Monolog(ca-n vremurile de demult)

[androgin]

Stii fluturele pe care l-am strivit
zilele trecute intre filele unei carti?
Crezi ca l-a durut?
Iti amintesti cum ne ucideam  unul altuia cuvintele
din cand in cand?
Crezi ca le-a durut?
A ramas argintiu de aripi pe hartie si pe masa.
Curand l-a suflat vantul afara, pe fereastra.
De necrezut!
Chiar pe locul unde scrisesem numele tau era ramasa
o pata rotunda, alba si cleioasa
si mirosea a acasa...
a ta, a mea, a noastra.
Doamne, ce mult m-am bucurat in sine
cand ai venit sa-ti arunci din nou sagetile spre mine
si am vazut ca aripile-ti sunt la loc si bine!

[Iosif]

Foarte, foarte frumos.
"Doamne, ce mult m-am bucurat in sine
cand ai venit sa-ti arunci din nou sagetile spre mine
si am vazut ca aripile-ti sunt la loc si bine!"