Ce va scriu mai jos este o intamplare dintr-o zi. Eu spun una de Mai undeva dar nu e batuta in cuie. Am spus Mai pt. ca e o luna frumoasa. Este deci la fel o oda, o oda de iubire scrisa tot pentru femeie. Doar ca de data asta este o alta femeie, este prima mea fetita pe care sotia mea, cand se va decide una, o va naste pentru mine. Eu imi doresc foarte mult fata intaiul copil iar apoi si baiat si tot asa
Deci:
Chip din chipul soarelui Azi dimineata e “maine” pentru ziua de ieri. Bineinteles ca asa e. Dar ce ma intriga cel mai mult e faptul ca azi chiar e …MAINE. Cum adica ? Simplu. Astazi se scrie viitorul pentru ieri. La fel cum urmatoarea <<maine>> se va citi viitorul pentru azi.
Asadar, draga cititorule, nu am trait inca acest << maine >> pentru ca azi e azi iar << maine >> va fi maine. Deci nu inca. Dar iti voi scrie despre ce se va intampla maine pentru ca, intr-un ciudat fel, viitorul din ziua de maine e deja scris in trecutul zilei de azi. Si e cu siguranta neschimbat. Cum de-l cunosc ? Iti voi spune. Citeste, deci, despre ce se va intampla maine. Si poate si cealalta << maine >> pana la capatul zilelor…
Deschid ochii. Se obisnuiesc cu greu cu geana de lumina ce s-a strecurat nesuferita printre jaluzele. Ma botosez
- De la ora asta ? Vroiam sa motai mai mult…..Off..
Ma intorc pe dreapta, cu spatele la lumina dar…ochii nu mi se mai inchid. Au ramas asa deschisi fixati intr-un punct situat intre jumatatea distantei dintre cele 2 balamale de INOX ale biroului pe care tin calculatorul. Ma foiesc de pe o parte pe alta vreme de vreo 2-3 minutzele si apoi, bombanind in gand, trag cearceful la o parte. Cu genele inca nehotarate pe deschidere ies pe hol…spre baie mai exact( intrerup putin naratiunea pentru a da curs celor mai linistitoare necesitati umane…e dimineata doar, nu-i asa ?
)
In casa e liniste : lumea mai si doarme
Imi trag pe mine un tricou( pe care l-am luat acum 2 ani din Vama Veche iar cu toate astea are un logo cu "Olimp"; imprimat in partea dreapta…) si ma duc in bucatarie. Imi iau un pahar si-l umplu cu Santal de piersici( Preferatul meu !). Pun paharul pe masa si…imi trece un gand prin minte : decat sa ma fatai de colo-n colo pana se trezesc restul mai bine ies in curte( stau la casa ). Imi pun o pereche de papuci violeti in picioare si ies ; in curte ma asez pe scaunul alb de plastic, din acelea care sunt 4 la set si masa in Metro, si ma las linistit pe spate. Inspre rasarit e gardul cu d-na…hmm, nu mai tin minte cum o cheama dar stiu ca e cam shucarita cu bunica-mea. E cam nesuferita si rautacioasa. Ei bine, las-o. Iti spuneam ca la rasarit e gardul cu ea si mai sunt niste…cred zarzari( corcodusi ) sau pruni. Azi-dimineata cum stateam eu acolo pe scaunul acela rosu "Made by Metro" vad ceva. Printre frunzele de corcoduso-prun mai multa…lumina, parca, decat in jur. N-am ceas la mine dar banuiesc ca nu e prea devreme sa rasara soarele. Si…
…si cum stateam eu acolo si asteptam(ce…nu stiu) m-a fulgerat un gand : eu nu mai vazusem niciodata un Rasarit pe viu !
- Ce superb am picat ! , imi zic. Ei da, asta da inceput de zi , si zambesc de fericire luminat o data cu expansiunea luminii tasnite din discul solar. Prima raza. Un fascicul mic, alb-galbui, se strecura printre frunze si se opri, parca, la cativa metri de mine, studiindu-ma.
- Tu cine esti ? , ma incremeni vocea de niciunde.
Pret de cateva clipe in capul meu se sparse o punga de idei si se imprastie prin toate unghiurile neurale !
- Lumina vorbeste ?! , bolboraosii eu mai mult ca pentru mine.
- Lumina ?...Care lumina ? , ma apostrofa micuta farama de fotoni.
- Pai…tu , indraznii eu.
- Eu ?! – Ha-Ha-Ha , se hlizeste ea. Adica tu crezi ca eu sunt lumina ?!
- Aaa….da , continuai eu pe un ton ce trada nesiguranta.
- Oh…ciudati mai suntei voi, oamenii.
- De ce micuto ? , din ce in ce mai uimit.
- Pentru ca vi se apre ca vedeti lumina peste tot , incheie ea.
Paru grabita. Apoi am inteles de ce. Alte sute si sute de raze veneau in graba din spate pe masura ce discul solar descria pe orizont un sector de cerc din ce in ce mai mare si mai stralucitor.
- Mai ramai cu mine , o rugai eu.
- Nu pot. Voi nu puteti intoarce izvorul in stanca muntelui din care a tasnit si vrei sa ma opresti pe mine ?! , zise parca putin trista de incapacitatile oamenilor.
- Dar raurile nu vorbesc ca tine…. , gandii eu.
- Poftim ? Vai ce prostii spui ! Pana acum stiai ca soarele vorbeste ?
- Nu.
- Atunci de unde stii ca raurile n-o fac la fel si ele?
Ma simteam ciudat. Mai aveam putin si treceam de bariera ratiunii. Ultimele ramasite ale somnului erau demult estompate de socul de a putea vorbi cu…o lumina, care zicea ca nici nu e lumina !
- Acum eu voi pleca , spuse ea. Insa…gandeste-te putin la ceva, poate intr-o zi ne vom mai intalni si spune-mi atunci…daca vei inchide ochii, eu voi mai fi… ?
Si trecu in graba peste pieptul meu, accentandu-mi imprimeul cu "Olimp" fugind nazdravana apoi peste leaganul din spatele casei. In urma ei sute si sute de alte…firimituri de…lumina, cred, trageau dupa ele pe cer un soare crud al unei dimineti de Mai. Ca toate alte dimineti dinaintea sa si ca toate celelalte dupa ea…
Am ramas acolo pe scaunul rosu si priveam soarele din spatele lentilelor in degrade ale ochelarilor cumparati saptamana trecuta de la Optinova. Era linistit si-si continua nestingherit ascensiunea pe bolta.
- Cum de n-am vazut niciodata cat de frumos e un rasarit ? , ma intrebam eu, certandu-ma in monolog. Dar oare…daca n-a fost lumina, atunci ce a fost micuta ?
Iar atunci...…
………...pret de cateva fraciuni de secunda, in gandurile melle…s-a facut Lumina !
Nu putea fi Lumina ! Nu putea fi Lumina pentru ca cu sute de ani in urma, un mare invatat, Michelangelo Buonarroti spunea :
"Soarele e doar umbra lui Dumnezeu"
……………
Acum stiu cine e Lumina. Acum ma trezesc dimineata si-mi astept raza mea de soare pe acelasi scaun rosu cumparat din Metro ; in fiecare zi din viata mea de acum inainte. Iar uneori, chiar si atunci cand inchid ochii, pot sa o vad. Cu ochii sufletului. Pentru ca uneori…adevaratele miracole sunt chiar in noi si sunt acolo zi de zi, la fel cum neobositul soare imi trimite mereu crampeiul meu mic de culoare si caldura sa-mi binecuvinteze existenta.
Iar intr-o zi…ii voi pune un nume un nume. Si ei ii va place.
Si de atunci, fetita mea cu nume ce nu il stiu inca, ma trezeste in fiecare dimineata. Si cu caldura ei imi mangaie viata….!
Iar intr-o zi poate, tot cu raza mea, voi merge la un rau sa vad daca si ele vorbesc…
…poate si raurile vorbesc…
Subiect: Femeia si noi...restul. (Citit de 9270 ori)
