Non-poezie.

[Paul]

Din norii care-mi tuna,
Din praful ce-mi e bruma,
Ramane... doar o duna,
Ramane numai spuma....

Din ganduri ce ucid,
Din sisuri ascutite,
Raman doar scobitoare,
Doar fiare ruginite,

Din lanturi ce-mpresoara,
Din plase... ce-nconjoara,
Raman doar ate goale,
Raman doar false curse...

Poate ca dau cu parul,
Poate ca-ntep cu sisul,
Vorbelor din prea amar scapate,
Dar Poate, Doamne Poate...

Nu-mi gasesc identitatea,
Poate sap unde nu trebuie,
Poate scriu aiureli dar poate,
Poate simt ceea ce scriu...

Nu stiu, oricum, n-arunc in voi...
Nu dau in voi cu vorbe goale,
Doar va respect ca stiti ce vreti,
Insa inghit in sec cand stiu...

Ca Drumul ce ma poarta,
Nu duce nicaieri, de ceva ani,
Poate-ntre zarurile Sortii,
Sunt doar o simpla poarta-n casa..

Oricum ma doare,
Si durerea nu ma lasa,
Oricat am scris cu drag si spor,
Ceva nu a tacut... Inca omor...

Inca injunghii versuri cu venin,
Inca aprind la bombe cu carbid...
Pentru ca ard... si nimeni nu m-a stins...
Pentru ca-n flacari sunt tot mai cuprins.

[Kathlen]

Intinde mana spre cer....
Ridica ochii spre norii ce pier,
Acum e momentul sa tipi cat poti de tare :
AJUNGE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
AJUNGE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
AJUNGE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Nu mai e cazul sa cerem iertare.

Nu poti sa razi pana cand nu stii ce gust au  lacrmile amare...
Nu poti sa te ridici fara ca macar odata sa fi cazut,
Nu poti sa iubesti pana cand nu stii tradarea ce gust are
Acum le-ai incercat si tu....gata....totul a trecut!!!!

[Lady Allia]

Stinge focul cu...zâmbetul amar a sufletului...! Ucide versul cu durerea a ceea ce aştepţi! Învinge ura dăruindu-te paşilor către azi..., către mâine..., către cerul care...uite cât de albastru şi frumos este când înveţi să visezi! Visează ura, visează durerea..., dar nu le lăsa să ucidă miracolul din tine...! Nu te lăsa...!  ...!

mi-am clădit odată un castel de nisip
pe marginea iubirii albastre
cu ţipete de pescăruşi
şi valuri frumoase...
i-am făcut geamuri să văd răsăritul
şi m-am crezut prinţesa
celui care acolo
credeam că îşi locuieşte sufletul,
dar...într-o zi m-am trezit
în mijlocul unei grămezi
umede de nisip...
lumea mea se năruise,
iar viaţa ciugulea din mine
lacrimi şi clipe
însă am vieţuit valurilor
şi acum ştiu să înnot
odată cu ele!