Dragostea e ca marea... alteori calma si linistita, alteori plina de turbare... alteori, ea aduce salvarea, alteori, ea aduce moartea inceata a sufletului trist.
Nici cei mai buni marinari nu pot stapani marea, tot asa nici cei mai mari oameni nu pot stapani si conduce dragostea... cadem, ne lasam dusi de vanturile si valurile ei.... o cantam in poezii, privindu-i rasariturile si apusurile... o asternem pe hartie, in culori, in forme, schimbandu-i fiecare sens , fiecare inteles dupa tainele inimii noastre.
Unii traiesc pe malurile ei.... o privesc zi de zi, ajung sa o vada , sa ii simta apele, dar nu sa ii si cunoasca valoarea.. traiesc langa ea , si desi o au, nu o cunosc.
Altii viseaza la ea fara sa o vada niciodata... inchisi, departe de tarmurile ei, se gandesc la clipa cand vor ajunge sa se scufunde in valurile ei albastre, sau sa zburde pe crestele ei inspumate, albicioase. Poate ca se vor multumi cu aceste vedenii, cu aceste trairi, cu aceste ganduri, sau , dimpotriva, vor lua calea pustiei incercand sa ajunga pe malul ei mantuitor.Multi din acesti temerari vor pieri rapusi prin vai sterpe, adanci, si pustii, unde corbii se vor hrani cu carnea lor, si viermi isi vor face lacas in sufletul lor inegurat de sete.
Asa e iubirea
Ea da viata, ea ne ucide
Subiect: iubirea (Citit de 3900 ori)
