Cum pana mea să nu mă-ndrăgostesc
Când, graţios, mălai azvârli la raţe
Şi-n cor godacii, ca să te agaţe,
Ofrande cu şorici îţi hărăzesc?
Cum pana mea să nu te îndrăgesc?
Griveiul tău de buci vrea să mă-nhaţe
Iar când din blugi au mai rămas trei aţe
Apar şi eu dintre coceni, firesc…
Cum pana mea să nu te mai iubesc?
Pe uliţi clevetesc eterne ţaţe
Că mi-ai donat cârnaţi să bag în maţe
Nu comentez, prefer să îi halesc!
P.S Îngurgitez şi mă gândesc la tine
Când muşc din pulpa fragedă de vacă,
Te iubi mult, tu însă nu. Ce dacă?
Mă consolează tortul cu praline…