Povestea Noastra, scrisa pentru el(scuze ca am dat copy paste din calculatorul meu, sper ca intelegeti voi ceva)
sunt atat de fericita incat nu mai pot sa rescriu nimic, nu pot sa adaptez povestea, e doar inca o floare adaugata la buchetul de amintiri pe care vreau sa i-l ofer
Povestea noastra nu a inceput brusc, a fost o gutuie culeasa cu drag pentru a fi ferita de prima bruma si asezata in coltul ferestrei, un ochi galben privind spre lume, la granita dintre noi si ceilalti. Am crescut pe doua taramuri prielnice, primul virtual, lista de messenger, si al doilea real, scoala. Pentru mine a fost dragoste la prima vedere si se pare ca intuitia nu m-a inselat. Am crezut ca te iubesc inca de cand nu te cunosteam, cand privirea, ca o indrazneata caravela, naviga de la chipul tau la fantezia mea. Ma fascinai ca un ghetar aflat in departare, ca un locuitor al Indoneziei despre care am putine informatii si pe care nu il voi atinge niciodata.
Prima muscatura din gutuie am luat-o, ca pe o impartasanie din absolut, intr-o zi geroasa de iarna, cand toate sperantele mele zburasera de cu toamna, catre pamant, odata cu frunzele copacilor, fara sa stiu ca ma vor hrani odata. Am inceput usor, o iubire delicata ca un perfect fulg de nea. Discutii interminabile, prea multe lucruri in comun, lipsa plictiselii si o senzatie ciudata de deja-vu sunt toti atatia nori ce au contribuit la aparitia fulgului. Mi l-am dorit atat de mult, incat atunci cand l-am obtinut nu imi venea sa cred ca exista. Tot ce mi-am pus in gand in ziua primei noastre intalniri, mi-a reusit, datorita tie. Pentru ca tu mi-ai oferit echilibru si certitudine pentru atunci cand ma aplec deasupra abisului si ma cuprinde ameteala nemarginirii.
Mi se pare ciudat ca ti-am declarat iubirea din prima saptamana, dar chiar asta simteam.Era ca si cum toate sperantele ingropate inviasera si cantau alaturi de ingeri. Probabil ce simt pentru tine e acea iubire angelica despre care se vorbeste, fara interferente, sigura si increzatoare. Sau poate e numai iubire, si atat.
M-am indragostit de tine subit, si am incercat, cred ca am reusit, sa te fac si pe tine sa ma iubesti. Mi-ai oferit fericirea pura, m-ai invatat, sau poate am invatat singura, sa imi fie dor de tine, sa am nevoie sa te vad, sa ma simt bine cu tine.
Acum, privind in urma la gutuia noastra, din care am muscat cu bucurie si care se innoieste mereu, cred ca m-am grabit sa iti ating buzele in magia sarutului; nu a fost aproape nimic magic in acel pupic pe buze, in acea atingere pe fuga din statie, a fost un fel de salut, mult prea simplu si inocent, si deloc romantic. Stiu ca am stricat un moment care ar fi trebuit sa fie magic, si imi cer scuze in fata ta si a celor ce protejeaza dragostea noastra. Ar fi trebuit sa fie altfel, o fluturare diafana care naste genii ale fericirii, care ucide lumi si care concentreaza intreaga iubire din Univers.
Primul sarut adevarat a fost intr-o zi de luni, cand desigur era frig. Inutil sa repet ca noi ne-am impletit sufletele in frig, intai pentru a se incalzi reciproc, si apoi pentru a creste impreuna in primavara. Imi imaginez o poza cu noi doi ca una cu doi copaci crescuti lipiti, imbratisandu-se la nivelul crengilor, fara a putea fi despartiti de furtuna, si neputand fi taiati decat impreuna. Sarutul din acea zi a fost minunat, speram sa nu se termine niciodata, a fost atat de lung incat ti-am simtit sufletul, ti-am simtit dorinta de a ma iubi si de a nu ma pierde nicicand, de a trai alaturi de mine bucurii si tristeti.
O intalnire care mi-a ramas in minte a fost o lunga plimbare dintr-o alta duminica friguroasa. Duminica, dimineata si frigul inseamna coordonatele iubirii noastre. Oare am putea-o gasi pe harta lumii daca nu le-am avea?Am mers pe faleza, la zid, eram singuri, indragostiti, timizi si fericiti. Ne-am sarutat si ne-am imbratisat ore intregi, iar vantul rece ne-a mangaiat fara sa simtim. Nu voiam sa stim de nimic, eram prea plini de dragostea noastra ca sa mai simtim si altceva. Era minunat, nu o sa uit niciodata ca alaturi de tine mi-au inghetat mainile atat de tare incat nu puteam sa imi prind parul.
Apoi am devenit nedespartiti, legaturile dintre noi s-au sudat si ne-am creat aidoma androginului mitologic. Am inceput sa te invat, si tu m-ai invatat pe mine, aproape pe de rost. Mi-ai pus virgule, mi-ai lasat puncte de suspensie, si ma inveti in continuare, caci am calitatea de a nu avea un punct final. Suntem doua poezii ce se scriu una pe alta, doua poeme lungi de la un capat al timpului la altul.
Pe urma am fost cu tine in excursie, unele dintre cele mai frumoase momente pe care le-am trait. Am fost impreuna doua zile minunate, a fost mult prea frumos sa fiu aproape de tine atat timp, si pentru a nu stiu cata oara cand m-am indragostit de tine. Nu mai aveam nevoie de nimic, si nu as fi vrut sa mai plecam niciodata. De ce nu putem opri timpul in care atingem fericirea? Poate pentru a colectiona mai multe momente in care suntem fericiti...
Povestea noastra inca se mai scrie, gutuia noastra perpetua inca se mai coace. Am omis multe momente minunate, multe muscaturi care s-au prefacut in ambrozie. Te iubesc enorm. Stii.
Subiect: galbena gutuie.... (Citit de 3691 ori)