Peste buzele de tăvălug ale vântului,
tăioase ca lamele de cuţit
urcă din arături aprige şoapte
şi-un deget arătând miazănoapte
spre-a răzbuna un strămoş umilit.
Printre spadele rupte, rămase în colb,
sub căuşul copitelor, însângerată, în iarbă,
tigva domnitorului tot mai visează
că-şi îndeamnă-ntr-acolo oştirea vitează
cu sudalmele şiroindu-i în barbă.
Veacurile s-au topit demult pe tăpşane
peste poveştile rămase nescrise.
Noroc că le-ascultă primăvara mioarele
deşi ele nu le-nţeleg, neştiutoarele,
iar nouă, prin blestem, ne rămân interzise.
Subiect: POVEŞTI INTERZISE (Citit de 1696 ori)