Cat de mult putem iubi?

[Evangeline]

Ce ati face daca ati afla ca o fosta iubire e bolnav(a) si nu mai are de trait decat cativa ani? V-ati intoarce inapoi la acea relatie, ati sta cu acea persoana pentru ca la un moment dat ati impartit momente frumoase? Ati putea sa fiti indiferenti, sa nu va pese sau poate va multumiti doar sa-i transmiteti o vorba buna si atat?
Care ar fi reactia voastra la o astfel de veste si ce ati face?
Dar daca descoperiti ca in suflet inca mai exista iubire pentru acea persoana? Sau daca sunteti cu altcineva deja, ati renunta la actualul pentru a fi alaturi de persoana caruia viata i se stinge incet?

 

P.S. Sunt cam multe intrebari, dar as vrea sa analizati o astfel de problema din mai multe unghiuri

[Just]

 Eu imi pun problema asa.Daca ne-am despartit datorita unor circumstante nefavorabile si in sufletele noastre inca ar exista iubire nu as ezita nici o clipa sa ma intorc la el.Cu siguranta initial va simti ca o fac din mila ,insa nu ar fi asa .As incerca sa ii explic ca de foarte multe ori necazurile ii apropie cel mai mult pe oameni. Ar fi greu ,constienta fiind de faptul ca ne-am pierde ,insa mi-as aduna toate puterile si as lupta ca o nebuna ,ca niciodata inainte sa-i ofer lui cele mai frumoase clipe din viata chiar de ar fi ultimele. Este asa dureros de imaginat.M-as pierde pe mine odata cu el sau in clipa in care as afla ca mai sunt doar cativa ani.

 Daca lururile nu ar sta asa cum am spus mai sus si as iubi o alta persoana,as avea viata mea nu pot sa spun ca m-as intoarce din mila la respectivul. Mi-ar parea din suflet rau si m-ar durea sa aflu o asa veste ,dar sunt constienta ca bine nu as face daca am fi din nou impreuna.Din moment ce iubirea nu ar mai exista in sufletul meu nu as putea-o disimula ,iar el ar simti doar ...parere de rau din partea mea si nimic mai mult. As incerca sa ajut sprijinindu-l moral si cred ca atat as putea face.

 Indiferenta nu as putea fi in fata unei intamplari ca aceasta fie vorba de o fosta iubire,fie vorba de un prieten sau un simplu cunoscut. Sa vezi ca viata unei persoane se stinge incet in chinuri psihice si fizice ar afecta si pe cel mai insensibil suflet.
 

[Lady Allia]

 Atât cât de mult ne-o îngăduie inima...!
 Exemplul tău este...dureros, dar eu consider că nimic nu împiedică iubirea...nici măcar moartea! Moartea ne învinge trupul..., îl seacă de viaţă, de sănătate, de lumina aceea minunată din privire..., dar nu triumfă niciodată deasupra sufletului...
 Dacă acel cineva este persoana care lângă oricine am fi ne dăinuie încă în suflet...deci este iubirea sinceră şi adevărată a vieţii noastre...eu cred că locul meu ar fi lângă el indiferent de consecinţe! Nu m-aş întreba de ce am trăit separat atâta vreme şi un astfel de coşmar ne-a adus din nou alături...m-aş mulţumi doar să exist plină de viaţă lângă el...atâta vreme cât va trebui să fie!
 Dacă este cineva care a fost doar ideea de iubire...l-aş vizita de câte ori aş putea, aş încerca să-i bucur clipele rămase, dar nu i-aş lăsa speranţa...Nimeni nu merită să moară minţit! Iubirea adevărată poate să apară pentru el şi atunci, iar eu...i-aş sta în calea împlinirii...!
 Iar ca să mă refer la ceea ce trăiesc...îl iubesc pe Cătălin din adâncul sufletului şi consider că nimeni, nimic, niciodată nu mă va putea ţine departe de el... Locul meu a fost, este şi va fi mereu lângă el pentru că sunt egoistă...şi vreau mereu să mă bucur de zâmbetul lui, de privirea lui, de mânuţa lui, de vocea lui...de el!
 Dacă ar fi bolnav...aş fi sănătoasă lângă el atâta vreme cât ar fi nevoie, iar apoi m-aş întinde lângă el şi ne-am privi...până dincolo unde moartea nu are nimic de spus!
 Moartea...nu triumfă niciodată...ea este doar un element important al existenţei...singur, trist...căruia îi rămâne doar uscăturile de pe morminte...Ceea ce este mai important ne rămâne nouă...amintirile, sufletul, iubirea, trăirea şi...viaţa!

[charlie]

as zice eu ceva, dar ma abtin...

[Escu]

pana se goleste sticla cu iubire...dupa aia o umplem din nou...si iar..de la capat...si tot asa...