Singurătatea e cea mai înaltă Şcoală a umanităţii. Ea a fost şi a rămas Şcoala Inventatorilor, a Poeţilor, a Filosofilor (chiar şi a lui Isus Hristos - vezi "Fericirile", gândite şi rostite pe Munte) şi, de ce nu, a... Îndrăgostiţilor.
Numai în Singurătate (aşadar când rămâi singur) se poate proba (îţi poţi proba), cu adevărat, Iubirea!
Întrebarea din titlu ne sugerează un anumit tip de singurătate, cea care-l conduce pe om în faţa ştreangului. Numai în acest caz ne putem întreba: "Ei, cum îi facem faţă?" Or, nefiind cazul, revin şi spun că abia atunci când rămân singur mă pot regăsi pe mine însumi şi-i mulţumesc Creatorului că exist şi că m-a făcut chiar de la începutul veacurilor...
Fug de meciuri, de restaurante, de concerte zgomotoase, de larma străzii şi mă regăsesc pe mine însumi numai în SINGURĂTATE, în această oază de Dumnezeire, numită SINGURĂTATE.
Asta nu înseamnă că sunt un singuratic. Dimpotrivă. Şi tocmai de aceea o prefer şi-I mulţumesc că mă salvează.