Eşti porc!, declamă buzele-i sublime,
Ai penetrat mefistofelic scutul
Ce-mi apăra iubirea şi avutul,
Iar azi posezi amante, o mulţime.
Cu rât flămând, tu deshumai sărutul,
Storceai iubirea-mi ciungă de enzime,
Ţi se scula un dor, menit s-anime
C-un ţipăt ezoteric azimutul.
................................
Mă scuipă remuşcarea şi mă frige,
În mine stau pitit ca-n sarcofag,
Voi eluda iubiri pe catalige
Râzând pe şest mereu de-al vieţii gag,
Pân' Moartea scelerată va înfige
In scăfârlia-mi cheală un baltag...
Poezia parodiata
N-am fost un şoim planând dinspre-nălţime
de Adrian Munteanu
N-am fost un şoim planând dinspre-nălţime,
Cu ochi tăios care striveşte scutul
De-ncrâncenări ţintind decis avutul
Tăriilor iscate din mulţime.
N-am fost maestrul ce frământă lutul,
Zidind creneluri ample din micime
Şi nici vânjosul gata să anime
Cu braţul lui nebiruit ţinutul.
Acum, la urmă, risipirea frige.
Nu-mi mai găsesc toiagul pentru steag.
Din neputinţă a pornit să strige
Năluca ceţii cu-al ei sunet grav,
Când ceasul dat căinţelor înfige
În liniştea cenuşii un baltag.