Am tot citit si recitit povestile celor care au gasit puterea de a-si impartasi bucuria si suferinta,dar de fiecare data ma opream undeva inspre final,negasind cuvintele sau pur si simplu degetele mele nu mai puteau apasa pe taste intr-o insiruire de litere.
Cineva spunea aici ca nu crede in suflete pereche,ca e doar o metafora izvorata din vraja iubiri,dar eu pot spune cu mana pe inima ca am avut langa mine acel suflet alaturi de care te simti cu adevarat impacat,pentru ca orice s-ar intampla il simti ca jumatatea sufletului tau.
A inceput intr-un mod prea banal,la un chef din campus,unde erau o multime de fete frumoase in cautare de baieti,dar sansa mi-a suras cand inspre dimineatza a venit la mine,m-a abordat cu un subiect aiurea si asa am inceput sa vorbim tot felul de chestii,insa comunicarea ce se realizase era atat de facila,parca am fi crescut impreuna si ne cunosteam de zeci de ani.
Cea mai frumoasa perioada din viata mea a fost cand am inceput sa o cunosc,cand petreceam zile si nopti intregi impreuna fara sa simtim cum zboara timpul,comportandu-ne ca doi pustani a caror singura grija e sa caute noi modalitati de a se distra.Noaptea pe terasa,stand unul in bratele celuilalt,am aflat lucruri din viata fiecaruia,suferintele similare prin care trecuseram,gandurile care ne faceau imaginatia sa zboare libera.
Nu a fost usor sa ajugem acolo,treceam prin multe greutati din partea parintiilor ei care isi facusera alte planuri pentru fiica lor,dar rabdarea si tactul de care a dat dovada,mi-a deschis ochii larg,incepand sa vad si sa pretuiesc tot mai mullt persoana care era langa mine,sa ma bucur de fiecare clipa in care aveam ocazia sa o simt in brate,sa-i aud glasul,sa-i privesc ochii sinceri.
A trecut un an si jumatate cand intr-o zi frumoasa de duminica am plecat impreuna cu toata gasca de prieteni la un picnic in afara orasului.A fost ziua care mi-a declansat o serie neagra de cosmaruri,a fost momentul in care jumatate din sufletul meu s-a spart bucati si nu stiu daca se va mai reintregi vreodata.Asa a fost sa fie.....un ghinion orb,eu fiind de servici noaptea precedenta,nu am apucat sa plec impreuna cu ei,fiindca vroiam sa imi iau ceva de acasa......La scurt timp am aflat ca masina in care era si ea fusese lovita de o alta si ca toti cei care fusesera in masina erau in stare grava...Nu imi voi aminti niciodata cum am ajuns la locul accidentului,pentru ca s-a lasat o perdea neagra de care am scapat dupa mult timp.Singura chestie care mi-a ramas vie in memorie e doar ea in bratele mele,fara suflare si eu strigandu-i numele in nestire.Am avut nevoie de cateva zile pentru a=mi reveni la realitate,dar totul era deja acoperit cu lacrimi,tristete,disperare....
Acum dupa ceva timp de la acea intamplare am puterea de a scrie aceste randuri,care pot parea ireale,false....dar reprezinta o poveste de viata,care m-a invatat pe mine ca si altii in situatia mea sa ma bucur de fiecare clipa de fericire din viata pentru ca in secunda urmatoare se poate intampla ceva care sa=ti rapeasca zambetul de pe fata...Viata a continuat,si-a regasit sensul,dar bucuria si linistea care mi-o oferea dragostea ei nu stiu daca le voi mai gasi vreodata.Iubiti ce aveti langa voi....poate maine va fi prea tarziu
Subiect: O poveste... (Citit de 7450 ori)