Ma gandesc demult sa scriu aici povestea mea dar n-am avut niciodata dispozitia necesara sau poate mi-a fost teama ca nu cumva , rasfoind trecutul si senzatiile prezente , sa nu intru in dileme si mai aprinse cu mine insami
... Acum simt nevoia sa-mi deschid sufletul caci a trecut ceva timp de cand n-am mai facut-o si ma simt sufocata de atatea ganduri ...
Sa incepem , asadar , cu inceputul - Copilaria ... pe scurt am fost un copil nefericit , parintii mei s-au despartit cand eu aveam vreo 9-10 ani . Am simtit multe lipsuri materiale dar , mai ales , afective ... singuratatea mi-a fost cea mai fidela prietena o vreme indelungata , e foarte greu sa realizezi si sa suporti lucrul asta la o varsta asa frageda ... In ciuda tuturor greutatilor de care am avut parte Dumnezeu m-a inzestrat cu un optimism de care n-am scapat nici pana azi ... Indiferent cat de greu mi-a fost am avut mereu credinta ca lucrurile se vor indrepta si , intr-un fel sau altul , reuseam sa depasesc cu bine fiecare problema .
Am luat capacitatea si am intrat la liceu ... De aici viata mea a inceput sa se schimbe caci la liceu am cunoscut pe cea care avea sa-mi fie " best friend ever " - Cristina ( Catty a noastra ) ... este o persoana deosebita pe care am simtit-o intotdeauna langa sufletul meu si de la care am invatat multe lucruri dar cel mai important este ca am invatat de la ea sa apreciez sinceritatea . Am multe pentru care trebuie sa-i multumesc , mi-a fost alaturi in clipele cele mai grele intotdeauna cu un sfat bun si gata sa ma faca sa zambesc . Are stilul ei aparte de a fi si ma bucur ca am avut ocazia sa o cunosc .
In perioada asta , a liceului , eu locuiam doar cu fratele meu cel mare mama fiind recasatorita iar celalalt frate al meu locuia cu prietena lui ... Era destul de greu caci in afara de scoala aveam de facut si treaba de acasa cu tot ce tine de asta : gatit , rufe , curatenie , etc ... Am reusit sa ma descurc chiar si asa , eram linistita si-mi vedeam de treaba mea ...
Primul meu prieten - Florin - era un baiat bun , mai mare decat mine cu vreo 5 ani , avea un suflet extraordinar si tinea foarte mult la mine , ar fi fost in stare sa faca orice ii ceream ... la inceput a fost interesant insa cu timpul mi-am dat seama ca eu nu pot sa-l iubesc asa cum merita si am preferat sa pun capat relatiei inainte de a-l rani prea mult ... si asa a suferit mult timp in urma acestei rupturi . " Asta e , dragoste cu sila nu se poate ! " gandeam eu atunci . Asta se intampla la sfarsitul clasei a 9 a . Am plecat la tara toata vara ca Florin sa reuseasca sa ma uite si sa inceteze orice lagatura intre noi . A fost o vara frumoasa petrecuta cu gashca de la tara .
M-am intors in Bucuresti nerabdatoare sa incep scoala insa o zi frumoasa de august avea sa-mi schimbe viata . Intr-o dupa-amiaza m-am dus sa vizitez o matusa la ea la servici , la plecare , in fata firmei respective am trecut pe langa un baiat ... in momentul cand ne-am intersectat am impartasit o privire ... o privire atat ce calda ce mi-a ajuns pana in suflet ... Am trecut mai departe resemnandu-ma ca nu sunt sanse sa-l mai intalnesc vreodata . A doua zi eram acasa , faceam mancare si ma suna matusa-mea " Ce faci , bla ,bla ... stai ca-ti dau pe cineva la telefon "
... n-am apucat sa realizez bine ce a vrut sa spuna cand aud in telefon o voce de barbat " Buna , eu sunt Mihai ... , ce faci astazi , n-ai vrea sa ne vedem la un suc ? ... " In gandul meu - NO WAY - miroseam toata a tocanita de cartofi , n-aveam timp de dus sau gateala asa ca refuz politicos iar atunci putin stangaci baiatul imi propune sucul pentru ziua urmatoare - am acceptat . Am aflat apoi de la matusa mea ca acest Mihai era tocmai tipul cu privirea calda
cu care ma intalnisem in ziua precedenta , el lucra ca inginer la aceeasi firma de constructii ca si ea . Ii atrasesem la randul meu atentia cand ne-am intalnit si a intrebat-o pe matusa mea daca nu cumva eu eram vestita nepoata cu care asta se lauda la toata lumea .
Ne-am vazut ziua urmatoare - 25 august , ora 16:00 ... n-am sa uit niciodata ... a fost absolut minunat ... dupa 10 minute ne tineam de mana , pana atunci nu credeam ca exista asa zisa dragoste la prima vedere insa mi-am schimbat repede parerea . Ne-am plimbat prin parc foarte mult timp , am povestit despre noi , am stat 6 ore impreuna si tot mi s-a parut putin cand a venit timpul sa ma conduca acasa . Adoram sa-l privesc in ochi , mi-amintesc cat de special a fost primul sarut ... simteam ca plutesc printre stele ... nicodata in viata mea nu fusesem mai fericita ca in ziua aceea . Eram indragostita pentru prima oara in viata , simteam ca cerul isi deschisese portile in fata mea si paseam timid in paradis . Am adormit cu greu in seara aceea avand sufletul incarcat de sentimente coplesitoare , nerabdatoare sa petrec clipe cu el . A doua zi la prima ora ma trezesc nedumerita si cand deschid ochii il vad langa mine , imi saruta mana ... mi-a spus ca a trecut in drum spre serviciu sa-mi spuna "buna-dimineata" , m-a sarutat si a fugit . Nu pot sa exprim in cuvinte ce fericita eram .
As da 10 ani din viata sa mai simt macar o zi ce simteam atunci !
Primul an impreuna a fost foarte bine , petreceam foarte mult timp impreuna , ne intelegeam foarte bine , nici un nor pe cerul iubirii mele ... In timp i-am dezvaluit problemele mele , a fost alaturi de mine , m-a ascultat , m-a sfatuit , m-a ajutat cu tot ce a putut , m-a sustinut , m-a incurajat intotdeauna sa termin liceul si sa dau la facultate , in afara de faptul ca-l iubeam nespus , il admiram si aveam foarte , foarte multa incredere in el ... toate bune si frumoase pana aici .
Cu trecerea timpului cate ceva a inceput sa zdruncine puternica relatie pe care o construisem ... l-am prins cu niste minciuni , am aflat ca avusese niste intalniri amoroase cu fosta iubire , chestii de genul asta , nu-mi face placere sa-mi amintesc si sa detaliez ... Am simtit ca si cum mi-a cazut cerul in cap , nu-mi venea sa cred ca e adevarat , ma simteam atat de proasta ca am crezut orbeste in el , m-am tot intrebat ce i-a lipsit in relatia noastra de a trebuit sa caute la aia , cel mai mult m-au durut minciunile pe care eu le-am inghitit ca o idioata indragostita ce eram ... mi-am jurat ca nu o sa mai am nimic de-a face cu el cat voi trai ... ha ha ha ha ha ........ ce gluma buna ... am crezut pana la urma , am vrut neaparat sa cred in regretele lui si ... l-am iertat . O sa credeti probabil ca-s proasta dar nu stiu daca o femeie indragostita rationeaza vreodata cu creierul ! ...
Prima mea greseala si de aici am intrat intr-un lant al slabiciunilor ... nu puteam sa ma rup de el , il iubeam prea mult , era lumina si aerul meu si fara el viata mea era lipsita de sens . Iubirea asta era ceva mai presus de vointa mea , devenise ceva pe care eu nu nu mai aveam puterea sa-l controlez . Era un amestec de clipe dulci-amarui de care nu ma puteam lipsi . Asa am trait vreo aproape 3 ani ... certuri furtunoase , momente grele de asteptare si suferinta , impacari mai dulci ca mierea , de fiecare data ne regaseam parca mai indragostiti ca niciodata ...
La un moment dat , intr-o perioada in care voiam sa scap de obsesia acestei iubiri care-mi facea mai mult rau decat bine mi-am zis ca singura solutie este sa incerc o relatie cu altcineva . Cunoscandu-l atat de orgolios , eram sigura ca o astfel de lovitura in sentimente l-ar face sa ma urasca si sa nu ma mai caute in viata lui . FALS . Cand a aflat m-a implorat sa ma gandesc bine daca asta imi doresc cu adevarat , cu lacrimi in ochi imi spunea ca el nu concepe viata fara mine si ca nu poate trai cu gandul ca eu sa fiu cu altcineva . Asadar ... m-am gandit bine si nu am fost in stare sa renunt . Am facut-o de oaie si cu baiatul respectiv care nu era rau deloc si care ma rugase sa nu-i dau sperante false . Cand se intamplau toate acestea era deja sfarsitul clasei a 12 a . A urmat bacul pe care am reusit sa-l iau cu aproape 8
. Aveam deja si servici de 1 an de zile . Mihai era plecat in interes de serviciu undeva prin Moldova unde a stat vreo 3 luni . Ne mai certam la telefon , apoi ne scriam scrisori de dragoste si dor ...
Cand s-a intors am avut o mareeee cearta in urma careia am ajuns la concluzia ca trebuie sa ne casatorim
... Eram deja de 4 ani impreuna si ce am zis noi ... daca tot s-a demonstrat cu atatea ocazii ca , indiferent ce s-ar intampla , nu putem sta unul fara altul a sosit momentul sa luam aceasta relatie in serios si sa ne casatorim . Am gandit ca astfel vom deveni mai resposansabili caci cu starea civila nu-i de glumit , ca poate vom avea mai multa incredere unul in altul , vom reusi sa ne maturizam intr-un mod mai eficient . Zis si facut - inel , cerere in casatorie , ingenunchiat , socrii in petit , ce mai ... tot tacamul ! Una peste alta a fost foarte frumos ... am avut parte de o cerere in casatorie ca la carte
Eram din nou foarte fericita in acea perioada , eram nerabdatoare si plina de sperante sa incep casnicia , era foarte important pentru mine sa simt ca voi avea propria mea familie ... Simteam ca , in sfarsit , viata mea capata un sens , in cel mai concret sens al cuvantului . Ne-am casatorit in octombrie . Am avut parte de o cununie foarte frumoasa , toti apropiatii au fost alaturi de noi si am tinut o petrecere pe cinste
.
Intrasem si la facultate , aveam un serviciu bun , totul era cum nu se poate mai frumos dar nimic nu se compara cu ceea ce avea sa urmeze ... Amandoi eram innebuniti dupa copii si in februarie cand am aflat ca sunt insarcinata in 1 luna jumatate a fost cel mai frumos moment din existenta noastra
... Au urmat cele mai minunate 9 luni din viata mea , fara nici o exagerare . Am avut o sarcina frumoasa , fara nici un fel de neplaceri , m-am bucurat la maxim de aceasta perioada . Lunile treceau , burtica crestea tot mai mare , noi eram tot mai fericiti si mai nerabdatori sa primim in viata noastra aceasta minune de la Dumnezeu
. Intre timp am hotarat sa renunt la facultate cu gandul sa o reiau cand bebe va fi mai maricel .
A sosit din nou toamna si pe 03 octombrie 2005 am cunoscut-o pe bebe a noastra ... Denisa-Maria !
A fost absolut minunat , este imposibil de descris in cuvinte fericirea acelor clipe ! A urmat o perioada la fel de frumoasa , cel putin pentru mine , o perioada in care incepeam s-o descopar pe beby a mea , sa invat cum sa am grija de ea , s-o fac male
... Relatia cu Mihai s-a racit putin cate putin in acest timp , mi-as fi dorit sa se implice mai mult , nu i-am cerut niciodata sa se trezeasca in miez de noapte sa schimbe scutece , am respectat faptul ca se ducea la servici si trebuia sa fie odihnit insa ceva parca nu mergea , as fi vrut sa fie mai mult alaturi de mine in acele clipe . Perioada cea mai grea a fost vara anului 2006 cand beby avea deja vreo 10 luni , incepuse sa mearga de-a busilea , sa zica "mama" si "tati" , era o minune ... si Mihai nu prea era acolo , langa noi , sa savureze aceste momente
... In afara de asta se purta foarte urat cu mine , era distant , ma jignea destul de des fara un motiv anume . Am suferit ingrozitor de mult , am simtit o dezamagire puternica , nu-l mai recunosteam pe acest om cu care am hotarat sa-mi impart viata . Ajunsesem sa ma gandesc la divort dar era foarte dureros sa iau in considerare aceasta optiune din punctul de vedere al micutei mele Denisa ... Imi doream pentru ea o familie adevarata , cum eu nu am avut ... imi doream sa-i ofer o copilarie linistita si frumoasa fara nici un fel de lipsuri . Aceste ganduri m-au tinut langa el in continuare , am suportat , mi-am inghitit lacrimile si regretele si am mers mai departe , a fost greu dar aveam toate motivele sa reusesc , pentru fetita mea totul merita !
In octombie ne-am mutat de la socrii sa locuim singuri , surprinzator lucrurile au inceput , incet-incet , sa se puna la punct ... era tot mai atent cu cea mica dar si cu mine . Totodata am inceput si facultatea , din nou ... Bebe a implinit primul an de viata , am sarbatorit frumos cu toata familia
.
Dupa asta mama care trebuia sa aiba grija de Denisa ca eu sa ma pot duce la facultate ( sunt la zi ) a avut o oferta sa plece la munca in Spania si ... a plecat . Problema ! Cum soacra nu s-a aratat dornica sa ne ajute avand grija de bebe macar 3 zile pe saptamana a cate 8 ore maxim singura solutie , in afara unei bone foarte costisitoare , a ramas cresa
... Am avut multe indoieli caci ea era asa mica si doar era puiu' mamei insa , din fericire , indoielile s-au risipit destul de repede caci este foarte bine ingrijita la cresa si chiar a invatat multe lucruri bune acolo , mananca mult mai bine , are program de nani , de oala , etc ...
Ajungand la momentul prezent lucrurile sunt ok in aparenta ... DAR ......... ce urmeza dupa acest dar urmeaza sa dezvolt cu alta ocazie caci sunt foarte obosita acum si mai sunt inca multe de spus ...
Subiect: Gandurile mele zboara ... (Citit de 30436 ori)
