Oboseala emotionala...

[Paul]

Dragostea mai este ea doar implinirea duelurilor personale al fiecarei inimi, salba de recunostinta al unei indelungate cautari, presarata cu aventuri? Sau a devenit ea oare, un camp presarat la tot pasul cu capcane, care prind pe fiecare nesabuit intr-o groapa din care cu greu pot avea scapare? Vedem la tot pasul cupluri complet anapoda, persoane complet incompatibile, se lauda ca au dobandit sabia destinului. Nu cumva, ne-a pierit curajul de a merge pana la capat in cautarea sufletului pereche, nu cumva devenim din ce in ce mai slabi, nu cumva durerea despartirilor ne face din ce in ce mai des sa ne aruncam cu capul inainte intr-o casatorie sortita esecului? As vrea sa discutam un pic pe tema asta, daca vreti. Degradarea intuitiei in iubire, oboseala emotionala.

[pinky]

O TEMA INTERESANTA....DA MI-AR PLACEA SA PORT CEVA DISCUTII CU TINE PE BAZA DRAGOSTEI...Ti-am citit ceva poezii si sunt chiar interesante......

[Alia]

Nu stiu daca durerea despartirilor sau capacitatea de a face compromisuri sau poate teama de singuratate ii face pe oameni sa devina mai putin pretentiosi, mai putin dispusi sa mearga pana la capat in cautarea sufletului pereche. Desi uneori, prea multe persoane sunt constiente ca nu au gasit ceea ce cautau, dar spera (nu voi intelege niciodata de ce ), chiar lupta sa-l schimbe pe partener. Cand vad ca nu reusesc, considera insuccesul ca pe o vina a partenerului, ca nu s-a transformat, cand in realitate ar trebui sa-si insuseasca propria vina, sau esec....Sunt multe de spus si analizat pe aceasta tema....

[viulian]

Interesant...

[Sintetizand, caci sunt contra cronometru acum]
Nu cred ca se poate alege intre esec/success faptul ca renunti sa mai cauti.

Adica da, pe de o parte e un esec, e o infrangere sa nu gasesti si sa fii nevoit, din cauza ca nu ai gasit ce cautai, sa te multumesti cu mai putin..
Dar pe de alta parte mi se pare o adaptare foarte mare, sa accepti infrangerea si sa mergi mai departe. Un success (ma rog, ma refer la acceptarea totala a infrangerii, si nu la situatia expusa de Alia unde de fapt nu accepti infrangerea, ci te zbati in continuare poate poate reusesti ceva).

[Lorelei]

Nu stiu ce sa zic, problema e foarte bine pusa, cred. Exista oare in mod real intuitia aia autentica in iubire cand iti recunosti jumatatea fara drept de apel ca si cum v-ati cautat prin veacuri? Nu cred. Sau eu, una, m-am inselat de cateva ori bune crezand ca oameni care apoi mi-au devenit indiferenti sunt jumatatea mea incat n-as mai indrazni sa garantez pentru intuitiile mele. Dar poti intui macar compatibilitatea buna cu celalalt, asta de la inceput, e limpede. Trebuia insa sa te increzi cat de cat in instinct, altfel, daca intervin rationalizarile... se duce naibii povestea cu intuitia. Iar rationalizarile da, sunt produsul unei oboseli emotionale, sunt de fapt aparari...

[catty]

intradevar un subiect interesant pe care probabil multi l-am dezbatut in sine noastra dar poate niciodata nu i-am acordat cu adevarat atentie...

despartirile..hmmm...nu stiu daca ele sunt motivul unei oboseli sentimentale...cred ca depinde mult de fiecare persoana in parte cum percepe fiecare relatie si cat de implica...si...cum percepe timpul...

din pacate sunt persoane care se complac intr-o relatie care nu ii face fericiti nu pentru ca nu mai apeleaza la intuitie sau nu vor sa fie fericiti ci pentru ca renunta la a mai crede in fericire ...considera ca daca pana acum nu au reusit sa o gaseasca...nu au reusit sa intalneasca persoana care sa ii faca fericiti...nu mai sunt sanse...si atunci se complac intr-o relatie doar pentru a nu fi singuri...

alti sun lasi...nu au curajul sa mai caute...merg pe ideea...daca dau de ceva si mai rau...rau cu rau dar mai rau fara rau...

alti...se complac din comoditate...sunt situatii in care unul iubeste unul se complace...acestea eu le vad relatii partial linistite...aparent reusite...nu le inteleg dar sunt foarte multe cazuri din pacate...

a lupta sa schimbi pe cineva...cred ca toti incercam sa "modelam" un pic partenerul...reusita tine de dorinta ambilor parteneri sa reuseasca...nu am crezut niciodata si nici nu cred in acea relatie ideala...perfecta...de la inceput pana la sfarsit(pana cand moartea ne va desparti)...cred mult in compromisuri si adaptare...dar toate cu o limita...si doar atunci cand amandoi isi doresc sa construiasca ceva...

oboseala emotionala...ca sa revin...poate avea foarte multe cauze...tine de fiecare suflet cum simnte...dar...a te complace intr-o relatie...cred ca inseamna a renunta la tine...la sufletul tau...ceea ce nu cred ca e bine pentru persoana care o face si nici pentru partener...

[inda]

Nu cumva, ne-a pierit curajul de a merge pana la capat in cautarea sufletului pereche, nu cumva devenim din ce in ce mai slabi, nu cumva durerea despartirilor ne face din ce in ce mai des sa ne aruncam cu capul inainte intr-o casatorie sortita esecului? ... Degradarea intuitiei in iubire, oboseala emotionala.

Daca as sti unde este capatul, cu ultima farama de putere si de curaj, as merge pana acolo ignorand durerea despartirilor. Din pacate nu exista un indicator pe care sa scrie "aici e capatul, daca nu ai gasit pana acum, poti sa te intorci si sa culegi ce a ramas".
Si, cred eu,indicatorul acela nu exista pentru ca ceea ce intr-o zi consideram a fi perfect, gandind ca nimic mai mult de atat nu ne-am putea dori, peste o vreme ar putea sa nu mai fie de ajuns sau sa gasim la un moment dat "mai mult ca perfectul".

Oboseala intervine, dar de ce sa o punem mereu pe seama esecului? Oare fiecare despartire este un esec? Eu spun ca dincolo de reusita sau esec, ea este o experienta din care tragem (sau nu) invataminte.

Poate oboseala aceea nu este decat o forma de intelepciune tarzie.
Slaba consolare, ce-i drept !

[Emma]

super tema..super posturi, super felul in care ganditi...imi place...sunt de acord cu voi..si chiar mai mult...chiar ma regasesc  ..e greu dar se pare ca da, am curajul sa recunosc...motivele sunt multe si pro si contra...dar e adevarat ca situatia asta nu ma face deloc fericita...lasitate..da, lasitate, recunosc si asta...desi ma pot numi o persoana puternica...oare in acest context a fi puternic este opusul lui a fi las? daca da..atunci ma contrazic undeva...lupta cu mine e continua..eu am o teorie..elaborata chiar pe tema asta...si anume ca ar trebui sa ma multumesc cu ceea ce am, ca de fapt ceea ce trebuie sa fac e asta: sa invat sa iubesc ce am...ca nimic nu e perfect...
...si lupta continua...

[George Ene]

Dragilor,
Să presupunem că iubirea e un segment liniar, de la A, la X, cam aşa:
A_____________________________________________________X

I. În cazul a doi parteneri care se iubesc reciproc, cu aceeaşi tărie, şi, deci, se află într-o armonie perfectă, iubirea lor este echivalent egală, astfel :
          iubirea EI                              iubirea LUI
A___________________________|__________________________X


II. În cazul în care fata iubeşte mai mult (e mai sinceră, ataşată etc.) decât băiatul,
iubirea lor nu mai este echivalent egală, dimpotrivă; şi arată astfel:
              iubirea EI                                                       iubirea
                                                                                 LUI
A________________________________________________|_____X   


III. În cazul în care băiatul iubeşte mai mult (e mai sincer, mai ataşat etc.) decât fata,
iubirea lor e la fel de inegală, pe segmentul ales, şi arată astfel:
 iubirea                                iubirea LUI
  EI                                                                                               
A______|_______________________________________________X

Concluziile le trageţi fiecare.
În ceea ce mă priveşte eu vă iubesc pe toţi cu aceeaşi dăruire (pasiune). De aceea şi revin pe acest sait ori de câte ori am timp, pentru că voi sunteţi Marea şi Iubita mea Familie de Inimă şi Suflet.

[George Ene]

   Ce vreau să spun, în ultimă instanţă, cu desenul de mai sus?
   Vreau să spun că iubirea (ca orice sentiment uman) e o variabilă, funcţie de foarte multe necunoscute (una din acestea fiind şi oboseala, alături de obişnuinţă, plictiseală, neîncredere în viaţă şi în viitor etc.), cazuri în care segmentele respective (iubirea EI, iubirea LUI) se restrâng, sau se extind - înlăuntru axei A-X.
Concret, când unul iubeşte mult (mai mult), celălalt iubeşte puţin (mai puţin), şi tot aşa.
   ...Îi mulţumesc din toată inima Indei, pentru observaţiile şi sugestiile transmise .

[viulian]

Si mai cred ca e o diferenta - pornind de la ce zice Lorelei (daca stii sigur, fara de preget, atunci cand ti-ai gasit jumatatea). Poti considera ca ai gasit-o cand simti ca ea e, dar nu iti iese ?

Pe langa nevoia de iubire mai e si nevoia de companie pana la urma, singuratatea devine mai greu de suportat.. nu stiu ce sa zic. Am obosit sentimental, dar caut in continuare.

[Paul]

     Foarte inspirata explicatia ta Geosteph... Si totusi, de ar fi lucrurile atat de simple s-ar rezolva o buna parte din neantelegerile sentimentale la masa unui profesor de logica de liceu.
     O parte din aceasta oboseala emotionala este dupa parerea mea cauzata de faptul ca multi isi cauta o persoana pe care sa o iubeasca, in loc sa isi caute o persoana care sa ii iubeasca.
     Cateva studii ale sociologilor americani referitoare la tipologia barbatului preferat de femei au dat rezultate cel putin surprinzatoare. Se pare ca majoritatea femeilor prefera barbatii macho, abundenti in testosteron si bine claditi... dar numai pentru relatii pasagere. Cand vine vorba despre casatorie, femeile prefera un barbat cuminte, destept iar aspectul ramane mult in urma.
     Despre barbati nu stiu daca s-a facut vre-un studiu, insa eu cred ca la barbati situatia este un pic diferita. Majoritatea prefera ca viitoarea nevasta sa aiba toate calitatile.
     Din aceste cautari... un pic diferite, se nasc o multime de probleme... De multe ori relatiile sunt intretinute de frica femeii in a-l parasi pe barbat. Alteori sunt intretinute de nesiguranta barbatului... care tine cu dintii de o relatie.
     Intr-un prezent intoxicat de neancredere, in special in noi insine, nu e deloc surprinzator ca intr-o proportie din ce in ce mai mare ajungem sa ne multumim azi cu jumatati, maine cu sferturi... poate cu optimi de masura.
     De-am fi in stare sa o iubim si pe aceea, tot ar fi bine.

Sa speram ca poate Dumnezeu va varsa macar o cana de umanitate peste planeta asta. Sa fim iubiti.

[Switty]

Tot schematic vorbind - o varianta a celor spuse de colegul GeoSteph..

            EA + EL
|_______________________________| = iubirea congruenta..da, nu se ajunge usor la ea: e obositor, frustrant, dureros cateodata, lung si anevoios drumul, dar , cu toate acestea, telul final - Everestul emotional - merita atins..si va fi cu atat mai mult apreciat cu cat am ajuns mai greu la el..intre timp ne mai oprim si ne mai potolim setea ici, mai tamponam fruntea cu un prosop colo..Insa mergem mai departe.
" Hope dies last "

[inda]

Si mai cred ca e o diferenta - pornind de la ce zice Lorelei (daca stii sigur, fara de preget, atunci cand ti-ai gasit jumatatea). Poti considera ca ai gasit-o cand simti ca ea e, dar nu iti iese ?

Nu intotdeauna ce gasesti poate ramane al tau ! Da, poti considera ca ai gasit-o, dar din pacate a o gasi nu intotdeauna se suprapune cu a fi a ta; si mai cred ca nu-i prea mare consolarea cand constati ca ea nu e himera, ca exista in carne si oase, doar ca nu ai cum sa ajungi la ea.
Poti cel putin avea multumirea ca esti pe drumul cel bun ! Sau nu?