străzi pavate cu dale de priviri frumoase
cu paşi ce te ating
păstrându-te acolo mereu
cimentul care te strigă din copilărie
cunoscându-ţi atingerea
când numărai..."unu, doi, trei...te iau cu lopata"
între clădiri şi străzi uitate
umbrite de ramuri bătrâne de castani...
unde pitulicele păstrează încă
ascunzătoarea...
albie mică plină de "scălzile" copilăriei noastre
zâmbind amintirii cu ape curate
în care peşti fermecaţi de argint
îmi şopteau valuri
câmpuri unde parcă se mai dădeau bătălii
bunica mă striga din adâncul puterii ei
să merg la culcare
"merg"...îngânam eu, dar mai bag o dată
picioarele în Trotuş
să simt apa pe ele pentru când cresc mare
......................
dragului meu cu multă dragoste!
Subiect: Dor de Adjud (Citit de 1487 ori)