Este un sentiment cu adevarat ciudat. Spre deosebire de fiinta pe care o ai si pe care o poti compara... omul pierdut fara sa fie al tau este "o fata morgana". Amesteci fara sa realizezi (poate) ceea ce vezi, cu ceea ce simti si cu o proiectie a dorintelor si aspiratiilor tale de perfectiune. De aici cred ca se naste golul. Imaginatia, subconstient iti joaca feste. Te face sa crezi ca ar fi fost minunat, ca ai ratat...
Dar daca nu ai reactionat, nu ai incercat sa faci ceva ca omul respectiv sa-ti apartina cred ca tot subconstientul te-a facut mai intelept. A fost ceva care te-a oprit, ceva care nu ti-a placut dar nu ai realizat, sau o piedica morala destul de puternica. Evident asta nu "alina"
Am simtit golul acesta, inca-l simt si am senzatia ca o sa fie permanent. Ce-ar fi fost daca... n-am sa stiu niciodata. Poate nimic, poate un lucru minunat...