Firul Ariadnei

[Lorelei]

Legenda spune ca Ariadna, fiica regelui Minos, l-a ajutat pe Tezeu (de care se indragostise) sa iasa din infricosatorul si intotocheatul labirint al tatalui sau, cu ajutorul unui fir care i-a aratat drumul spre iesire.
Povestea imi pare extrem de actuala, in sensul in care si astazi dragostea ii face pe multi oameni nu numai sa se impotriveasca propriilor parinti, ba chiar sa-i sfideze.
Ce parere aveti? Daca sunteti pusi la un moment dat in situatia cel putin neplacuta de a alege intre persoana iubita si parinti, ce alegere ati face si de ce? Cantariti bine argumentele. Ganditi-va ca dragostea parintilor nu prea poate fi pusa niciodata la indoiala, pe cand dragostea fata de iubit/iubita se poate termina oricand, poate disparea, poate pali etc etc. Pe de alta parte... iubirea, bat-o vina, cate nu facem pentru ea? Mm?

[sunshine]

Daca avem certitudinea ca iubirea e reciproca, da , as alege iubirea.De ce? Si parintii nostri au iubit. Avem si noi acest drept.Se stie ca santajul este peste tot, din partea fostilor iubiti, a celor ce sperau si nu au reusit, a parintilor, a prietenilor .Insa trebuie sa avem un dram de curaj, sa credem in noi si sa trecem peste inimile zdrobite care vor fi , insa , vindecate.Daca iubesti si iti urmezi iubirea nu inseamna ca viata si drumul tau au luat sfarsit. Daca nu este vorba decat de iubire, se merita riscul, chiar daca gresim trebuie sa stim ca am incercat si sa ne dam seama singuri de greseala facuta. Cand alege altcineva pt tine , nu vei sti niciodata daca a fost iubire . Daca lasi sa hotarasca altii , atunci nu vei sti niciodata sa iubesti. Decat trei suflete distruse, mai bine unul. Ma refer strict la iubirile mature, nu la cele adolescentine cand ar trebui sa inteleaga toti cat e de frumoasa iubirea si sa o simta chiar de mai multe ori.

[Angelstone]

Dragostea parintilor nu poate fi pusa niciodata la incercare...pe bune? si daca dragostea este egoita sau intr-o forma mai dictatoriala respectiv autoritare..da, ai sa spui pai daca este asa, aceea nu este dragoste..corect..dar scuza lor este.. "din prea multa dragostea iti vreau acest binele". Oricum ar fi dragostea parintilor un fapt este sigur, nu vei trai o viatza langa ei, trebuie sa iti intinzi aripile sa iti faci propria ta viatza..Cu el de insori/mariti nu cu parintii Iar ei daca te-ar iubi cum se spune ar accepta ceea ce crezi tu ca este bine pentru inima ta, si daca intradevar ai gresit ei te-as sprijini si ajuta, asta e iubirea lor neconditionata, nu ti-ar intoarce spatele ca fiicei/fiului ingrat.

Deci daca,in cazul meu, parintii nu m-ar lasa cu baiatul pe care l-as iubi, iubirea fiind reciproca ,si mi-ar cere acest ultimatum, atunci imi pare rau dragi mai parinti, nu v-am cerut eu sa imi dati viatza, dar ca tot ati facut-o lasati-ma sa o si traisc, va respect mult, de asta va si parasesc...cred ca era sa pronuntz candva aceste cuvinte dar nu pentru un baiat..si daca ma gandesc bine, s-ar putea sa le pronuntz in viitor, dar pe really, de aceasta data..

[viulian]

Pai depinde... Daca ai 30 de ani, stabil financiar, independent.. Cred ca parintii conteaza f. putin te duci unde vezi cu ochii.

Daca parintii insa tin copilul sub papuc, cu prelegeri mereu despre ce e bine si ce e nu .... s-ar putea copilul sa ramana copil mereu supus parintilor, si copiind mereu sistemul lor de valori. Sau s-ar putea razvrati, alegand fix ce nu e pe placul parintilor, ca sa pedepseasca si sa se razbune.

Daca ai 15 ani... cred ca mai bine ai asculta parintii 

[Semiramis]

în primă fază aş împăca şi capra şi varza (aviz amatorilor  ), şi a propos sunt expertă în asta...
dacă totuşi nu se poate şi acum mă refer strict la omul pe care-l am lângă mine, aş înfrunta pe oricine pentru el (dar din fericire nu este cazul, pentru că este o comoară de om - lucky me... )

revenind la poveştile altora...mulţi, în pragul adolescenţei şi cu hormonii tropăind în şi pe lângă noi, am spune: "vai, o înfrunt şi pe hârca hârcilor pentru bubulinul meu cunoscut acum 3 zile" wrong! asta e ceva superficial. de asemenea, după ceva ani de relaţie sau chiar căsătorie, dacă mama ei sau a lui încă sună la 10 "să vadă dacă au ajuns copii (care au 30 de ani) acasa", iar "copilul" nu ia nicio măsură...e o problemă. în aceeaşi categorie intră mama lui care are părerea că nora nu calca la fel de bine ca mama soacră sau mama ei are probleme că ginerele nu vine la fiecare 2 zile la masă...iar copilul cu pricina este de acord cu părintele...iar nu e bine.

dacă iubeşti nu trebuie să faci sacrificii pentru că atunci eşti nefericit şi relaţia este una nefericită. trebuie să existe "egoismul pentru amândoi"...să vrei să fie bine relaţiei. bineînţeles, aici nu mă refer la faptul că te scoli înaintea ei şi încălzeşti maşina iarna pentru ca ei să îi fie bine când intră în maşină sau că te trezeşti înaintea lui şi faci o omletă...mă refer la faptul că trebuie găsite căi comune de fericire şi confort într-o relaţie. iar relaţie numim ceva început şi continuat într-un mod matur.

am divagat puţin şi am uitat care este de fapt subiectul topicului...
dar sunt drăguţă 

[Luli]

Eu cred ca nu e cinstit ca parintii sa spuna ori noi ori el.Cred ca cinstit e ca oamenii sa se ajute,sa se inteleaga,sa se tolereze,daca se poate,sa se iubeasca...dar nu sa se conditioneze si limiteze reciproc.Limitarea actiunilor cuiva nu aduce nimic bun ptr acel cineva.
In relatii normale si nu extreme cred ca aceste conditionari nu sint bune.
Eu am crezut cindva ca daca fac 18 ani voi fi considerata ca putind face parte dintre adulti.Realitatea a fost ca si la 30 de ani mi se spunea azi te imbraci cu adidasii ,cu blugii astia,cu nu stiu ce,nu te dai cu ruj,nu mai ride,iesi afara,vino-ncoace,un cortegiu intreg de fa aia si aia.
Si vesnica obsesie ca pe mine n-o sa ma iubeasca nimeni niciodata cu firea asta a mea.
La 25 de ani mi-am cumparat o garsoniera pe care m-au batut la cap s-o vind si le=-am facut pe plac.La 31 de ani mi-am luat zborul de tot,m-am maritat si nici azi nu mi-o iarta.Mi-e greu ca nu am nici un ajutor decit sotul meu,dar sint fericita.Ma bucur ca mi-am urmat inima si nu parintii.Cred ca fiecare om stie cel mai bine unde-i e bine si unde nu.Eu cred in fericirea pe care omul o poate construi.
Eu cred in om,in potentialul din el.Cred in miracolul numit om.Chiar daca miracolul se mai impiedica si cade.De-aia e miracol,sa se ridice...

[Just]

 Eu sunt norocoasa ca am parintii pe care ii am .M-am bucurat intotdeauna de intelegere din partea lor si mai ales libertate ,nu am fost conditionata in absolut nimic din ceea ce faceam si asta m-a determinat sa ma autoconditionez intr-o oarecare masura, sa ma gandesc bine la ceea ce fac probabil din recunostiinta fata de ei ,nu am vrut sa-i dezamagesc.

 Acum daca lucrurile nu ar fi stat cum am spus eu mai sus si as fi nevoita sa aleg intre el si parintii mei cu siguranta l-as alege pe el sau mai bine spus as alege libertatea mea in sensul ca nu as accepta ca parintii sa-mi impuna ce trebuie sa fac cu viata mea,pe cine voi alege sa-mi fie prieten ,iubit sau sot.Asta bineinteles daca voi fi la o varsta care sa-mi permina sa ma intretin.Si in general problema asta cred ca se pune nu tocmai la o varsta frageda ,ca la 14 ani -no comment! Tac si ma supun.

 "Ganditi-va ca dragostea parintilor nu prea poate fi pusa niciodata la indoiala, pe cand dragostea fata de iubit/iubita se poate termina oricand, poate disparea, poate pali etc etc"
  Asta am vrut sa spun .Daca dragostea dintre noi va disparea si vom ajunge la o eventuala despartire eu ,din moment ce ma pot intretine si-mi pot purta bine de grija nu as fi nevoita sa ma intorc sa cer scuze si asa mai departe.
  Pentru mine in primul rand ar conta faptul ca ar incerca sa imi impuna ceva. Nu faptul ca nu l-ar accepta pe iubitul meu ,ci mai intai de toate faptul ca ma conditioneaza ,ceea ce este chiar nedrept.Cum sa-mi construiasca ei viitorul? Poate ca nu le place baiatul ,dar asta nu inseamna ca te pun in situatia de a alege .Daca nu este suficient de bun pentru tine ,o sa descoperi Tu.
  Eu totusi tind sa cred ca parintii ar ierta ca nu ai ascultat de ei si ca dragostea lor este neconditionata. E greu de crezut ca un parinte poate sta departe de propriul sau copil. Asa cred...
 

[Luli]

Dragostea mea ptr parintii mei nu se va impotmoli niciodata ,ptr ca este neconditionata.
Nici dragostea lor nu se va impotmoli ,ptr ca nu exista in fapt...din pacate...