Un bun psiholog trebuie să întrunească o serie de calităţi specifice, dintre care aş enumera pe cele principale:
1. Să fie un fin observator al manifestărilor general-umane, şi-anume cu privire la cunoaşterea şi „traducerea” celor trei componente ale psihicului oricărui om: ce ştie, ce vrea, ce poate. Discordanţa dintre aceste componente esenţiale ale psihicului indivizilor duce la cunoscutele şi necunoscutele drame şi tragedii umane;
2. Să se cunoască îndeajuns pe sine, dar mai ales să se accepte. Nu există om care să nu-şi raporteze semenii la sine (că vrea ori nu vrea, că recunoaşte ori nu recunoaşte), cu atât mai mult o face psihologul;
3. Să-şi intuiască partenerul (confidentul, clientul), şi-n felul acesta să fie cu „un pas înaintea lui” în a şi-l apropria (a-l trece prin filtrul psihicului propriu);
4. Să aibă darul convingerii, adică să-şi aducă semenii la nivelul lui de percepere (= autopercepere pentru convivii lui), să-i „restituie” prin a le da de gândit cu privire la rezolvarea problemelor lor. Socrate spunea, cu trimitere la filosofi, că aceştia trebuie să „moşească adevărul”, adică să-l scoată din oameni, în aşa fel încât aceştia să-l recunoască (pe adevăr) ca absolut evident;
5. Să fie direct, clar şi concis, adică să evite căile ocolite, să spună ce trebuie şi atâta cât trebuie, fără să rănească prin ceea ce spune şi cum spune. Apostolul Pavel îşi sfătuia adepţii să fie buni, blânzi şi îngduitori. (De unde şi calităţile unor preoţi de a fi psihologi apreciaţi);
6. Să uite imediat tot ceea ce a aflat despre X, ori despre Y, ca o condiţie a autolimpezirii, spre a nu se încărca cu „tarele psihologice” (trăirile) aparţinând persoanelor cu care a fost în contact;
7. Să nu se oprească la ceea ce a învăţat. Psihologia e o ştiinţă, dar mai ales e o artă, iar psihologul e un om de ştiinţă, dar mai ales e un artist, căci e, desigur, dotat cu talent său, de psiholog. De aceea am spus că psihologul trebuie să intuiască (să simtă), să fie dotat cu „ceva în plus” faţă de ceilalţi (adică să audă sufletul, să simtă cu inima pulsul celor în suferinţă, ori în bucurie). De la „a te pune în locul celuilalt” (care e o condiţie, dar mai ales o calitate umană comună), până la a accepta ceea ce ai învăţat din manualele de psihanaliză, ori, mai nou, din psihologia abisală (a inconştientului), psihotronică etc., un psiholog care se respectă, vede, aude, emite ipoteze pe care le verifică, sau încearcă să le verifice, încât, prin aceasta, caută şi chiar reuşeşte să înalţe pe noi trepte această artă-practică numită psihologie.
Într-un cuvânt, un psiholog e, sau ar trebui să fie, un om „uns cu toate alifiile”, pentru că un psiholog fin are simţuri fine (cam ca prietenul nostru câinele), încât poate fi un bun poliţist, un bun avocat, un bun legiuitor şi chiar un bun şef de stat. Invers, n-ar fi profesional...
Subiect: Calitatile unui bun psiholog (Citit de 14386 ori)
