Supradoza

[kuk]

“Supradoza”

E întuneric şi mi-i frica…
Îmi mai iau o doza mica,
Să mă refugiez din astă lume
Cu gura plina-mi de spume.

Licoarea morţii- venele-mi arde si creeru-mi îngheaţa,
Efectul e deja pe faţa…
Pulsul rapid se rarefiaza
Iar pleopele, grele devin sub melodia ce fredonează.

Văd cum sunetul, salbatic mă-nvaluie,
Aud culorile vieţii fiecaruia…
Şi-n astă ceata neclară     
Încerc sa simt acest urît miros de primavară.

Mi-am prins in piept deci, un negru marţisor
Şi ma plimb agale şi fara sens,
În acest cîmp de mohor
Încercînd sa-nteleg viitorul ăstui nonsens.

O minunata galerie mă-nconjoară:
Sumbre mici fotografii,
A caror mutre ma omoară…
Poate, din cauza ca n-o sa mai fii?

În ochi doar ramasiţe a unor foste vieţi:
Moi paturi de scîduri putrezite,
Calde plapumi adunate-n nameţi
Din pamînt rece si coroane uscate,

La fiecare cap cite-o mucezita cruce,
O floare uscată
De lacrimi udată,
Şi o seaca amintire ce dulce…, se duce…

Mă-ndrept şi eu spre acel lăcaş,
Obscur altar unde voi sa zac
Si ca un ultim laş
M-arunc în bezna negrului lac…

Surîd urît acum, cu vena spartă
Şi simt cum scîndura m-apasă,
Cu tine linga mine curată
În alb şi cu o ascutita coasă.

E mult prea strîmt acest sicriu
Pentru noi doi, flamînzi si goi,
Dar ferice fii ca n-o să mai fiu
În curînd scăpa-vei de mine, gunoi…