Am uitat sa-ti tapetez ignoranta pe ordinea mea de zi. Sunt foarte ocupat, totusi ramane omniprezenta o fereastra temporala pentru egoul tau expansiv. Stiu, sunt un dobitoc, dar pana si dobitoacele afiseaza fosile de afectiune. Spune, daca e atat de greu sa spui adio, de ce nu mi-ai zis macar la revedere? Crezi ca despartirea ma doare? Crezi ca o mandrie exacerbata trecuta prin mlastinile inconstientei tale, mai poate concepe termenul de suferinta? Crezi ca nu as putea sa te uit? Crezi ca ma doare ca nu te mai vad, sau durerea mea este doar refularea unui goriloid intrinsec, zgandarit si gata sa-si infiga coltii in prima mostra de carne macra? Nu te urasc, urasc efectul tau... Nu mi-e dor de tine, mi-e dor de golul pe care l-ai adus in viata mea. Simt nevoia, acum, precum o hiena preistorica sa te asaltez si sa musc din tine periodic, pana cand vei ingenunchea extenuata si vei spune intr-un sfarsit apoteotic... Am gresit.