Sunt fericita! Incep cu aceasta afirmatie pentru ca are un rol foarte important in ceea ce va voi spune.
De 1 an si 7 luni traiesc o minunata poveste de dragoste alaturi de un om cu care ma potrivesc din toate punctele de vedere. Pot spune ca suntem un cuplu de invidiat, iar iubirea se citeste in ochii nostrii, in gesturile noastre...Se spune ca dupa un timp intervine obisnuinta intr-un cuplu, dar la noi nu e deloc asa. Pe zi ce trece suntem mai indragostiti unul de altul, ne facem mai multe declaratii de dragoste, ne iubim nebuneste...
Problema care cred eu ca apare este diferenta de mentalitate (El 28, Eu 22) in ceea ce priveste viata. Sa detaliez: el provine dintr-o familie destramata, tatal lui i-a parasit pe el si pe mama lui cand el era f mic si toata responsabilitatea a cazut pe umerii lui, mama fiind bolnava. A avut o viata grea, mai ales ca e din provincie si a venit in Bucuresti acum 8 ani doar cu o sacosa. Nu avea unde sa stea, a pornit de la cel mai jos loc de munca, iar in prezent a terminat o facultate si este director de magazin in cadrul unei firme cu renume (sunt foarte mandra de el!). A muncit mult, a suferit mult, dar viata l-a rasplatit.
Eu in schimb, provin dintr-o familie "mai buna" (daca pot sa o numesc asa), sunt singura la parinti motiv ptr care sunt o rasfatata, am terminat deasemeni o facultate...
El a avut numeroase relatii, Eu sunt la a2-a (dupa ce am incheiat o relatie de 9 ani)...De cand ne cunoastem s-a schimbat mult ptr me (era un tip f "libertin" iar acum locuim impreuna, suntem mereu amndoi), mi-a demonstrat mereu ca ma iubeste si din punctul asta de vedere nu pot sa ii reprosz nimic pentru ca este cel mai dulce si dragastos!
in fine, ce mi se reproseaza e ca eu nu stiu ce e viata, ca traiesc intr-o lume de vis in care viata e roz si nu stiu ce inseamna responsabilitate. Discutia a pornit de la faptul ca eu imi doresc f mult sa am o familie cu el ptr ca simt ca el este "alesul", iar el imi spune mereu ca e un pas f important si ca necesita multe implicatii. ca el nu imi poate oferi cu ce am fost eu obisnuita, ca el isi doreste sa imi poata darui ceva si nu sa ia de-a gata, sa realizeze ceva prin propriile forte...
Eu il inteleg pe de-o parte, dar imi doresc sa il vad si pe el ca spune ca isi doreste o familie cu me, copii, etc
Pe cand eu privesc mereu spre viitor, pentru el important e prezentul! Ma face sa cred ca imi ascunde ceva...
Voi ce credeti? Ii este teama sa isi ia un angajament atat de important? Sau nu ma iubeste suficient de mult? Sau nu simte ca eu sunt "aleasa"? Sau faptul ca tatal lui i-a parasit are vreo legatura cu firea lui inchisa?
Va rog spuneti-mi ce sa cred!
Subiect: Oare eu gresesc? (Citit de 11704 ori)
