Instinctul intuneca ratiunea?

[sunshine]

  De multe ori in viata am gandit prea mult, poate, inainte de a lua o hotarare. Nu m-am gandit la mine ci la efectele ce le poate avea hotararea mea fata de cei din jur(familie in general).
  Multe din hotararile mele au ajutat pe altii dar pe mine m-au facut sa sufar, cateodata chiar m-am "autoranit" pentru altii.
  Am inceput sa ascult instinctul si ma simt vinovata.Credeti ca pana acum , ratiunea mi-a intunecat instinctul sau dintotdeauna instinctul a intunecat ratiunea?
  Va rog sa ma ajutati, ce sa aleg, incotro sa-mi indrept trairile ca sa inteleg sentimentele ce ma apasa?

[Paul]

In acelasi fel ai putea spune ca ratiunea intuneca instinctul cateodata. Alteori sunt pe aceeasi lungime de unda. Depinde in ce situatie urmezi instinctul si in ce situatie urmezi ratiunea. Cand vine vorba despre o decizie fulger, sa zicem ca ai vedea un bolovan venind spre tine, instinctul te face sa sari din calea lui, cand este vorba despre o relatie cred ca instinctul, din pacate te indeamna de cele mai multe ori, cateodata in defavoarea ta. O armonie intre instinct si ratiune nu cred ca este posibila, pentru ca de multe ori nici nu suntem constienti cu ce ramura a personalitatii noastre am luat o decizie.

[furia ingerului]

As indrazni sa cred ca instinctele sunt primele suprimari din viata psihica a unui om. Care va sa zica, componenta educatie vine sa pregateasca omul pentru relationarea societala si sa-i inhibe pornirile instinctuale. Freud vorbea de 3 ipostaze ale psihicului uman, ca paradigma: ego, eu si supra eu. Ego era dupa el fiinta initiala plina de primar si instinctual, supra eu sunt conventiile si normele morale ale societatii, ingradiri in calea dezvoltarii dezorganizate a spiritului uman, sabloane, iar eu este cel ce mediaza intre ele, este realitatea umana individuala penduland( vorba lui Arghezi) intre credinta si tagada, adica intre impulsurile ce nu-l deosebesc de sorgintea animala si regulile ce tin agregatul societatii si-i garanteaza existenta.

Daca instinctul intuneca ratiunea avem de-a face cu o patologie, cred. Dar este posibil ca semantic aceasta expresie sa fie un construct un pic fortat, intrucat instinctele la varsta maduritatii psihice devin prbabil arhetipuri, parti foarte bine ancorate in culturalul din care provine individul si atunci, aceasta lupta intre ratiune si simtire s-ar putea defini nu ca o lupta intre salbatec si civilizat ci mai degrama intre educat si needucat. Astfel, admitand ca starea oricarui sistem, starea fundamentala, este entropia ridicata, dezordinea, ar fi gresit totusi sa credem ca tindem spre haotic iar ratiunea( enculturatia, ca proces modelator ) ne aduce in relatie cu societatea. Cred ca este o lupta ascunsa intre ingradirile dictate de norme, de cele mai multe ori, ce duc la ingradirea spiritului uman, de o anvergura de nedescris, si imboldul spre realizare, spre identitatea valorica a fiecrui om.
Noi pru si simplu vrem sa lasam urme in istorie...pur si simplu vrei sa-i apartinem istoriei si nu numai nominal ci si factic.

[Lorelei]

As indrazni sa intorc intrebarea: Ratiunea intuneca instinctul?
De cele mai multe ori alegerile noastre sunt dictate de ratiune. Omul a uitat de mult sa se increada in instincte, in afara de cele primare (de care amintea bllue) care tin de securitate si supravietuire). Ratiunea e ridicata la rang de instanta suprema, valorizata in toate domeniile si planeaza ca un spectru asupra vietii afective care ar trebui poate sa o lasa deoparte, tocmai ca sa poata sa inteleaga.  Cand zic instinct inteleg intuitie, inteleg pornire fireasca a omului si nu dezlantuire animalica. Multe porniri firesti ale omului sunt reprimate fiind valorizate negativ din punct de vedere social. Astfel se naste mitul ratiunii atotstapanitoare care poate "face ordine". Pai pana la urma entropia de care vorbeai o fi si ea buna la ceva. Ordinea autoimpusa e, cred, mai rea decat o dezordine naturala, autentica.

Imi dau seama ca am scris ideile de-a valma, asa cum au venit, fara sa le ordonez. Poate revin un pic mai argumentat, dar deocamdata atat.

Eu zic totusi sa ne incredem mai mult in instincte.

[desdemona]

Este o tema destul de grea...dar provocarile imi plac,si sper sa dau un raspuns la inaltimea intrebarii puse.
Instinctul este ceva cu care suntem inzestrati,este ceva pe care il capatam la nastere.Daca stam si ne gandim si animalele il au...de fapt pe asta se bazeaza viata lor.Inconstientul nostru de ce se teme de animale..chiar si de cele mai blande,si cele mai cunsocute...pentru ca singurul lucru pe care il au ele cel mai bine dezvoltata este acest lucru,si niciodata nu poti sti cum va reactiona,pentru ca domesticirea si dresarea sunt facute mecanic,pe cand instinctul,nu.Ceea ce ne deosebeste pe noi de animale este ratiunea.Iar de la ratiune rezulta constiinta noastra.Constienta este produsul ratiunei,amestecata cu bun simt,cu educatie si nu in ultimul rand cu suflet.Ei si de aici deducem..dar fiecare poate sa deduca ce vrea.Sunshine tu ce alegi?
iertata fie-mi indrazneala dar am citit si eu cate ceva..am mai auzit si eu cate ceva...si probabil stiti romanul Ciuma al lui Albert Camus.Tema este contrastul dintre esenta si aparenta...ceea ce sunt oamenii cu adevarat si ceea ce pretind ca sunt.Pentru ca se aflau in disperare..si era o fuga continua(ca de altfel cum este si astazi..) oamenii si-au dat arama de pe fata..nu mai erau oamenii draguti care te intampinau cu ceai si prajiturele ci fiecare pt el.Un singur om totusi a ramas la fel...era doctorul acare a ales sa ramana in acel vacarm,a ales sa trateze moartea..sa riste sa se molipseasca de o boala incurabila.Nu este asa ca voi pe el il apreciati?Nu este asa ca el este un om adevarat?

Dar situatia noastra nu este la fel...Sunshine ai tot dreptul sa fii doar pentru tine..la cate ai indurat,la cate ai facut pentru altii,de cate ori te-ai lasat pe tine..Si am putea spune stop.Dar tu ce alegi?Ce vrei sa fii?Cheia e la tine..

[sunshine]

Ce vreau? Ce aleg?Dar, oare acum nu ratiunea primeaza? Cum sa-mi ascult instinctul cand, asa cum spuneai, depinde de educatie? Oare sacrificiile pe care le-au facut parintii mei imi dau dreptul sa procedez eu altfel? Aici e dilema mea. Daca mi-as asculta instinctul, as fugi ........nu m-as uita in urma si astfel as da dovada de lasitate. Daca rationez, dau frau liber indiferentei fata de mine si iar nu e bine. Dar, pana la urma sunt mama si trebuie sa las ratiunea sa-si spuna cuvantul pentru a nu-mi reprosa mai tarziu fericirea mea cladita pe suferinta copiilor. Simt ca gresesc dar copiii sunt viata mea si nu as putea niciodata sa fiu fericita inainte de a vedea fericirea in ochii lor.

[desdemona]

Dah...fericirea lor.Dar oare nu gresesti cand tu iti cladesti viata pentru ei?Eu te inteleg perfect,Domane fereseste..nu te judec.Dar haide sa o luam altfel..intr-o zi ei vor pleca..pentru ca asta este cursul vietii.Tu ce vei face atunci?Pentru ca tu acum iti construiesti viata pe a lor..ei iti vor fi vesnic recunoscatori,dar nu vor sta langa tine toata viata.Si desi stiu ca vei spune ca nu vrei asta..in adancul sufletului ai vrea sa fie mereu aici langa tine..ca doar esti mama .Daca mai tarziu iti vor reprosa ca de ce nu ti-ai refacut viata?Instinctul iti spune sa pleci ,dar ratiunea iti spune sa ramai pentru copii.Dar noi suntem oameni..oare nu noi stim cel mai bine sa le imbinam?doar noi insusi suntem un aluat combinat.Ce spui?

[Guardian|Angel]

Mmm..sacrifiiciile parintilor tai...oare nu au fost facute ptr fericirea ta, pentru bunastarea ta?
De ce sa te intrebi acum daca e bine sau rau?
Ce te face sa crezi ca , copii tai nu vor intelege si ...te vor sprijini..daca nu acum, mai tarziu, ptr ca ei stiu prin ce calvar au trecut...te imbratisez tare tare sunshine, pana ai sa realizezi ce trebuie sa faci..si pana atunci, nu iti mai dau drumul!

[sunshine]

Un inger venit de departe, imi daduse de gandit.Mi-a deschis mintea , vorbele lui m-au facut sa-mi dau seama ca incetasem sa gandesc. Mi-au incalzit sufletul pe care surioara mea scumpa reusise sa mi-l invie. Dar aveam nevoie , probabil, sa ascult cuvintele acestui inger, sa-mi mai dea un imbold, sa ma conving ca merit.Si el mi-a redat increderea .Am asteptat 13 ani. Acum ceva timp as fi facut pasul decisiv, dar un vis  mi s-a spulberat si nu am mai avut curaj.Voi mai astepta cativa ani.......in definitiv ma simt tanara, voi reusi sa schimb viitorul( sper) .Cu ajutorul vostru, alaturi de voi, am sa reusesc. Tineretea  voastra imi da curaj si putere. Cand voi simti ca ma plafonez, voi stirga dupa ajutor.

[desdemona]

  acum a fost instinctul sau ratiunea?

cred ca m-am zapacit

[sunshine]

Paii.......aici a fost MAMA

[desdemona]

  bravo bravo..uite rasaritul nostru.Dar imi promiti ceva?
Imi promiti ca vei rasare iar si iar din marea asta de suferinti?Promiti?

[sunshine]

Alta scapare nu am.Surioara mea si ingerul din departari imi stau alaturi si nu ma lasa sa ma abat din drum. Deci......promit, dar nu te astepta la minuni.Iubirea( tu stii despre ce vorbesc ) unui suflet minunat nu moare si suferinta e din ce in ce mai mare.

[desdemona]

Pai nu moare...si nu va muri niciodata
Asta e speranta noastra draga sunshine.Asta e raza noastra.Nu va muri.Cat timp exista flacara acestei iubiri tu poti lupta.LUPTA!nu rata nici o sansa
cine altcineva in afra de tine ti-ar putea duce fericire?

[furia ingerului]

sunshine tu stii ca eu empatizez cu tine. La fel de bine stii ca mereu am zis ca nu poti gandi in termenii ca ei, copilasii, sunt totul. Nu ma intelege gresit. Am o aversiune totala fata de actualitatea pozitiei mele de barbat fara copii dar cand o s-o schimb o sa ma nasc din nou, cu ei o data motiv pentru care e foarte probabil ca sotia mea sa aiba motiv de cezatiana
Sunt perfect de acord ca ei sunt totul pt. tine dar asa cum a spus des ce vei face cand isi vor lua zborul? Vei invata si tu atunci sa zbori...? S-ar putea sa nu mai conteze atunci...
Pe de alta parte, adminand ca s-ar putea face in stituatia ta o separatie, ei vor fi supusi calvarului de a-si pierde fundamentul familiei la o varsta asa de frageda...trebuie sa fie greu.

In cazul tau intre ratiune si instinct Dumnezeu mi-e martor ca nu poate alege nimeni...si ce-i mai grav, aproape nici tu. Cuvintele mele stii ca vor fi mereu aici cand vei intreba de ele.