De ce te plangi?

[Iosif]

Daca exista un remediu, de ce te plangi? Daca nu exista un remediu, de ce te plangi?

..undeva in Peru, candva, dedemult..

[desdemona]

voi raspunde la acest subiect din perspectiva exemplului personal
eu ma plang pentru ca undeva in esnta mea sunt o persoana slaba,pentru ca imi place sa ma complac,sa o fac pe-a vicima(boala grava).

acum daca ar fi sa ma refer la citat...eu consider ca se refara la o atitudine optimista.imi aminteste de un citat"universul nu se opreste in loc pentru suferinta ta".adica acolo unde nu se mai poate face nimic sa luam lucrurile ca atare,si sa ne concentram pe ceea ce putem face,ca daca nu am intra intr-un cerc vicios din care nu am mai putea iesi.
parerea mea,hac

[Lady Allia]

...pentru ca să ne mângâiem oarecum sufletul..., măcar noi şi, să găsim apoi puterea să "ştergem lacrima" şi să mergem mai departe!

[Zantiala]

Plangem, caci sufletul nu mai ne poate stavili izvorul lacrimilor...
Plangem ca sa dam drumul durerii in lume...
Plangem in speranta ca cineva se va opri intinzandu-ne o mana de ajutor...

[Semiramis]

ne mai plângem pentru a ne descărca. e mai uşor să ştii că cineva te ascultă şi că îi pasă de tine...

[Eve]

  ma plang de ciuda... ca acum. ca nu-mi functioneaza site-ul asta corect. sunt ba on line, ba off... dupa cum vrea el (pe unele topicuri pot scrie pe altele sunt deconectata, pentru vizualizarea mesajelor personale iar sunt offline). pe scurt poate exista sau nu remediu dar cum sa stie cine trebuie daca nu ma plang? asa ca optimista, dar si ciudoasa din mine spera sa dea de iulian 

citatul este insa invatatura. adesea a te plange este inutil. mai bine stai frumos si gandeste la pasul urmator (eu am restartat comp dar... tot asa face )

[Escu]

ne plangem pentru a gasi alinare in cel care ne asculta, de multe ori, cautam niste vorbe frumoase, niste vorbe care sa ne ajute sa trecem peste griji si probleme. Cateodata gasim alinare...cateodata....doar niste vorbe... "m-am saturat sa te asult , te plangi prea mult"

[Semiramis]

escule, păi dacă exagerăm în a ne plânge, îţi dai seama că şi omul care ne ascultă are o limită...