Sa alegem partenera(ul) incat riscul unui copil cu acestia sa nu produca temeri?

[viulian]

De putin timp am trecut print-o poveste din asta in care era cat pe-aci sa devin tatic 

Noroc cu pastila de a doua zi (Postinor) si multa energie investita pentru a convinge partenera sa o ia.

Si asta m-a facut sa ma gandesc mult de tot la viitor si la ce inseamna un copil..
Lasand la o parte egoismul, neatentia, mustrarile de constiinta, samd la care imi promit sa fiu mult mai atent pe viitor, totusi mi-am dat seama ca partenera ideala este femeia alaturi de care nu mi-e groaza la gandul sa am un copil nedorit cu ea.

Adica ok, am fost implicat in actul sexual, 50% a fost si neatentia mea, dar totusi am fost implicat intr-un act sexual si _atat_ si nu intr-un act sexual in urma caruia sa devin tatic, fara sa fiu intrebat. Doua lucruri complet diferite! 
Oricum, lasand la o parte asta, ma intreb cum ar fi sa fiu langa o femeie alaturi de care sa nu ma panichez daca e sa apara un copil in urma unui act sexual neprotejat. Sunt o multime de criterii care imi defineau partenera ideala, credeam ca sunt aproape, dar acum am o alta perspectiva.
Daca pot tolera un copil neplanificat cu o femeie fara ca sa fiu crizat de schimbarea aceasta in viata mea, speriat de noua responsabilitate, probabil ca da, e femeia pe care o cautam de mult.

Nu stiu, m-am tot gandit si rasgandit. Cred ca e un criteriu bun, mie cel putin mi se aplica - intrebarea este oare e valabil ? Voua vi se aplica ? Ganditi-va pt un minut ca in urma unei neatentii va apare un bebe cu persoana cu care sunteti in relatie. Oare chiar e persoana ideala care sa va fie aproape ?

PS: Nu as vrea ca threadul sa devina un loc pentru a mustra neatentia, sau etc; cunosc tot ce e de cunoscut. De asemenea, nu e vorba nici de constrangeri gen "sunt crizat deoarece nu e momentul, nu am bani, nu e momentul pentru amandoi ca sa avem un copil, etc". Sa presupunem ca sunt bani, e timp, nu sunt alte responsabilitati mari gen parinti bolnavi, sau cine stie ce altceva care ocupa tot timpul. Sa presupunem ca sunt conditiile ideale sa cresti un bebe, dar totusi... apare frica asta in momentul neatentiei.
Ce spune asta ?

[sunshine]

HMMMMMMMMMMM!!!Interesanta si admirabila sinceritatea ta, nu ca m-as fi asteptat la tine de la altceva.
 Pe masura ce citeam postul tau ,mi se forma  si raspunsul . M-am pus in situatia ta, a unei clipe de neatentie. Trebuie sa fiu sincera si sa recunosc , ca eu , ca femeie, in momentul asta, as fi atat de fericita sa patesc acest "accident" incat nu m-as gandi daca e barbatul potrivit tatal. Nu mi-am pus niciodata intrebarea asta , daca partenerul e cel potrivit sa fie tatal copilului meu ci pur si simplu ideea de a purta o viata in pantec m-a fascinat intotdeauna .Poate acum sunt influentata si de dorinta mea nebuna de a mai da nastere la un copil, simt ca atunci voi fi implinita. Probabil ca barbat pui in balanta avantajele si dezavantajele de a avea un copil cu o femeie pe care nu o iubesti din simplul motiv ca a fost doar un act sexual ( dupa cum ai spus) .Repet, e admirabila decizia ta .Nu e deloc usor sa cresti si sa iubesti un copil iar pentru partenera sa ai doar sentimentul de raspundere morala , obligatie , onoare.Ai luat o decizie corecta si iti doresc sa traiesti clipa cand femeia potrivita te va anunta cu multa dragoste in glas ca vei deveni tatic.

[Escu]

Iulian tatic?

Ti-ar sta bine, asta daca binenteles gasesti si mamica...(sti povestea cu broastele, nu o mai repet)Daca ai gasit mamica...intreaba-te cand o sa fii pregatit sa fii tatic..
Cam toti/toate ne intrebam cand e momentul sa fim parinti, dar oare ne dam seama ? Zic ca cel mai bine, ne dam seama dupa ce am devenit parinti. Tind sa cred ca niciodata nu e momentul pentru a deveni parinte. Cine mai face copii in ziua de azi spunand "hai sa facem un copil". Sa fim seriosi, mai nimeni.
Daca e dragoste, vine si copilul, iar cand vine nu e o pacoste...e o binecuvantare. Nu o sa fim niciodata pregatiti, dar invatam, pentru ca nu ne nastem invatati.
Un prieten mi-a spus: "Un copil este cea mai mare provocare, dar satisfactiile sunt pe masura". Cred ca e adevarat, ne bucuram la primii pasi, ne bucuram la primii dintisori, ,la primele cuvinte...suntem mai fericiti pe masura ce creste.
Normal, un copil vine si cu multe chestii care nu ne convin, dar ne adaptam si invatam sa ne placa. de ce ? Pentru ca e sange din sangele nostru si pentru ca....e o mica minune!

Iar despre partener...Nu ajungem sa il cunoastem o viata intreaga...dar e adevarat...avem o viata intreaga sa incercam sa il cunoastem. Frica? depinde de relatie, depinde de multi factori. Difera de la om la om. Daca e dragoste, intelegere si respect si relatia merge bine, de ce sa iti fie frica ? de propriul copil ?

PS: as fi cel mai fericit daca intr-o zi prietena mea (cu care am o relatie de lunga durata) o sa imi spuna "o sa fii tatic" (ca as fi putin socat...dar asta se intampla oricui  )

[valentina]

Un copil inseamna foarte multa responsabilitate.Sunt cate unii care fug de responsabilitati si de aceea cand aud de copil fug cat ii tin picioarele.Nu ma refer la tine ,e unul dintre cazuri pe care l-am intalnit in viata.
     Copilul este o mica minune care te face sa gandesti mult mai bine,mai eficient,in perspectiva.
Atunci cand doua inimi canta la unison ,chiar si necasatorite fiind,la aflarea vestii:vom avea un bebe,iti spun ca vei zbura,vei fi fericit.
    La inceput toti suntem speriati,pentru ca un copil implica multe responsabilitati.

[Semiramis]

mamaia mea are o vorbă (tare adevărata din păcate) care se aplică prin extrapolare şi aici, la topicul tău: "căsătoria e o loterie".
în traducere (nu lua ad literam, nu e nevoie de căsătorie pentru ca frica să dispară)  pentru problema "Sa alegem partenera(ul) incat riscul unui copil cu acestia sa nu produca temeri", şi asta (alegerea), e o LOTERIE!!!!!!!!

[Zantiala]

Sunt cateva intrebari care apar in mintea noastra in momentul in care suntem pusi fata in fata cu aparitia unui nou suflet pe acest pamant...

Suntem pregatiti sa ii oferim acestui suflet, nou-venit, conditiile necesare pentru ca acesta sa aiba parte de o crestere si o educatie armonioasa ? Si aici, ne lovim de fiecare data de subiectivitate... De ce in familiile sarace sunt asa de numeroase pecand cele bogate nu ? Intrebari fara raspuns ! Si totusi, oricat m-as stradui sa inteleg, nu pot sa inteleg avortul. Mi se pare imoral sa tai aripile unei pasari, sa ucizi un suflet de la bun inceput...

A doua problema ar fi, cum ati spus si voi, este persoana de langa noi sufletul nostru pereche ? Ne-am intalnit iubita viselor ? Sau e vorba doar de o amagire, doar de o fantasma, doar de un subtil proces de autosugestie ce ne determina sa vedem, temporar, in persoana de langa noi, un ideal mult visat ?

[Lady Allia]

Dragă Iulian...

nelăsând la o parte admirabila ta sinceritate care pe mine nu mă mai miră ci, dimpotrivă îmi întăreşte şi mai mult părerea despre tine...o persoană demnă de încredere, principială şi corectă..., pe lângă alte multe calităţi...ţi-aş răspunde doar atât:

- cu sau fără atenţie..., premeditat sau accidental...pentru un copil nimeni nu poate să spună că este pregătit!

 Copilul deşi este o mare...mare fericire şi binecuvântare te umple de întrebări şi teamă: oare am să pot să îl cresc sănătos, fericit, împlinit...? oare am să pot să îi ofer măcar 50% din câte îşi va dori? oare am să fiu un părinte bun? etc, etc, etc...
 Dacă observi...aici dispare oarecum persoana de lângă...nu ne mai gândim neaparat dacă "el sau ea" este perfect/ă... şi asta nu pentru că nu o iubim, nu pentru că îl eliminăm din educaţia copilului, nu pentru că nu o respectăm, dar în acele momente cel mai mult te gândeşti...la...TINE...! De ce? Îţi doreşti să fi absolut...PERFECT pentru copilul tău ca astfel şi el să poată avea o viaţă frumoasă şi fericită!

 Oricum..., dacă îmi dai voie să îmi exprim o părere personală şi prietenească în ce te priveşte...am să îţi spun: sunt absolut convinsă că indiferent de caz...vei fi un tată perfect, pentru că ştii să îmbini atât de frumos sufletul cu viaţa reală!

cu prietenie,
Ramona

[Escu]

am stat mult si m-am gandit...

Sa alegem partenera(ul) incat riscul unui copil cu acestia sa nu produca temeri?

asta nu se poate...decat daca esti putin cam ..."fricos"

[viulian]

Probabil nu am explicat eu corect escu 

Intrebarea mea s-a vrut ceva de genul: "inchipuie-ti unde vei fi peste 20 de ani. te vezi alaturi de partenera(ul) actuala?". Sau cum citeam in evz azi, "daca ai castiga salariu de 1 milion euros, te-ai mai duce la servici?"

In prima faza raspunsul ar fi ca nu m-as mai duce la servici. Inseamna ca am facut o alegere proasta a jobului curent. De ce ? Daca as fi fost sa fiu de exemplu scriitor (mi-ar place sa fiu), da, evident, m-as fi dus in continuare, asta imi place cu adevarat.

Cam asa si cu copilul.. O propuneam ca o intrebare scurta de a verifica multumirea care o ai fata de partenera(ul) actuala.. Nu inseamna ca sunt nu sunt apt de jobul care il am acum, ca imi e frica de el, etc. Pur si simplu nu este atat de apropiat de latura mea aceea care imi da mereu energie. Mai mult ma epuizeaza decat sa ma energizeze.
Cam asa si cu copilul. Lasand intrebarile normale (spuse de Lady Alia) si temerile de viitor legate de copil, mi se pare in continuare o intrebare valida totusi.. Ca scriitor nu mi-ar fi niciodata frica sa scriu un roman chiar daca mi s-ar intampla in cel mai nepotrivit moment. Fiindca asta imi place cu adevarat, oricand e un moment bun.

Deci daca nu e totdeauna un moment bun sa fac un copil cu partenera mea, pentru mine inseamna ca:
a) va trebui sa fiu mereu atent
b) voi avea mereu o rezistenta la ideea de copil, nu imi va fi niciodata usor cu ea sa zic din tot sufletul, da!
c) toate dilemele astea imi vor eroda apropierea pe care o simt fata de ea.

Si tot la ceva nasol se va ajunge, sau o cale de mijloc, etc. Pe cand as putea cauta ceva care mi se potriveste cu adevarat, care e facut pentru mine, nu  ?


Un mic offtopic:

De ce in familiile sarace sunt asa de numeroase pe cand cele bogate nu ?

Aici mi se pare ca e din cauza ca la oamenii bogati descarcarea de tensiune si de stress se rezolva mult mai usor cu cheltuind bani, caci e de unde. La cei mai putin avuti, raman doar modalitatie sexuale de detensionare.

[Escu]

Nu vreau sa stiu unde o sa fiu peste 20 de ani. Normal, aproape oricine are o relatie, si doreste ceva de lunga durata, se vede inca impreuna cu partenerul peste 20 de ani.
In cazul meu...(eu fiind mai visator decat multi altii) da..ma vad...dar asta nu imi da si sentimentul ca o sa se si intample. Se pot intampla multe, iar daca traiesc clipa, si nu stau sa ma gandesc "oare ajung peste 20 de ani cu ea acolo" , am chiar si sanse sa ajung peste 20 de ani cu ea acolo....sti tabloul perfect care majoritatea din noi il visam , copii, casa, masa, albind impreuna pe veranda casei...
Se pot intampla foarte multe, pot sa mor, poate sa vina sfarsitul lumii...si o gramada de scenarii hollywood-iene. Clipa iuliane, traieste-o ca si cand ar fi ultima. ahh...si ca sa adaug...bea numai apa plata...(asta fiind motivul sa poti face sex si la 80 de ani ) 

asta e parerea mea...pana acum nu prea am dat atentie clipei...facandu-mi planuri de viitor.le las...ca poate se ajunge la ele si alfel de cum stiam eu pana acum.

Iar la exemplul cu banii...nu ..nu m-as mai duce la serviciu....o suma buna as investi-o...in ceva care sa aduca profit...si sa nu trebuiasca sa ma ocup personal de ei...iar de restul....as calatori!

Copii...in ziua de azi...nu mai vin planificati....prea putini...majoritatea cuplurilor...ajung la varste gen 33-35 de ani si isi doresc copii...si abia atunci incep sa dea atentie acestui lucru. Ne incarcam mintea cu prea multe probleme...inutile...

[Lady Allia]

"De ce in familiile sarace sunt asa de numeroase pe cand cele bogate nu ?"

...Pentru că:

1) la ei există încă o înrădăcinare puternică în ceea ce priveşte ideea de avort - biserica poartă un rol important în viaţa familiilor explicându-le faptul că nu este corect...este "un mare păcat"...şi, pe bună dreptate!

2) lipsa educaţiei sexuale, a educaţiei în ceea ce priveşte protejarea pentru a nu rămâne însărcinată

3) mulţi dintre ei provin din familii mai numeroase şi au această idee de "familie mare" deja preconcepută

4) cum spunea Escu...mulţi dintre ei doar "trăiesc clipa" şi se bucură de copii lor, deşi o duc greu şi trebuie să muncească enorm - "mă bucur atunci când mi-e casa plină de copii...am pentru cine trăi şi pentru ce munci!"

...Şi astea sunt doar câteva dintre motivele pentru care cei săraci au copii mulţi, iar cei bogaţi...amână momentul până ajung în pragul de a ţine tratamente pentru sterilitate sau mai rău...se gândesc la adopţii!

...Frica de a avea copii este o frică nativă, iar unii pur şi simplu nu pot să o depăşească pentru că de fiecare dată există "CEVA" care îi depărtează de gândul de a avea un copil! Oricum ai privi ideea...teama se naşte doar din întrebările noastre interne...: "întrebarile normale (spuse de Lady Alia) si temerile de viitor legate de copil"... - (chiar dacă trecem peste ele...sunt singurele care rămân defapt...!)

...Iar apoi Iuliane...cine ţi-a spus că un scriitor nu are teamă? Şi ştii ce e ciudat?...Teama tot din aceleaşi temeri interne provine: "oare va fi un roman bun?"..., "oare scriu în el ceea ce trebuie să scriu?"..."oare voi fi înţeles?"... - în orice faci, atunci când îţi doreşti să faci bine, să fi cât mai aproape de un anumit standard al tău...vei avea temeri, pentru că pur şi simplu toţi vrem ca să reuşim în ceea ce ne propunem!

...Şi mai ştii ce?...Nimeni nu va afla răspunsul până nu se va confrunta direct cu..."problema", pentru că indiferent cât ne învârtim în jurul degetului...ideea nu e de teama de copil ci de "teama de a deveni părinte"...responsabilitatea!!! - şi într-adevăr avem de ce să ne fie teamă!!!

[Escu]

"De ce in familiile sarace sunt asa de numeroase pe cand cele bogate nu ?"

...Pentru că:


4) cum spunea Escu...mulţi dintre ei doar "trăiesc clipa" şi se bucură de copii lor, deşi o duc greu şi trebuie să muncească enorm - "mă bucur atunci când mi-e casa plină de copii...am pentru cine trăi şi pentru ce munci!"

Nu e obligatoriu sa fi sarac sa traiesti clipa...e suficient sa fii putin mai intelept.

[Evangeline]

Prima data ma gandeam si eu la responsabilitate. Cel putin mie de asta imi este frica si mereu ma gandeam ca eu insumi sunt un copil-ce as face cu un alt copil Bineinteles ca asta nu e cazul tau dar cred ca asta e una din cauzele temerii. O cauza care nu cred ca a fost mentionata pana acum e aceea de asemanare cu parintele perfect. Cand spun parintele perfect ma refer la partener(a). De exemplu eu vreau un copil care sa fie mulatru si vreau sa fie cu bun simt, inteligent si sa-si respecte parintii. Poate o sa ti se para cam ciudat dar crede-ma ca la un moment dat te gandesti cum ai vrea sa fie copilul tau. Atunci cand vei intalni persoana potrivita adica cea cu care vrei un copil te vei gandi daca are tot ce-i trebuie incat sa iti daruiasca un copil cat mai apropiat de cel pe care tu il doresti si daca va sti sa aiba grija de copil. De exemplu daca ea fumeaza sau consuma alcool in exces atunci te gandesti ca asta va invata si copilul de la ea sau ca el/ea va spune ca nu e nimic rau in asta din moment ce mama face acelasi lucru. Nu stiu cat ai inteles ideea dar eu cred ca atunci cand gasim pe cineva cu aceleasi valori ca ale noastre si cu aceleasi conceptii (sau asemanatoare) idea de a avea un copil neplanificat nu ne sperie. Daca partenerul meu e nepoliticos (sau orice care nu-mi place) ma gandesc de mai multe ori daca imi asum acest risc sau nu. Bineinteles ca sa fii parinte e o binecuvantare cat si o mare responsabilitate si in momentul care avem persoana potrivita langa noi nu ne mai temem de o minune. Poate ai mai auzit pe unii barbati spunand: "vreau sa-mi daruiesti un copil care sa fie ca tine". Ce inseamna asta de fapt? Inseamna ca ea e persoana cu care nu iti este frica sa-ti asumi responsabilitati si ca ea e cea care atunci cand tu nu stii sa fii un parinte bun te va invata si va avea grija ca amandoi sa oferiti cei mai bun copilului. Asa veti avea o familie fericita. Cat despre faza cu peste 20 de ani...e mai complicat. Oamenii sunt imprevizibili si orice se poate intampla oricand, dar atat timp cat crezi in ea si in iubirea voastra nu cred ca te mai gandesti cu atata frica "oare ce va fi peste 20 de ani?" Altfel spus (cum a spus si Escu) traieste clipa si bucura-te atat timp cat te poti bucura de o iubire frumoasa.

 

P.S. Iti doresc sa gasesti fata visurilor tale

[Evangeline]

Mai am sa adaug ceva...intrebarea asta suna mai mult a "cine e alesea inimii mele, sufletul meu pereche?"