fratele meu alb,
dacă ai luat această hotărâre, este clar că trebuie să mergi mai departe. cea mai bună cale este să-i spui ce ai de gând să faci.
oricum va suferi (indiferent ca ţine la tine sau nu, orgoliu şi mândrie rănită etc.), drept care, dacă ai hotărât că nu mai vrei o relaţie cu ea pentru că ai întâlnit pe altcineva, NU ÎI SPUNE MOTIVUL CU NICI UN PREŢ. ascultă-mă! spune-i orice altceva dar nu că te-ai îndrăgostit pentru că peste asta ar trece cel mai greu...găseşte motiv, de exemplu distanţa (dacă există), sau cine ştie, nevoia ta de a te apleca mai mult spre carieră...orice. nu îi spune unei femei (chiar dacă nu o vei revedea) că nu mai are loc în inima ta.
du-te undeva aproape de casa ei, la o cafenea, poate că nu va mai dori să o conduci acasă după ce îi vei spune. fii scurt şi la obiect şi nu îţi cere scuze, dacă te prinde că te ruşinezi, te va ataca, va plânge, iar tu nu vei mai putea continua şi de milă, de silă "te vei împăca cu ea"...
oricum îi vei frânge inima (sau orgoliul), oricum ai luat această hotărâre şi dacă nu mai este cazul...renunţă la relaţie. poate că nu a fost cea potrivită.
ar mai fi foarte multe de spus...poate va mai fi cazul să revin, poate nu.
dar nu trena...rezolvă-ţi situaţia, totul are un preţ.
baftă!