Scrisoare catre Dumnezeu

[stejara]

            Doamne, cu ce cuvinte ar trebui sa Te rog, ca sa/l ajuti pe tata sa traiasca?...Ce/as putea eu sa/Ti dau in schimb, cand sufletul meu il ai deja, si trupul meu nu vrei sa/L iei la Tine, desi Te/am rugat...din dragoste pentru mine, sa.mi dai mie boala lui, sa ma lasi pe mine sa trec prin chinurile prin care va trebui sa treaca el...
           Se apropie Craciunul...nu ma intristeaza atat faptul ca peste copaci nu a nins, ci privirea tatalui meu, pe patul de spital, cand dupa operatie, noi a trebuit sa/l mintim si sa/i zambim, stiind ca nu se mai poate face nimic, sa/l mintim ca operatia a iesit bine, ca el va fi bine, ca va mai TRAI...
           Doamne, ia/mi anii mei din viata, da/i lui din tineretea mea, pe care eu am irosit/o fara rost, cautand mereu ceva ce nu am gasit..si am ajuns acum sa nu/mi mai doresc nimic pentru mine, nu mai vreau decat ca Mos Craciun sa/mi aduca...cativa ani in plus pentru VIATA TATALUI MEU...
          Doamne, eu nu sunt suparata pe tine acum, cand in inima mea sunt numai lacrimi, acum cand persoana iubita, care trebuia sa/mi fie alaturi si sa ma ajute macar ptr un minut sa uit de durerea mea...a plecat...fara sa se uite in urma...fara sa ma intrebe macar...Stejara, ti/e greu?...
          Doamne, macar pentru fiecare din lacrimile mele, mai da/i tatalui meu o secunda din viata...Atat te rog..vine Craciunul...si Tu stii ca intotdeauna am crezut in minunea nasterii Tale ca om..fa o MINUNE...EU CRED IN MINUNI...TE ROG...NU IL LUA PE TATA...NU IL LUA ACUM...
         SA NINGA PESTE NOI DOAR ASTAZI,
         SA NINGA INIMA DIN NOI,
         VA NINGE ALB, ASA SI VA RAMANE...
           

[sunshine]

Scumpa mea, mai stii ce-si doreste tatal tau? Sa nu uiti niciodata ca nu va accepta schimbul de vieti, cum crezi ca ar putea el sa traiasca stiind ca pierde ce are mai scump in viata? Ne rugam impreuna pt viata lui si sa-i ia D-zeu suferinta. Voi fi alaturi de tine mereu.Asa cum n-am ales sa ne nastem , nu avem nici un drept asupra vietii noastre. Tu stii cel mai bine ce inseamna suferinta in viata asta, ai trecut prin atatea necazuri, ai fost atat de incercata incat , sunt convinsa ca vei intelege , intr-o zi, DE CE.
 Viata are regulile ei care trebuiesc respectate. Noi ne supunem vietii

[Lady Allia]

...Draga mea,

imi aduc aminte cum anul trecut pe aceeiasi vreme... stateam pe dalele reci ale bisericii si ma rugam...! Ma rugam lui Doamne Doamne sa o ia pe bunica...si ma rugam sa o lase...! Ma rugam sa ii ia macar cateva clipe din ochii...durerea! Ma rugam sa o ajute sa se mai ridice macar o data..., sa zambeasca si ochii sa ii straluceasca...! Ma rugam si simteam cum ma afund in podeaua rece ca si intr-o bucata de paine moale..., simteam cum vreau sa musc de durere pamantul...sa iau de piept Cerul...sa IL infrunt pana si pe EL...pentru ca ma intrebam DE CE? DE CE? DE CEEEEEE?...., dar toata furia, toata durerea s-a stins pentru ca o iubeam..., o iubeam sincer, devotat si neconditionat pe bunica mea..., iar ea merita tot ceea ce era mai bun...indiferent cat de crud suna asta...EL stia ce era si este mai bun pentru oricine! I-am incredintat atunci toate rugaciunile mele, toate lacrimile si gandurile mele bune....LUI...! Toate erau pentru ea, pentru sufletul ei...pentru ca ea sa se impace cu lumea si cu...EL...!
Era atat de dureros sa iubesti pe cineva si sa stii ca trebuie sa il lasi sa plece, dar...uneori este cel mai bine!

Stii...rugaciunea ta a facut sa cada din CER o stea..., sa cada ploaia si sa planga ingerii...! A facut sa se nasca o stea si sa straluceasca puternic de tot...! este steaua iubirii tale pentru tatal tau si sufletul lui...pentru tine! Priveste Cerul iubita si nu uita niciodata cat de frumoase si eterne sunt stelele...! Sunt ca si iubirea adevarata....fara sfarsit...! Se nasc si mor odata cu noi, iar apoi renasc odata cu cei pe care ii lasam in urma...
Stiu ca nimic din ceea ce spunem noi nu te poate alina... Te poate doar mangaia si imbratisa, dar...sunt sigura ca tatal tau este un om bun si iubit..., ca ceea ce simti tu pentru el este deja un miracol, iar D-zeu iubeste miracolele! Stii...si tu esti si ai fost mereu un miracol pentru EL si pentru tatal tau...! Zambeste si ramai asa iubita...ramai miracolul si puterea tatalui tau atata timp cat va trebui sa fii! El va stii sa isi gaseasca in tine puterea, iar D-zeu va stii cat timp sa i-o lase..., probabil atata timp cat va fi cu putinta si bine...
Eu...nici acum nu inteleg DE CE?..., dar am inteles undeva in sufletul meu ca...e mai bine...! Mi-e dor si acum de ea, dar stii ce fac seara? Ma uit pe fereastra si...mereu straluceste o stea...si...zambesc larg!!! II zic..: noapte buna bunica...si...adorm mai fericita ca ea...straluceste de acolo!

Draga mea...eu si sunt convinsa ca multe alte persoane suntem si vom fi mereu alaturi de tine...si daca simti sa plangi...noi suntem aici sa plangem alaturi de tine atat cat e nevoie!

cu drag,
eu...

[marialm]

E atat de greu cand pierzi pe cineva, o durere atat de mare si de apasatoare, credeam ca durerea mea este cea mai mare, mi-am pirdut tatal de Pasti, ma doare atat de mult sufletul, cum a putut Dumnezeu sa ingaduie una ca asta, perfect sanatos, intr-o saptamana s-a dus, leucemie, nu e corect, nu cred ca voi reusi sa trec peste durerea ce o am permanent in suflet, dar afland si despre durerea altora, am realizat ca nu sunt singura, suntem cu totii uniti in durerea care se incapataneaza sa ramana. Oare ce putem face sau mai bine ziz putem face ceva? Nu stiu. Daca reusesti sa treci peste, te rog sa-mi spui si mie cum ai reusit

[Lady Allia]

 Maria...de reuşit să treci peste faptul că nu mai este nu vei reuşi niciodată! Te-aş minţi cu neruşinare dacă ţi-aş spune asta! Dar...reuşeşti să înţelegi că viaţa şi Dumnezeu au căile LOR! Noi nu le înţelegem mereu, dar ele există şi dacă pentru noi sunt dureroase, pentru cei "care se mută într-o stea" cum spunea Octavian Paler...poate sunt fericite!
 Treci peste durere...înveţi să o duci asemeni unui bagaj în marele bagaj pe care îl cărăm cu noi în viaţă! După un timp...nu îi mai simţi greutatea! Ştii doar că o să duci "valiza" aceea cu tine mereu, dar dacă ai timp să răscoleşti prin ea vei găsi ... amintirile! Amintirile ce sunt asemeni unui film vechi, dar preţios! Ele ne zâmbesc, ne sărută, ne ţin în braţe...ne amintesc, da, ne amintesc! Ne amintesc cât suntem de fericiţi! Alţii...nu au avut fericirea nici măcar de a-şi cunoaşte bunicii, părinţii, fraţii...noi însă AVEM AMINTIRI....de la ei! Amintiri care ne-au adus bucurie şi atunci când s-au născut şi acum când le readucem în sufletul nostru! Avem clipe minunate lângă acele persoane, avem zâmbete, sărbători, zile bune, zile rele, avem durere, avem lacrimi, avem boală...avem moarte, dar...LE AVEM!
 Atât cât a trăit sănătoasă...bunica mea m-a învăţat cele mai elementare şi totodată cele mai preţioase "lucruri" în viaţa, din viaţă care defapt ne formează pentru viaţă: bunătatea, iubirea, lupta, credinţa, puterea de a merge înainte,..., m-a format ca şi om atât pentru mine cât şi pentru cei din jurul meu, iar asta...nu poate muri niciodată cu nimeni! De ce? Pentru că prin fiecare pas de al meu, prin fiecare realizare, prin fiecare împlinire, prin fiecare rugăciune, prin fiecare zâmbet, prin faptul că am luptat pentru iubirea mea şi fericire....BUNICA MEA TRĂIEŞTE! Da! Trăieşte prin mine şi prin minunatele ei vorbe, fapte şi suflet...pe care le-a lăsat aici ca şi moştenire şi amintire celor care au cunoscut-o!
 La fel este şi tatăl tău! Trăieşte prin tine...prin tot ce însemni tu şi oamenii pe care i-a iubit şi l-au iubit în viaţa asta! Totul este...să nu îl îngropaţi în durere ci...să îl lăsaţi să trăiască!!!
 Aşa...m-am obişnuit eu cu pierderea mea...trăind în continuare pentru mine, pentru cei pe acre îi iubesc şi pentru cei care nu mai sunt...! Vreau să trăiesc pentru viaţă!

[stejara]

         Tata a murit...pentru ca trebuia sa moara...De ce? Pentru ca asa a vrut Dumnezeu...ce simplu e de spus si ce greu de inteles...
         Am fost cu el pana aproape de ultima clipa...l/am mangaiat si l/am incurajat ca pe un copil, a plans mult, pentru ca il durea si stia ca o sa moara...Si se intreba daca atunci cand mori te doare...si uneori spunea ca ii este frica...si alteori ne implora sa il ajutam....seara l/am lasat viu, dar dimineata...nu mai era...il mangaiam si nu puteam sa cred...si acum mi/as da o jumatate de viata sa mai pot sa ma duc la spital si sa/l gasesc macar acolo, sa/i masez picioarele si spatele, sa/i citesc poezii de Eminescu, care ii placeau atat de mult, si sa/i spun...sa/i spun ca l/am iubit enorm si ca nu am vrut sa/l dezamagesc...asa cum am facut/o de multe ori...I/am promis ca va fi bine, ca pe noi nu ne va desparti nimeni si nimic, niciodata...
        L/am dus la morga in dimineata aceea...si tocmai in zilele acelea se stricase frigiderul...si mirosea cumplit...si l/au bagat acolo...o noapte...asa e regula cand moare cineva in spital...
       Si l/am privegheat 3 zile...intr/o capela rece, in care ardeau 2 lumanari, si in care era tata si noi ziceam ca nu e tata...daca era el, nu ne/ar fi lasat sa plangem asa langa el, fara sa ne mangaie...
       Si l/am condus pe ultimul drum...am stat langa sicriul lui, in masina, si l/am mangaiat tot timpul, si i/am promis in gand ca voi lua o parte din sufletul lui si/l voi face sa traiasca mai departe prin mine...
       Si acum mi/e dor de el...si.l cert in gand ca a lasat/o singura pe mama...
       Te iubesc, tata...Sper ca ti/a dat Dumnezeu si tie un colt de Rai...

[valentina]

    Mereu spunem "asa a vrut Dumnezeu",dar oare este adevarat?De ce mereu dam vina pe Dumnezeu pentru ceea ce se intampla "rau" in aceasta viata a noastra.Stiu cum e sa pierzi pe cineva drag si sa-ti doresti sa traiasca.Dar nu Dumnezeu este de vina,doar noi,care gresim si nu stim sa ne iertam.

[andrada]

Acum ceva timp a murit si iubitul prietenei mele ...si ea si-a pus mii de intrebari de ce?...de ce-uri fara raspunsuri...doar lacrimi si intrebari ...s-a intamplat ca eu sa fiu la ea cand a primit vestea prin telefon ...sunt clipe dureroase si n-as vrea sa mai trec prin asa ceva niciodata .Am crezut ca nu va trece peste aceasta incercare...2 saptamani a plans intruna...pana ieri cand mi-a spus o fraza pe care nu o voi uita niciodata ..."l-am visat ...e in Rai...era totul verde-n jurul lui ...trebuie sa am grija cum imi voi trai viata de acum incolo...sa am grija sa ajung si eu acolo langa el ...stiu ca el ma asteapta acolo ".
A fost un om minunat!
Dumnezeu Sa-L rasplateasca cu aceasi bunatate pe care sufletul lui a avuto !

[Just]

 Stejara,

 Imi pare rau pentru pierdere .Cred ca intrebarile pe care ti le pui tu acum ,toti vom ajunge sa ni le punem la un moment dat in viata."De ce -uri " completate de "Dar daca faceam asa si nu altfel" .Iti spun cu sinceritate ca dupa 3 ani de zile de la moartea unui suflet drag nu am gasit raspunsul la intrebarea pe care ti-o pui si tu acum si nici linistea sufleteasca mereu gandindu-ma "Daca as fi fost acolo puteam sa impiedic" ; "Daca centura era pusa "; "Daca nu o lua spre stanga " ;"Daca astepta pana trecea ora 4" .O mie una de -ntrebari lipsite de raspuns, o mie una de supozitii lipsite de sens.
 M-am gandit la Blaga intr-una din zile si la faptul ca el vede moartea ca pe "marea trecere" .Mi-e bine spunandu-mi ca desi am pierdut-o asa de timpuriu ea a gasit linistea sufleteasca ,odihna acolo unde a trecut.
 Tot ce putem face este sa ne linistim sufletul si sa ne gandim ca toti suntem supusi aceluiasi destin ,mai devreme sau mai tarziu vom ajunge la treapta aceea in care vom afla raspunsuri sau poate ca doar ne vom resemna.
 Va exista mereu o legatura intre noi si cei dragi pe care i-am pierdut,fie generata pur si simplu de mintea noastra ,fie ceva mai mult, imposibil de explicat.Cert este ca ea exista si face bine. Eu de exemplu am vise in care o vad alaturi in momente importante din viata mea ,recente .
 Sa incerci ,Stejara , sa iti amintesti de clipele frumoase pe care le-ati petrecut impreuna si sa le pastrezi mereu aproape ,lasa ca ele sa le inlocuiasca pe acestea din urma ,dureroase .Incet...

[Iosif]

Draga Stejara,
vorbele probabil sunt de prisos acum. Iti doresc sa-ti gasesti pacea si linistea sufleteasca cat mai repede. Ma pun la dispozitia ta pentru momentele cand (poate) doresti sa vorbesti cu cineva.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.

[lumycriss]

Este vorba depre o poveste tristă,însă îmi place modul în care te exprimi, în care priveşti lucrurile, în care împărtăşeşti din gândurile şi sentimentele tale, chiar dacă atât de dureroase... Mie până acum moartea nu mi-a răpit din ochi pe nimeni la care să ţin într-un mod special, mi-a răpit în schimb viaţa, multe dintre persoanele cărora, la un moment dat, le dăruisem sufletul meu... Uneori mă întreb care dintre cele două dureri e mai greu de suportat: să plângi după un mort, sau să plângi după un viu...
Eu cred că ai un suflet mare, păstrează-l inocent şi plin de dragoste, draga mea Stejara!

[ARIDANA]

Eu am trait,in fiecare clipa ,durerea prietenei mele cele mai bune,careia,i-a murit prietenul de 35 de ani de infarct.Ea,care este tot asistent medical,a trebuit sa stea o noapte cu el,intr-o "anticamera de WC",dupa ce s-a rugat sa nu fie dus la morga spitalului,pentru a sta acolo pana dimineata,cand i se va face autopsia.Apoi,pentru ca nu a fost imbalsamat ca lumea,a trebuit sa-i injecteze formol(omului pe care l-a iubit,cu care a dormit si s-a trezit in fiecare dimineata timp de 3 ani si...),sa poata sta lumea in jurul lui la priveghi.Si..daca nu era de-ajuns,a fost nevoie sa trateze pe toata lumea de acolo,pentru ca brusc,nici un medic nu era disponibil,chiar pe bani grei,credeti-ma.
.
..De ce?De ce?De ce?
Credeti-ma stiu o gramada de povesti ca aceasta,si totusi,am puterea de a merge mai departe,cred in Dumnezeu,asa cum stiu eu si,atunci cand ma mai indoiesc,sau ii cer sa-mi dovedeasca, ca exista...si fac blasfemie,nu stiu,se intampla ceva,vine cineva si ma linisteste,sau un gand bun imi trece prin minte,sa-mi dea rabdare...
 
    Am stat nopti intregi cu ea si i-am explicat ca nu Dumnezeu e de vina.Ea spune ca ma crede.Nici acum nu i-a trecut.A ramas cu gandul ca tot ce atinge ea moare.S-a despartit,dupa ce s-a casatorit,legal,de trei ori..tot pe motivul acesta.Brusc,i se imbolnaveau sotii,prefera sa dea motiv de divort,decat sa se intample ceva rau.Mai bine era ea considerata vinovata,si este intr-un fel stigmatizata pe motivul ca ,vezi Doamne, ar fi femeie usoara...N-am spus,prietenul care a murit,planuise in cele mai mici detalii nunta lor,ii cumparase rochie de mireasa si ea a aflat totul,de la mama lui dupa ce el murise.

Acum,spun si eu,Dumnezeu stie ce face,am si citit ceva pe Lovetime legat de faptul ca "ascunse sunt caile Domnului"...cine suntem noi sa spunem ca nu are dreptate in ceea ce hotaraste EL sa faca?

Daca nu putem "da vina " pe Dumnezeu,in ce fel traim o viata intreaga cu aceasta povara?