o iubesc pe mama copilului meu

[Escu]

"Le da D-zeu copii la toti nebunii" 

Ei, nu Dumnezeu e cel care imparte copii in stanga si in dreapta la toti nebunii. Nebunia, inconstienta, lipsa educatiei precum si alti factori duc la aparitia copiilor. Ma refer la acei copii conceputi precum politele de asigurare sau metode de a "lega" pe X - guy alaturi de "printesa vietii lui" cunoscuta seara intr-un club.
Bine ca e doar o zicala!

Cat despre cum ar trebui sa fie un viitor tatic si cum sa se comporte nu am de gand sa vorbesc. Difera de la persoana la persoana criteriile pe care ar trebui sa le indeplineasca. (Mai e o vorba: sa nu te pui niciodata cu miresele sau cu viitoarele mamici - ele au mereu dreptate).

Despre lipsa atentiei dupa nastere, tatal (in cele mai multe cazuri) isi saboteaza singur relatia cu sotia si copilul lui. Creierul lui o face, fara sa-i ceara permisiunea, prin comparatii. In mod normal comparam orice, o facem inconstient fara sa ne dam seama, ajutandu-ne sa luam cele mai bune decizii (credem noi). In aceasta perioada, dupa nastere, nivelul de comparatii creste foarte rapid ajungand astfel sa se autosaboteze. Se ajunge la frustrari, la lipsa comunicatiei, si in cele din urma la ignoranta. O ignoranta care nu este la suprafata imediat, abia mai tarziu o sa apara la suprafata, vizibila pentru copil si mama.

Este necesara o relatie absolut superba din cat mai multe puncte de vedere ca sa nu se ajunga la ignoranta. Si mama trebuie sa fie constienta de faptul ca si tatal are nevoie de atentie. Nu doar copilul. O parte din vina o au si mamele, nu doar tatii. Asadar atentie viitoare mamici, si tatii conteaza!

[sunshine]

 Haideti sa ne referim strict la copiii care sunt doriti intr-o familie , nu la cei care vin pe lume din greseli. Atunci cand doi soti isi doresc urmasi se presupune ca fiecare isi cunoaste viitoarele atributii  .
 Referitor la "Asadar atentie viitoare mamici, si tatii conteaza!", dragul meu drag,
mamicile au nevoie de mai multa atentie in aceasta noua ipostaza...or fi ele femei dar tot oameni sunt si nu au nici 4 maini ,nici 4 picioare si nici zile compuse din 48 de ore (daca intelegeti la ce ma refer). Important este ca dragostea si atentia unor parinti nu mai poate fi repartizata in mod egal, e logic, un parinte isi iubeste copilul mai mult decat propria viata( ma rog, asa ar fi ideal) , mai mult decat orice pe lumea asta ( si in  categoria "orice" intra sotul, parintii, fratii etc). Adultii(mamicile si taticii) au trecut prin stadiul de copil, au primit dragostea parintilor, e randul lor s-o ofere copiilor lor.
  Deci dragi viitori tatici : NU MAI FITI ATAT DE EGOISTI SI ORGOLIOSI! Copiii au nevoie de toata dragostea parintilor. Atentia si iubirea dintre soti  va ramane aceeasi pana la sfarsit daca acestia vor sti sa aprecieze ce au langa ei si sa inteleaga nevoile unui copil. Dragostea materna/paterna este una, dragostea dintre soti este altceva. Cand o sa fii parinte( nu am nici cea mai mica indoiala ca vei fi un tata minunat)dragul meu Escu, o sa intelegi ce ma chinui eu sa spun aici


PS- va impartasesc ceva ce m-a inspaimantat si m-a facut sa ma simt atat de neputincioasa la momentul respectiv  : un tata ii spune mamei copiilor lui urmatoarele cuvinte " Nu le-am facut copiilor mei nici jumatate din raul pe care mi l-a facut mie tata" se razbuna pe fiii lui pentru toate nedreptatile si suferintele prin care a trecut el in copilarie) . Cum mai poate o mama sa iubeasca pe tatal copiilor ei cand aude asa ceva si intelege ca a fost complice fara sa vrea la o fapta ingrozitoare care ar putea fi numita " uciderea sufletelor copiilor ei"?

[Escu]

Nu e vorba ca mamele au 4 maini si 4 picioare. Cu un copil facut din dragoste, un tata nu ar lasa totul sa cada pe umerii mamei. Eu doar am explicat de ce se ajunge la indiferenta. Important este ca si mama sa nu uite cine a plantat samanta. Daca ea acorda toata atentia copilului, exista sanse sa se ajunga la indiferenta. Nu e vorba de comparatii intre tipurile de iubire. E o greseala sa credem ca din momentul ce mama a nascut ea nu mai are nici un fel de datorie morala fata de sot. Nu mi se pare normal ca toata afectiunea sa se redirectioneze catre copil. Copilul are nevoie de toata dragostea parintilor, dar din moment ce mama creaza ruptura prin faptul ca uita de afectiunea fata de tata....cu totii stim unde se ajunge.

Cum mai poate o mama sa iubeasca pe tatal copiilor ei cand aude asa ceva si intelege ca a fost complice fara sa vrea la o fapta ingrozitoare care ar putea fi numita " uciderea sufletelor copiilor ei"?

De fapt intrebarile se pun astfel: Cum poate o sotie sa nu stie problemele sotului lui? Cum poate o sotie sa nu incerce sa rezolve problema cu sotul, impreuna, pentru o familie fericita? Cum prefera sa taie de la radacina indiferent de urmari?

PS: Dragostea dintre soti trebuie sa creasa ca in fiecare zi, nu sa ramana la fel.

[sunshine]

"De fapt intrebarile se pun astfel: Cum poate o sotie sa nu stie problemele sotului lui? Cum poate o sotie sa nu incerce sa rezolve problema cu sotul, impreuna, pentru o familie fericita? Cum prefera sa taie de la radacina indiferent de urmari?'
  Uite ca se poate atunci cand este indepartata ca sotie si prieten , cand nu se doreste impartasirea trairilor anterioare casatoriei, cand se acumuleaza ura si sete de razbunare pt tot ce s-a intamplat in trecut, cand se traieste din amintiri , cand se doreste doar un statut pt a fi in rand cu lumea si de aici porneste un lant al slabiciunilor care nu va avea nicio veriga puternica si minciuna va fi piatra de temelie .
  Eu nu cred ca dragostea poate creste, ori iubesti din tot sufletul ori nu . Nu poti sa spui "te iubesc putin, vreau sa fii sotia mea, sigur dragostea mea va creste odata cu anii". De aici si vorba "se iubesc la fel ca-n prima zi".Cel putin eu asa simt, iubesc cu toata fiinta mea si simt ca mai mult de atat nu pot oferi.
 Intotdeauna vor fi  opinii diferite, fiecare are dreptate din punctul lui de vedere dar niciodata unul dintre parteneri nu poate avea o scuza in faptul ca nu a fost inteles atunci cand nu-si impartaseste sentimentele si temerile , facandu-si razbunarea un ideal. Este ceva malefic, de neconceput si n-o sa reuseasca nici D-zeu sa ma convinga sa uit ca un sot si tata poate gandi astfel.
  Nu am generalizat, am spus ca exista si mame geloase pe copiii lor , mame care prefera sa ofere toata dragostea sotilor iar copiii sa fie lasati pe un plan secundar , ceea ce nu mi se pare normal. Cand ai copii s-a dus "viata noastra" ca iubiti, ma refer la prioritati.Cel de langa tine ar trebui sa stie ca il iubesti neconditionat , ca intotdeauna va fi o fiinta speciala in sufletul si in viata ta, asta inseamna sa iubesti ...sa nu ceri si sa continui sa oferi, sa nu clachezi si sa lupti pt ce va veni. Este o lege a naturii si a firescului sa simti asa si sa accepti . Nu stiu, poate gresesc .
Dar...sunt mama!Si nimeni pe lumea asta nu este mai important decat copiii mei. Asa ar trebui sa simta si un tata, inaintea nevoilor lui si ale sotiei, sa puna viata si sentimentele copiilor. Atunci oricarei sotii i-ar straluci ochii de mandrie si de iubire.Copiii cresc atat de frumos intr-o familie plina de iubire si intelefere!
 E minunat sa fii parinte cand stii sa spui si sa arati ca IUBESTI.

[Escu]

Cand ai copii s-a dus "viata noastra" ca iubiti, ma refer la prioritati.Cel de langa tine ar trebui sa stie ca il iubesti neconditionat , ca intotdeauna va fi o fiinta speciala in sufletul si in viata ta, asta inseamna sa iubesti ...sa nu ceri si sa continui sa oferi, sa nu clachezi si sa lupti pt ce va veni. Este o lege a naturii si a firescului sa simti asa si sa accepti . Nu stiu, poate gresesc .
Dar...sunt mama!Si nimeni pe lumea asta nu este mai important decat copiii mei. Asa ar trebui sa simta si un tata, inaintea nevoilor lui si ale sotiei, sa puna viata si sentimentele copiilor. Atunci oricarei sotii i-ar straluci ochii de mandrie si de iubire.Copiii cresc atat de frumos intr-o familie plina de iubire si intelefere!
 E minunat sa fii parinte cand stii sa spui si sa arati ca IUBESTI.

Nu sunt de acord cu tine. Iti inteleg punctul de vedere, dar realitatea ta nu-i aceeasi cu realitatea mea. Asta ne deosebeste ca oameni...nu ?     

Cand ai copii, viata de "iubiti" nu se termina. Daca se concentreaza totul asupra copiilor, atunci e si normal sa dispara. Nu zic sa oferim mai putin copiilor, doamne fereste, dar spun ca se poate avea si o viata normala de indragostiti. Totul tine de educatia copiilor, de timpul acordat lor si mai conteaza cum ii invatam pe copii sa depinda de parinti. Prea multa dependenta de parinti strica. Trebuiesc stimulati sa gaseasca singuri rezolvari la propriile probleme, nu sa le oferim noi problema rezolvata.

Relatiile in sine inseamna troc. Dai si oferi fara sa cantaresti cine cat ofera. Cat despre iubire, ea creste in sufletul si in inima ta, nu creste in cuvinte. Iubirea incepe sa creasca atunci cand "te iubesc" este prea mic pentru ceea ce simti...
Da, copii sunt minunati. Parintii nu ar trebui sa inceteze sa-i iubeasca niciodata.
Despre cum ar trebui crescuti copii nu mai vorbesc. Nu am ajunge nicaieri. Ideea e ca trebuie sa le oferim startul, baza de care au nevoie si sa le oferim o educatie buna. Iar noi, ca parinti (sau viitori parinti) sa ne bucuram de viata, de cei dragi, de copii....

[sunshine]

 :DPRIORITATE! La asta ma refer. Nu la faptul ca a venit copilul, mataluta, draga sotiorule, muta-ti cuibul si ne vedem la pensie .
 Nimeni nu poate avea intaietate in detrimentul copiiilor.Viata in doi se schimba, apar responsabilitati noi, fiecare se muleaza dupa nevoile celuilalt, fara pretentii .Cand copiii vor parasi cuibul, evident ca totul va fi ca la inceput: doar ei doi si iubirea lor. Nu putem condamna pe nimeni pt asta. Am mai spus-o, orice pe lumea asta are reguli si respecta  legea naturii. Altfel, gandesc, nu ar mai exista viata sau am fi cu totii orfani, parasiti de cum am fost adusi pe lume.
 Viata este un compromis , trebuie doar sa facem la randul nostru alt compromis . Spunea cineva "Copiii isi aleg parintii" , pentru acest fapt minunat ,ei ar trebui sa primeze in viata fiecaruia dintre parinti.
 Sa nu crezi ca voi fi vreodata de acord cu tine sau oricine crede ca un copil nu schimba viata unui cuplu si, mai ales timpul acordat partenerului. Nu m-as mai simti mama si om.
  Vis-a-vis de nevoile sotului...oare de ce acesta are dreptul sa simta nevoia de  libertate, de timp petrecut cu prietenii, de o bere etc iar noi auzim doar " esti mama, datoria ta este sa-ti cresti copilul fara sa strambi din nas, tu stii cel mai bine de ce are nevoie copilul tau,eu sunt barbat, aduc bani in casa , restul e istorie" , pe langa asta trebuie sa fii si sotie si sa-ti intelegi sotul ( ca pe tine te intelege sfantul si vei fi rasplatita pe lumea cealalta).
 Nu dati cu pietre ca nu am nimic cu barbatii! Dar as vrea sa inteleaga si ei ca a fi femeie nu inseamna a fi Superman si le putem pe toate iar la o adica ( soferitele de expl.) suntem tratate cu "e femeie, ce pretentii sa ai de la ea"?
 In concluzie( a mea) ma voi considera intotdeauna superioara barbatului doar pt ca pot fi mama( glumesc , dragii mei, nu am putea trai fara voi...mai rau decat ati putea trai voi fara noi :PGLUMEEEEESSSC!)
  gata cu vorba si treceti la copii( care aveti, restul puneti-va pe treaba , daca mai aveti curaj dupa ce ati citit aici )

[Escu]

Dar as vrea sa inteleaga si ei ca a fi femeie nu inseamna a fi Superman...

Ei, nu au priceput lucrul asta timp de sute de ani, crezi or sa inteleaga vreodata?     
Sunt barbati si barbati, nu-i frumos sa-i pui pe toti in aceasi oala. Mai mult nu vreau sa intri in detalii, am crea polemici aiurea, fara rost.
Cand va hotarati sa faceti un copil, asigurati-va ca il faceti cu persoana potrvita! E valabi pentru altele sexe...

[Diana Nistor]

Uite o parere: "de multe ori simtim ca meritam un barbat mai bun din toate punctele de vedere, argumentand fie cu stradaniile si munca noastra, fie cu sentimentul nostru de dreptate. De aceea, vrem ca sotii nostri sa se schimbe pentru a corespunde asteptarilor noastre. Aceasta atitudine este o bariera esentiala care ne impiedica sa il acceptam asa cum este el. Pentru a scapa de aceste asteptari, trebuie sa renunti la ceea ce crezi ca meriti din partea barbatului tau…. Respectul, reverenta fata de sot inseamna sa pui in practica acceptarea. Din moment ce l-ai acceptat pe barbatul tau asa cum este, fara nici o conditie de a se schimba, esti gata sa incepi sa-i dai atentie, sa-l pretuiesti, sa-l iubesti si sa-l admiri la maximum! Unele dintre noi ne-am instrainat de barbatii nostri din cauza ca nu am reusit sa-i acceptam. Le-am ranit adanc personalitatea lor masculina si i-am determinat sa se razvrateasca impotriva noastra. Bineinteles ca in fiecare casnicie  situatia este alta. Poate unele femei nu ar trebui sa le ceara iertare barbatilor lor, dar altele ar trebui sa o faca…. Pana nu il vei accepta pe sotul tau integral, fara conditii de schimbare, iti va veni foarte greu sa il admiri. Trebuie sa fie indepartat ce este negativ inainte de a planta ce este pozitiv.”

Asta nu inseamna ca de azi inainte barbatii ar trebui sa renunte la lupta de a fi egali femeilor! 

[Lorelei]

Ce ne facem insa cu ceea ce credem opus la ceea ce este in realitate? Mai exact, spui asa: "Din moment ce l-ai acceptat pe barbatul tau asa cum este, fara nici o conditie de a se schimba, esti gata sa incepi sa-i dai atentie, sa-l pretuiesti, sa-l iubesti si sa-l admiri la maximum!" Nu, femeia l-a acceptat asa cum CREDEA ca este, asa cum mintea ei isi construise imaginea... Daca ea l-a crezut pe barbatul ei atent, fidel, iar el se dovedeste nesimtit si infidel... ce face? Cade muta de admiratie, ca doar l-a ales!? Nu, probabil ca alege sa-l DESaleaga si isi vede de viata ei, purtand povara propriei naivitati si a propriilor dezamagiri. Dar nu o va obliga nici o datorie morala din lume sa ramana langa un barbat pe care l-a crezut inger si s-a dovedit a fi o lichea. Problema nu e a alegerii ei initiale, problema e a naivitatii ei initiale, de care da, poate sa ii multumeasca unui asemenea barbat ca a salvat-o. Prea multa nefericire s-a construit in numele datoriei morale, iar de-a lungul istoriei mai ales femeile au platit acest tribut. Poate ca am ajuns intr-o epoca in care ne permitem sa spunem NU, sau spunem PUNCT si de la capat.

[sunshine]

La asta m-am referit eu, Lorelei. Multe femei accepta pe barbatii de langa ele crezand ca sunt ceea ce vor ei sa para a fi. Nu stie niciun barbat si nicio femeie ca , odata cu sosirea pe lume a unui copil, partenerul va ramane acelasi . Din experienta va spun ca sunt soti/sotii care devin mult mai sensibili si altii care se transforma intr-un munte de indiferenta si lasa toate grijile si responsabilitatile pe umerii celuilalt.
 Nu am generalizat, am spus asta , citeste cu atentie ...aici era vorba despre "mama copilului meu " , de ce unele mame sunt  lipsite de atentia si respectul sotului dupa ce acestea le aduc pe lume un mostenitor si cum sotul da vina intotdeauna pe lipsa sotiei de atentie atunci cand el isi doreste cate o escapada cu baietii. Niciodata nu vor putea fi pe deplin satisfacuti nici barbatii dar nici femeile atata timp cat viata lor trebuie impartita cu copiii. Insa, spre deosebire de un barbat, o femeie se multumeste doar cu o floare in semn de respect si admiratie ca este mama copilului sau si nu primeste decat indiferenta si noroi.

Vis- a-vis de polemica...un tata care nu vrea sa plateasca o pensie alimentara , sa nu respecte sentinta judecatoreasca pronuntatain favoarea  copiilor sai ,pt ca nu i s-a oferit lui totul si prefera sa i se intocmeasca dosar penal( un exemplu concret al indiferentei si al "scaparii de griji si obligatii" despre care vorbeam mai sus),poate fi de admirat? La asta ma refeream eu si incercam sa-mi sustin punctul de vedere, nedorind sa generalizez . Poate asa se va intelege.Si daca un astfel de om trebuie respectat, admirat si inteles ,pentru ca eu l-am ales drept sot, atunci le cer iertare tuturor barbatilor , inclusiv lui,ca am inteles gresit rolul meu de "a fi sotie cu orice pret".


 

[tsunami_soul]

...ok,ok!!!cert este ca in astfel de discutii,cu toate ca EI sunt cei vizati,barbatii nu sunt prezenti...observ ca sexul frumos face ravagii in disecarea acestui subiect,chiar daca prin replica,titlul este o afirmatie a unui barbat.
eu consider ca procrearea este ceva maret,este implinirea gandurilor a doi oameni care se iubesc si isi doresc acest lucru.dimensiunea pe care o schimba aparitia unui copil,este relativa,depinde de prea multi factori pe care nu-i luam in calcul,si in anumite cazuri rezultanta este un dezastru...
tatal ca si mama au o indatorire,au un tel,binele copilului...aici nu se poate discuta de impartirea responsabilitatilor,ci doar de o intelegere tacita de separare a obligatiilor fiecaruia.

[Switty]

Daca am inteles eu bine, ideea pe care o abordase Little Rose si care o intriga era aceea a nepasarii sotilor/tatilor fata de sotia devenita mama. Faptul ca, odata cu aparitia unui copil, aceasta parca ar inceta sa mai fie perceputa ca iubita, prietena, confidenta si ar deveni doar cea care a purtat si dat nastere "mostenitorului", ca si cand sex-appeal-ul si calitatile ei de femeie ar fi disparut sau ar fi devenit cumva insesizabile.
Sunt convinsa ca ceea ce ai vazut tu, Little Rose, in jurul tau exista cu adevarat, se intampla, ca sunt barbati care isi modifica sau atenueaza perceptia vis-a-vis de sotia/partenera devenita mama copilului din diferite motive, unul din ele fiind acela ca isi concentreaza dintr-o data atentia asupra bebelusului, asa cum si viceversa este valabila. Si asta nu ar fi chiar asa grav, daca ar fi doar acesta motivul..caci, cu dragoste, intelegere si comunicare, "problema" se poate indrepta.
Daca insa motivele ce stau la baza acestei schimbari sunt de alta natura..dar asta-i alta gasca-n alta traista..
De ce schimbarea aceasta la barbati? Parca ei stiu mereu de ce.. ..asa cum nici noi nu avem mereu explicatie pentru tot ceea ce facem, de altfel, mai ales cand actionam din impuls, incapatanare sau la suparare. Normal ca ei sunt cei mai in masura sa raspunda - noi nu putem decat specula si nici nu putem generaliza, caci fiecare isi are personalitatea sa, viziunea sa si, drept urmare, un mod diferit de a reactiona in anumite imprejurari.
Asa cum sustinem cu totii, un copil este un prilej de bucurie,  o binecuvantare, fructul iubirii dintre doua persoane ce vor face IMPREUNA parte din viata sa de la bun inceput, in toate aspectele, pornind de la grija fata de viitoarea mamica in timpul sarcinii, la momentul nasterii, la schimbatul scutecelor si trezitul noaptea, vizitele la doctor, sedintele cu parintii etc. Asa cum e nevoie de doi pentru a concepe, e nevoie de doi si dupa..si da, viata se modifica odata cu aparitia unui copil, insa nu zice nimeni ca nu poate fi la fel de frumoasa si ca parintii nu se pot iubi cu la fel de multa infocare, ca mama nu este la fel de sexy. Reteta universala nu exista - fiecare isi face "regulile" in curtea lui, de comun acord. Daca treburile scartaie la un moment dat, se poate ridica frumusel cartonasul galben Comunicarea e cheia, parerea mea. Gata, imi dau singura cartonas rosu si ies de-aici. Urmatorul , va rog!..