Cred ca stau de 20 de min la topicul acesta, dar tot nu reusesc sa dau un raspuns. Ma simt, ca o marioneta a vietii.. acum imi ofera un strop de fericire, devin optimista, iar ziua urmatoare imi arunca in fata nota de plata pentru acele cateva clipe de ... multumire de sine, de optimism. Ma simt ca o persoana ce nu poate fi inteleasa, deoarece nici macar eu nu ma mai pot intelege. Copil? Nu pot spune ca ma simt ca un copil .. deoarece copil e acel suflet pur, care stie sa ierte si a carui grija e .. sa nu se impedice la sarit coarda, sa nu fie o zi ploioasa maine pentru a putea iesi la joaca sau sa fie trimis in patut de catre parinti. Adult? ha .. nici atat. Ma inspaimanta numai pronuntarea acelui cuvant rece. Atunci ce sunt? Da, imi mai place sa joc sotron, sa sar coarda, sa culeg frunze de toamna sau sa fac ingerasi in zapada. Imi place sa ma scufund in ceata, sa-mi creez propria lume, sa ma plimb singura prin ploaie, sa alerg dupa fluturi sau fulgi de nea... si da .. visez. Cred ca e singurul lucru pe care il mai pot face, fara retinere..
Deci .. cum ma simt la varsta mea? Dornica de viata? Ar trebui .. dar nu e asa ..