane zilele-ti adaugi/ Cu ieri viata ta o scazi/ Si ai cu toate astea-n fata/ De-a pururi, ziua cea de azi!".
Subiect: nu va place engleza? (Citit de 7216 ori)