ce faci daca persoana iubita are alte orientari sexuale?

[Cruella]

hello,

dupa o lunga pauza revin si eu, fara forte, fara vlaga, cu o singura dorinta: sa mor cit mai repede. Pentru ca nu mai rezist, nu mai suport.
poate tineti minte introducerea mea pe acest site.... ei...
dupa ce inceputul a fost mai mult decit ok, totul era perfect, mai putin faptul ca dormeam in acelasi pat, dar nu am facut dragoste niciodata. am dedus destul de repede ca poate e homosexual, dar refuzam sa cred asta, pentru ca il iubeam (si il iubesc) ca o nebuna. dar toate indiciile erau din ce in ce mai evidente. apoi am aflat sigur ca e asa, am un prieten din liceu care e homosexual si nu se ascunde, de la care am aflat asta. el se purta din ce in ce mai urit cu mine.... apoi iar a fost o perioada de apropiere, pentru mine era ok. el nu recunoaste ca e homosexual, nici in fata mea, nici in fata societatii (mai ales). ma impacasem cu ideea ca sunt paravan social, incepusem sa ma complac in situatia asta, orice ar fi ok, doar sa fiu cu el.
ieri seara m-a chemat pe mine si pe inca niste prieteni in oras, si el a venit...: CU ALTA!!!!!!! dupa ce au plecat toti, m-am crizat si am inceput sa tip la el....
apoi azi-noapte m-am trezit ca vreau sa iau o aspirina ca ma durea capul, si am constatat ca am luat toate medicamentele pe care le-am gasit in casa. spre norocul (sau ne-norocul) meu, am avut doar o cutie de paracetamol, niste aspirine si vreo 3 tablete de diclofenac.
sunt atita de satula de viata, si scîrbita de mine, si nu sunt in stare sa ies din casa, vin la servici cu groaza, nu pot lucra. nu maninc, nu pot sa dorm, ma trezesc urlînd dimineata la ora 5.... sunt plina de cucui de la dat cu capu de pereti...
am fost si la psiholog, dar nu m-a ajutat deloc....
ideea e, ca il iubesc atîta de mult, ca daca ar veni azi la mine si mi-ar spune ca tipa de ieri a fost o greseala.... l-as ierta!!
nu mai stiu ce sa fac...... e ingrozitor sa traiesti asa.....
crede cineva ca mai merita sa traiesti? intr-o astfel de agonie? eu nu....

[Lorelei]

Fata frumoasa,

ceea ce ar trebui sa invatam cu totii ar fi sa nu ne conditionam fericirea de altcineva in afara de noi. Ok, il iubesti, e minunat. Iubirea in sine e un miracol atata timp cat nu cerseste inapoi nimic. Nici nu cred ca are importanta daca e homosexual sau nu, daca cealalta e un paravan la randul ei (poate paravan pentru tine), important e sa intelegi tu ca nu esti un pres pe care altcineva il calca sau il ocoleste cum vrea. Esti o minune aparte si nu trebuie sa fii minunea cuiva, asta e miracolul lumii. Daca ai nevoie de o perioada de "lins ranile" acorda-ti-o, plangi pana la capat, dar nu uita ca lumea e frumoasa si ca TU esti personajul important in povestea ta, nu ceilalti, indiferent cat de importanti iti par acesti ceilalti la un moment dat. Va veni o vreme cand vei zambi privind in urma, stiu ca asta nu e o consolare reala, dar pana atunci repeta-ti ca esti minunata si ca viata e o eterna surpriza... si mai ales zambeste... nu se stie cine se poate indragosti de zambetul tau.

[Doniacris]

Draga mea, sunt perfect de acord cu Lorelei.
Am trecut si eu printr-o perioada asemanatoare, in care simteam ca ma sfasie durerea cu fiece respiratie, perioada in care imi doream sa ma dezintegrez efectiv de atata suferinta. Ma adunam in mine, facuta ghem, si mintea imi era razna, ma gandeam ca mi-ar fi  mai usor daca nu as mai exista pur si simplu. Lacrimile imi secasera, puterile ma lasasera, eram o planta, o persoana care traia biologic si atat.
Am avut prieteni dragi langa mine, care nu stiau ce sa imi mai spuna, cum sa ma convinga ca trebuie sa merg mai departe. Mi se parea absurd sa mai pot fi eu dupa tot ce s-a intamplat. Imi spuneam ca nu stiu ce inseamna durerea mea, ca le este usor sa imi dea sfaturi. Acum sunt convinsa ca traiau alaturi de mine drama prin care treceam.
Privind in urma nu pot identifica in mod clar cand a fost momentul in care am inceput sa ma ridic, dar stiu ca "m-am lasat taraita" de cei din jurul meu in incercarea lor de a ma aduce la vertical. Nu am crezut absolut deloc, nici macar pret de o secunda, ca vor avea sorti de izbanda cu mine. Pentru ca nu imi pasa. Putea sa se descompuna tot universul, mie nu imi pasa. Nu exista decat el si intrebarile mele, vesnicele mele intrebari, ramase si acum fara raspuns.
Am fost inconjurata de atata rabdare si bunovointa, de dragoste si intelegere, incat am reusit sa iau o ultima gura de aer in piept si sa imi spun ca trebuie sa traiesc.
Asta nu inseamna ca nu a ramas durere, nu a ramas suferinta sau intrebari fara raspuns.
Dar asta a fost si ... este povestea mea.
In ceea ce priveste cosmarul prin care treci, nu stiu cu ce as putea sa te ajut eu sau oricine altcineva mai mult decat poti tu sa o faci. Noi putem fi alaturi de tine, te putem sustine, te vom asculta. Puterea sta in tine insati. Si nici idee n-ai cat esti de puternica! Esti foarte puternica!
Si stii cum iti dai seama?! Priveste afara, vezi cat de frumos au inflorit copacii?! Auzi ciripitul pasarelelor?!
Simti razele soarelui cum mangaie natura?!
Stii ce iti propun eu? ... Ce ai zice sa incepi prin a-ti elimina durerea si frustrarea asa cum stii, plangi, urla, sparge farfurii. Dupa ce iti va mai trece furia, inearca sa iti aduni toate sentimentele intr-un glob de sticla si tine-le acolo. Ramai cu amintirile frumoase si priveste inainte.
Nu e o reteta, stiu asta, crede-ma ca si mie mi se mai fisureaza "globul de sticla" chiar si acum. Dar merg inainte, ce altceva am de facut?!
Si asta imi doresc si pentru tine, priveste inainte si multumeste bunului Dumnezeu ca te iubeste si te-a prevenit din timp, poate mai tarziu suferinta ta ar fi fost mai mare si te-ar fi afectat mai mult.
Cu prietenie,
Doniacris

[Alia]

     In primul rand Cruella nu ai dreptul sa te gandesti ca...nu ar mai avea rost sa traiesti.
     Draga mea, acest dar al Fortei Divine, viata ta, oricat de incercata ar fi in acest moment, nu trebuie luata decat de...aceeasi forta. Macar poti plange, iti poti exterioriza sentimentele, sa stii ca nu toti o pot face, ceea ce este ...mult mai rau.
      Apoi, asa cum a spus Lorelei, iubirea este un sentiment minunat, nu este un contract sinalagmatic. Dupa parerea mea, iubesti fara sa astepti sa-ti fie impartasite sentimentele, dai fara sa astepti ceva in schimb. In viziunea mea, dragostea adevarata nu este egoista. Sunt propriile mele sentimente, dar nu-l pot obliga pe celalalt sa simta la fel. Fiecare isi are propriile dorinti, propriile trairi, propriile nevoi.
     Evident, situatia ideala ar fi, ca fiecare dintre parteneri sa aiba curajul raspunderii, sa joace corect, cum se spune, dar, in viata reala idealul nu prea exista, si de aici experientele noastre, ale tuturora.
     Vezi tu, privesti lucrurile altfel, cand esti si intr-o postura si in cealalta. Eu iubesc total o persoana, dar...alta ma iubeste pe mine. Pe mine m-a metamorfozat propria mea iubire, am devenit alt om, privesc altfel lucrurile, in acest fel il inteleg pe barbatul ce ma iubeste, dar eu, nu-i pot raspunde sentimentelor. Ceea ce-i pot oferi este simpla mea amicitie, intrucat fiecare dintre noi are alte asteptari. Viata este complicata, iar noi trebuie sa-i facem fata, cu bune si rele...toate sunt experiente din care trebuie sa invatam. Iti doresc taria de a depasi situatia, cred ca timpul....vindeca acest fel de rani si mai ales dorinta noastra, uneori incrancenata de a trai si, de ce nu de a invinge.

[Semiramis]

pierderea de sine este un lucru grav. nimic nu este mai important decât propria persoană şi asta o spun în cel mai altruist mod, căci nu poţi oferi ceva ce nu îţi mai aparţine. atunci când ai ceva este uşor să renunţi la acel ceva tocmai pentru că îl ai, regretând pierderea lui în clipa în care acesta dispare. deci nu mai gândi distructiv, concentrează-te asupra sănătăţii tale psihice şi rezolvă într-un mod matur problema pe care o ai. ştiu, nu este uşor. faptul că ai apelat la psihoterapie este un lucru bun, este un pas în a-ţi recunoaşte problema.
dacă cel de lângă tine are o altă orientare sexuală decât a ta, faptul că îl iubeşti nu este rău, te poţi concentra să îl iubeşti ca pe...o prietenă. dacă el este încă heterosexual, atunci el are o problemă şi relaţia voastră prezintă o problemă, căci dacă nu îţi arată respectul cuvenit...este o cauză pierdută. oamenii nu se schimbă draga mea...hai, capul sus acum şi gândeşte pozitiv. 

[Cruella]

va multumesc pentru incurajari... momentan nu ma ajuta, dar iau in considerare tot ce imi spuneti. ma simt pierduta, furioasa, neputincioasa, suparata... simt ca nimic nu mai are sens acum, totul se prabuseste in jurul meu. nu pot gîndi limpede, nu ma pot concentra. mi-e dor de el, imi vine sa-l sun, sa strig la el... stiu ca nu are rost sa-l mai caut. cel putin nu in urmatorii 85 de ani. dar nu pot sa fac ceea ce cred ca e mai bine.
nu mai dorm aproape deloc noaptea, dimineata ma trezesc obosita, cu gîndul numai la el.
incerc sa ma gîndesc la altceva dar nu reusesc. izbucnesc in plîns si numai la gîndul ca TREBUIE sa-l uit.
incerc sa fiu rationala, dar nu imi iasa tot timpul.
la servici e cumplit (am fost colegi de birou pina marti), nu imi pot face treaba eficient. am preluat-o acum si pe-a lui, si de fiecare data cînd cineva il cauta la telefon si ii aud numele mi se pune un nod in gît si-mi vine sa urlu!!!!!!! imi petrec un sfert din zi ascunsa in baie (sa nu ma vada colegii ca plîng), jumatate de zi la tigara, iar in restul timpului incerc sa lucrez... sau citesc pe love-time tot ce scrieti....
stiu ca fac o greseala uriasa, dar am ajuns sa-mi alung prietenii, sa-i refuz cind ma cheama undeva, sa nu mai primesc vizite... nu raspund la telefon (de multe ori nici nu stiu unde este...). daca imi suna cineva la usa fara sa fiu anuntata de vizita nu deschid (inainte ma bucuram foarte tare de surprize de aceste gen).
casa mea arata ca o groapa de gunoi, numai sticle de cola goale si scrumiere pline... n-am mai mincat de sîmbata, si stiu ca nu e ok, si ca nu rezolv nimic asa, imi fac doar rau singura. dar cînd incerc sa manînc ceva dupa 10 minute vars tot... doar cafeaua o mai tin in mine (chiar si Cola am inceput s-o vars, dar o beau oricum pentru ca nu pot fuma pe uscat...)
mi-e ciuda pe mine ca sunt asa jalnica si patetica, dar nici faptul ca ma izbesc cu capul de pereti nu ma face sa-mi vina mintea la loc.
as vrea acum sa ma ascund intr-o padure si sa racnesc din rasputeri, sa urlu si sa smulg toata iarba, pentru ca stiu ca de fapt nu vreau sa mor... nu inca.... poate poate imi revin.
poate EL a ajuns o obsesie pentru mine. cu toate ca stiam de la inceputul lui decembrie ca e homosexual, imi facea bine prezenta lui in viata mea, teatrul pe care il juca in public, cind ma saruta si ma imbratisa... poate trebuia sa incerc de-atunci sa ma indepartez de el...
poate si acum fac greseala ca ii iert toate nesimtirile cu care m-a tratat... ma gîndesc ca sufletul lui e mai ravasit decît al meu, ii gasesc scuze pentru orice magarie pe care o face. pe care poate o face tocmai ca sa ma indeparteze fiindca stie ca nu ma va putea iubi vreodata...
e atîta de complicat... e atîta de crunta viata... e atita de nedrept ca nu ma lasa sa-l iubesc (fara sa cer nimic in schimb)...
ma mai descarc si eu un pic... poate incetez sa-mi fac singura rau daca vorbesc, respectiv scriu despre cum ma simt.

[Lorelei]

Of, Doamne...

Da, sa stii ca scrisul poate fi o terapie buna. Scrie orice, absolut tot ce simti, tot ce te face sa vrei sa spargi toate farfuriile lumii, tot. Lasa scrisul sa fie forma ta de a "vomita" tot ce ai in tine, inautru... Asa vei scapa, poate, si de varsatul simbolic fizic. Cred ca in orice durere din asta afectiva trebuie sa gasesti un remediu pentru prima perioada de vreme, apoi timpul cicatrizeaza ranile... Dar pentru prima perioada trebuie sa iti construiesti un liman. Asta insa depinde de la persoana la persoana. Unul dintre posibilele limanuri este scrisul. Vezi si tu daca tine, daca te simti mai bine dupa. Daca nu, incearca altceva, descarca-ti agresivitatea intr-un sport dur, de exemplu, sau nu musai dur, dar care sa presupuna indarjire fizica (nu sah, da? ). Sau nu stiu, gaseste o supapa... orice, incerca mai multe si vezi ce tine. Fa curatenie in casa pana simti ca mori de epuizare fizica, freaca covoarele pana raman atele de ele, nu stiu, curata picaturile de ulei intarite frecandu-le pana racai peretele etc etc. Pe scurt, gaseste o forma de descarcare. Asta te va ajuta sa treci mai departe ACUM, momentul asta (intervalul de fapt) initial e cel mai greu. Sau... mergi la un psihoterapeut. Dar nu abandona dupa prima sedinta si scoate-ti din minte toate prejudecatile legate de psihoterapie. Te-ar putea ajuta foarte tare.

Altfel pot sa-ti tin eu prelegeri la nesfarsit despre cum sa te iubesti, sa-ti fii prietena si sa ai grija de tine, cu ce sa te ajute o teoretizare abstracta cand tu simti ca toate zidurile se prabusesc in jur? Asa incat, cel putin acum, cand totul este infernal de prezent inca, gaseste o forma de a "varsa" tot in afara, dar nu fizic, ci in sensul de care ziceam mai sus.

Daca a scrie aici te ajuta... umple pagini intregi, macar cativa dintre noi le vom citi si poate chiar te putem ajuta cu o vorba, fie ea cat de mica...

Nu stiu ce sa-ti mai spun altceva, ci doar ca SIGUR timpul rezolva lucrurile, doar ca ACUM nu pare asa, stiu. Insa precis iti vei recapata zambetul, trebuie doar sa ai rabdare si sa "hang in there", ok?

[Cruella]

incepusem o terapie, dar era terapeutul nepotrivit. acum nu am nici puterea sa caut un nou psiholog. exista o clinica online in Austria, cu care mai discut pe mail. Tipa cu care discut pare sa priceapa foarte bine ce se petrece cu mine, imi explica si care sunt cele 4 faze a unei despartiri. eu inca sunt la prima (furie si disperare).
mi-a recomandat sa iau calmante usoare pentru inceput, pana trec de marele hop. dar nu am curaj. dupa ce am luat intr-o noapte toate medicamentele ce le-am gasit in casa, cred ca ar fi o greseala sa am o cutie de calmante la-ndemana....
astept sa-mi treaca dorinta de a-l vedea, de a-i simti mirosul, de a-i vedea zambetul, de a-i simti imbratisarea, de a-i auzi vocea. ieri am fost oprita in ultimul moment de o colega sa nu merg la el acasa. vroiam sa merg acolo sa stau cu mama lui la povesti pina apare el. nu stiu pentru ce vroiam sa fac asta. cred ca in principiu vroiam sa-l izbesc cu capul de perete. dar nu e vinovat cu nimic. poate doar pentru faptul ca mi-a dat de inteles ca e ok daca il iubesc, ca ii place sa fie iubit de mine si ca si el m-ar putea iubi...
am sa ies la o noua tigara.... tura de boceala am tras-o intre timp