E toamna-ntarziata, doar bruma cerne alba
Pe campuri si prin codri, tacuta floare dalba;
Iar plopii goi de frunze se clatina intruna
Prin ramurile reci rasare, blanda, luna.
Un vant de toamna sufla greu pe ulitele pustii,
In sat rasuna un ecou,-un planset de copii.
O tanguire calda in suflet se-nfiripa
Cand cerul plange tainic amurgul de pe prispa.
In curte urla cainii, se dau si ei la luna,
Pe cerul plumburiu, fecioara noastra buna;
In departare suna roata-ncet la moara,
Ca un ecou demult,-un croncanit de cioara.
O liniste bolnava se cuibareste-n casa
Pisica toarce-n pace la ghemul de pe masa.
Pe lavita o cerga se-ntinde invargata,
Opait in perete, lumina lui patata.
In soba focul arde, se-nalta, se roteste
Cuprinde doua vreascuri iar flacara lui creste...
Caldura naste viata in frigul ce se moaie
O umbra-ncolacita de-o parte se indoaie.
Iar la rasarit, lumina, a deschis un cerc de foc
Si s-aduna, se-nfasoara, imprejurul lui la loc.
Ca dovada a puterii, de spini poarta o coroana
Iisus dulce tot surade, inramat intr-o icoana.
In odaie singur suflu in opaitul cu seu
Si imi staruie in minte doar cuvantul "Dumnezeu";
Ma intorc cu-nfrigurare ca sa pun pe indelete
Busuiocul vestejit, la icoana din perete.
Mi-e limba inchegata de fierea cea amara
Si urlu-n rugaciune in fiecare seara...
Sunt orb de necredinta caci caut indurare
La poarta Ta cereasca, in dragostea Ta mare.
Iisuse al indurarii, vegheaza in tacere
La patima bolnava, dreptatea cand o cere.
S-asculta tanguirea cum parjoleste-odihna
Si da-mi credinta in Tine, iubirea si cu tihna.
Condei al tainicei chemari ce arde cu durere
Mai scrajelste-n pieptu-mi a oamenilor vrere.
Si cata de-mi alina infernu-n piept la mine
Credinta-n izbavire si patima de tine.
Ah, sambure-al sperantei, rasai un' se cuvine
Iubirea Ta Parinte, sadeste-o-n piept la mine;
Oranduie-n fiinta-mi lumina ta cea dreapta
La capat de carare acolo Tu m-asteapta.
O, crancena durere, o, viata pacatoasa
Decat cu rau in suflet si moarte-i mai frumoasa;
Omoara-ma Parinte, firava viata mea
Tu stinge-o-ntr-o clipita dar da-mi iubirea Ta.
In cap mi se-ntretaie doar ganduri de manie
Cand ura se izbeste de-a cerului tarie.
Tu, Maica Preacurata, Fecioara Nascatoare
La Dumnezeu inalta o ruga arzatoare.
Ah, duh de neprihana, cazand la daruri multe
Pe Dumnezeu il cheama, o ruga sa-mi asculte;
S-asculte cum ma tangui, s-auda-ncet cum plange
Un suflet prigonit, cu lacrimi si cu sange...
***
La geam s-aprinde focul, trosnind prin barne grele
Ah, zi triumfatoare a judecatii mele;
Descult, pasind orbeste pe marea de caldura
Calcand taciunii aprinsi, alerg in batatura.
In vine-mi fierbe-ntruna, al necredintei sange
In tample imi zvacneste, si glasul mi se frange.
Genunea suferintei in pieptul meu se sapa
O simt pe ea cum creste si pieptul meu cum crapa...
Si sangele-i uscat de-atata dor si jale
Cu foc e presarata a suferintei cale.
Indur si vin la Tine, o, mare de caldura
Ma podideste sange pe ochii-mi si pe gura.
Tu, sange curgi in voie din fiecare rana
Da-mi Doamne sange rece si fara de prihana.
Ah, fiara, mai slabeste din lantul ce ma-strange
De gat si se-nfasoara pe trupul ce se frange.
Ma-nalta, ma-nfasoara in limbi de foc divine,
Pe gat ma arde focul adanc intrand in mine.
Doboara spaima clipei, cu aripi ma-nzestreaza
Mai rascoleste-n mine doar pustiimea treaza...
Tu, ingerule-al mortii, cu ochiul tau ma-ngheata
Cand chipul din oglinda, in suflet poarta greata.
Credinta stramutata, al mortii cald sarut
E tot ce roade-n pantec in clipa de-nceput.
Ah, suflete desert, pribeag in calea vietii
Un foc ce arde-n mine in clipa judecatii;
Iubirea-i vant ce sufla in focul ce mocneste
In neagra-ntunecime doar focul mai razbeste.
Pe-o parte a cararii, lumina naste alba
O gaura se-ntinde, si-i gata sa ma soarba
Pe partea cealalta, si teama ma urneste
Pasesc, mai inainte prin focul care creste...
***
M-ai infierat, Parinte, cu ura-n coasta stanga
Mi-ai luat maicuta sfanta ca nimeni sa ma planga;
Mi-ai dat canoane multe, m-ai pus cu-nversunare
Sa port a mortii cruce in lumea asta mare.
M-ai osandit sa chinui, sa-ndur cu-amaraciune
Pe cap mi-ai pus cununa de spini si de taciune;
De-ti eram fiu de sange aveam poate-ndurare
Ma inecai in lacrimi si-n dragostea Ta mare.
Ce-ai vrut sa faci din mine fanatic fara minte ?
Ai vrut sa-mi dai marirea si taina celor sfinte?
Mi-ai sfartecat amarul, robit de-a Ta vointa
S-ai indesat in mine prisosul de credinta.
Cand ti-am cerut iubirea si zestre mantuirii
Mi-ai dat in schimb durerea, o taina sfanta-a firii?
Cand ti-am cerut credinta de viata datatoare
Varsat-ai pste mine o lava arzatoare.
Eu am crezut in tine, m-ai ispitit cu teama
In loc sa-mi dai iubire ai luat-o si pe mama.
Cu fulgere ma arde, pe rana pune-mi sare
O vorba nu voi scoate, un semn de indurare.
Inaltator de taine la carte te numeste
Credinta pacii tale nici raul n-o doreste;
Cauta-Ti, Stapane, in lumea asta fiinta
Sa-ti duca mai departe iubirea si credinta.
Venetic tu m-arata, cu gandul ce ma-ndruma
Carari intortocheate la vremea de pe urma;
Decat pierdut prin ele si fara de scapare
Mai bine urmez, Doamne, a mortii grea carare.
Decat robul tau sa fiu si pe tine ca Stapan
Eu ma lepad de credinta si numeste-ma pagan.
Tu, maicuta, nu jeli, nici de dor si nici de mine
Dumnezeu e acolo sus, iara eu sunt langa tine.
Ne-ai ars in maruntaie si pe mine si pe mama
In pantecul ferit ai pus in mine teama.
Pe mama mea cea buna ai luat-o de la mine,
Iti jur, Parinte Domane, ca NU mai cred in Tine !
Decat cu liturghia si semnul tau de cruce
Decat robind la tine, la moarte ma voi duce!
Cauta-ti sarmanii, pe pruncul cel mai vretnic
In ochii mei, cu jale esti, Doamne, un NEMERNIC !
***
Pe asternuturi calde cosmarul se destrama...
Si, singur in odaie, rasuflu fara teama
Si pace si durere, in sufletul meu toate
Pe maini mai port eu doara a ranilor stigmate...
Pe cer o stea cazanda se pierde fara seama
Deschide Raiul, Doamne, mai vine inc-o mama!
Subiect: Poezii de adormit copiii...definitiv. (Citit de 35819 ori)
