Donează-mi cu evlavie la Paşte
Un miel obez. Copitele-i infame
Iubirea să mi-o scuture de scame
Când plictisită-ncepe brusc să caşte.
Prin patu-mi sterp s-au pârguit madame,
Plonjând lasciv cu sărituri de broaşte
În carnea zgubiliticelor moaşte
Ce îşi exhibă triste panorame...
Şi nu uita, micutzo, cozonacii
Te voi iubi etern, devorator,
Cu mâna priponită între cracii
Venusieni. Eu, blândul dictator
Eliberez satanic vârcolacii
Şi muşc din sânul tău, excavator!