Am deschis ochii... Somnul parcă mai stătea agăţat cu un ultim efort de pleoape, dar afară se aud trilurile minunate... Nu mai vreau să adorm..., nu pot să mai adorm când dimineaţa îmi dăruieşte atâtea minunăţii...! Nu mă schimb...şi ies aşa, în pijama pe balcon... Sub ochii mei este plin de culoare...copacii îmi inundă sufletul cu alb, roz, verde, albăstrui..., iar micuţele mele prietene ascunse printre rămurele cântă atât, atât de frumos... Îmi sorb cafeaua, privesc, las vântul să mă sărute, ascult simfoniile miraculoase să mă bucure şi mă întreb: de ce omul vrea mult mai multe ca să poată fi fericit?... de ce nu ne ajunge soarele? ...de ce nu ne ajunge bucuria de a trăi cu adevărat fără să ne pierdem printre atâtea "cutii de betoane" şi tehnică nebună?...de ce ... şi zâmbesc... pentru că aşa suntem noi... şi eu bineînţeles... niciodată nu ne mulţumim doar cu lucrurile şi trăirile simple...ne place să ne complicăm existenţa şi apoi ne place să ne plângem..., dar până una-alta...am să mă bucur de ceaşca mea de cafea, de ora mult prea matinală când maşinile nu circulă, tramvaiele nu îmi zgârâie auzul şi...am să las natura să mă bucure până într-atât încât poate iar am să lăcrimez puţin în sensibilitatea mea...
Mă bucur că a venit primăvara...!