de ce mor oamenii?

[marialm]

povestea mea este trista, foarte trista. Acum trei saptamani viata mea era perfecta dar dintr-o data totul s-a schimbat. tatal meu muncea in Italia, la fel ca toata lumea, si a inceput sa se simta cam obosit, am facut consiliu de familie si s-a hotarat ca ar fi momentul sa vina in tara si sa faca analizele. A venit la mine, l-am plimbat prin tot orasul, a facut toate analizele si me-am prezentat la medic. rezultatul- leucemie mieloblastica acuta, in acceasi zi l-am internat in spital iar a doua zi a inceput tratamentul cu citostatice. La o saptamana a plecat dintre noi.
 Durere mai mare nu exista, nu reusesc sa realizez DE CE?, cand a plect din Italia se simtea dor obosit si la nici doua saptamani a murit............oare e corect asa ceva?
El era mereu sanatos, niciodata nu mai fusese internat in spital, o pastila din cand in cand, toata viata a muncit pentru mine si pentru fratele meu si cand sa se bucure si el la batranete s-a dus saracul, ma doare atat de tare...........ce sa fac?, cum sa traiesc cu gandul ca el nu va mai fi printre noi?......de ce? ma chinuie ingrozitor acesta intrebare........

[sunshine]

nimeni nu are raspuns la intrebarea ta. pot doar sa cred ca D-zeu l-a ferit de chin, este o boala grea , s-ar fi chinuit fff mult si voua v-ar fi frant sufletele. asa e mai usor pentru el, mai greu pentru voi . crede-ma stiu ce spun pentru ca am parinti batrani si ff bolnavi, ma simt neputincioasa fata de suferinta lor, nu pot sa le-o alin si ma rog sa le fie sfarsitul usor.nici o pierdere nu este usoara, cu totii avem intrebari insa incearca sa te gandesti ca acum e bine si va vegheaza dintr-un loc lipsit de suferinta si plin de lumina. D-ZEU SA-I ODIHNEASCA SUFLETUL

[Lady Allia]

...Mereu m-am întrebat de ce plâng oamenii...?! ...de ce există suferinţă?! ... de ce cad stelele...?!... DE CE MOR OAMENII...?!...
...Nu ştiu dacă am găsit vreun răspuns..., dar atunci când în inima noastră cineva lasă un gol...o gaură neagră plină de durere, lacrimi, întrebări... eu cred că SUS în CER...D-ZEU NAŞTE O STEA...doar pentru noi..., care mereu străluceşte când privim cerul..., care mereu există acolo pentru noi...!!!

[Semiramis]

îmi pare rău pentru pierderea suferită. de ce mor oamenii, nu ştie nimeni. mor pentru că sunt fragili, mor pentru că viaţa în sine este efemeră, mor pentru că în urma lor plâng alţi oameni  ...întotdeauna în astfel de momente, cuvintele sunt sărace şi nu-şi găsesc rostul. fiitare!

[valentina]

       Pentru ca Pamantul e prea mic pentru a tine atatia oameni,(daca nu am murii),si ar fi disparut mult prea devreme(Pamantul).Eu gandesc asa,cand un om moare,se naste un copil.
       Sincer nici eu nu stiu de ce mor oamenii,dar stiu ca Dumnezeu le face si desface pe toate.Pentru fiecare dintre noi are cate o mica "poveste".
       Dumnezeu sa-l ierte si sa-i odihneasca sufletul.Condoleante.

[viulian]

Si eu mi-am pierdut tatal.. acum vreo 2 ani.

Ce sa zic. Singura modalitate in care sunt apt sa interpretez moartea celor apropiati este ca e lectia suprema sa invatam sa nu mai fim atasati. Suntem noi inainte de toate, si dupa cum imi zicea o prietena buna, tata, cand priveste de acolo de sus inapoi catre noi - nu i-ar place sa ne vada tristi. I-ar place sa ne vada razand, bucurandu-ne de viata, sa fim vii si surazatori..

Dar da.. durerea nu trece niciodata, golul va ramane acolo mereu n-avem ce face..

[Zantiala]

Oamenii nu mor... ei doar isi schimba salasul....
Noi numim moare despartirea sufletului de catre trup. Intrebarea e, ce urmeaza mortii ? Cine a trecut dincolo de conglomeratul de sentimente, trairi, ce inseamna despartirea de viata... cine a simtit cu adevarat ruptura de viata, cine a pasit vreodata pe intinsele taramuri ale unor lumi straine si necunoscute noua, ca mai apoi sa se intoarca sa ne spuna ce a vazut ? Nimeni.... doar Dumnezeu.

Si totusi, ceva este. Cei dragi ce au trecut dincolo, ne sunt mereu alaturi. Cumva... 

[Alia]

De ce mor oamenii? Este fireasca intrebare pe care ne-o punem atunci cand cineva drag trece intr-o alta dimensiune. Am ingropat multe persoane dragi, durerea, devenita fizica, ma indemna sa-mi pun intrebari, de ce atunci, de ce ei???
Pentru ca suntem efemeri in aceasta dimensiune, aici , acum...
Pentru ca..."din pamant ne nastem si in pamant ne ducem..." evident doar corpul fizic...
Probabil ca ei nu ne parasesc, doar lipsesc o perioada din ingemanarea fizica dintre noi si ei, ramane cea spirituala, raman amintirile despre ei, trairile noastre comune si lectia de viata ce ne-au dat-o...
Ei vor veghea asupra noastra de acolo de sus, pana cand si noi, cand soarta va decide , ii vom urma....
Este greu sa pierzi pe cineva drag, stiu prea bine acest lucru, neputinta in fata unor asemenea tragedii ne face sa realizam cat suntem de vulnerabili, corpul fizic , in materialitatea lui , este asa de firav...
Uneori ma gandesc ca ar trebui sa pretuim mai mult fiintele dragi atunci cand sunt in viata, pentru a avea cugetul impacat , atunci cand nu vor mai fi...dar preocupati de propriile vieti, uitam sau amanam sa spunem atat de multe lucruri....
Ce de??? Pentru ca toti suntem niste calatori, pentru ca totul este efemer.... pentru ca suntem oameni, nu zei....
Condoleante sincere.....stiu foarte bine ce simti.....

[marialm]

Ceea ce ma doare in toata aceasta poveste este faptul ca eu eram o fiinta visatoare, plina de speranta si de incredere in mine, credeam ca voi reusi sa fac totul, tot ce imi propuneam, dar acum am incetat sa mai visez, nu mai cred in minuni, stiu ca el a plecat undeva unde poate ii este mai bine dar nu reusesc sa alung imaginea mortii lui, a murit in bratele mele, il rugam cu disperare sa ma priveasca, sa se uite la mine, credeam ca il pot salva, s-a uitat de doua ori ........si atat....nu a mai vrut sa se mai uite, de ce atat de devreme, mai avea loc si el pe pamant, macar pentru un timp. Mereu a dorit sa ajunga la pensie sa citeasca ziarul si sa legene nepoteii, a dorit foarte mult un nepotel dar nici eu si nici fratele meu nu i-am oferit unul si parca acum nici nu mai vreu copiii..........oare innebunesc?, va trece oare aceasta durere?

[Lady Allia]

Durerea va trece...si vor ramane amintirile frumoase care vor suna asemeni unor clopotei din trecut si te vei bucura mereu sa le deschizi fereastra sufletului...ca sa ii lasi sa iti povesteasca!...Sus fruntea sufletului draga mea si...priveste noaptea cerul...ai sa vezi ce frumos iti zambeste o anumita steluta...zambeste-i si tu!!!

[marialm]

iti multumesc chiar m-ai facut sa zambesc, ce bine e sa zambesti...........

[Lady Allia]

Draga mea..., o îmbrăţişare caldă...şi un pup...  !

[Lungu]

Iti inteleg sentimentul, Maria si sper sa nu gresesc, durerea ta va trece, si nu inebuneshti si doar simtzi lipsa tatalui tau, dar tu fii in continuare visatoare, fii optimista ca el de acolo de sus sa fie mandru de tine, sa vada ca a crescut un om puternic, continua sa infloresti si nu te da batuta, cineva acolo te iubeshte si vegheaza asupra, Maria arata ca femeile sunt mai puternice ca barbatzi chair dak si yo sunt barbat, adutzi aminte de clipele frumoase petrecute cu tatal tau si vei vedea ca iti va fii mai usor...ai grija de tine

[vetiver]

Au trecut cateva luni de cand erai in acea situatie dureroasa, marialm, si cand cautai niste raspunsuri la framantarile tale. Sperand ca ai depasit cu bine acel moment, o sa-ti spun la ce concluzii am ajuns eu trecand prin aceleasi experiente.

De ce mor oamenii? Pentru ca moartea e incheierea unui ciclu dintr-o serie mai lunga, necesara evolutiei fiecaruia dintre noi. Moartea nu e sfarsitul a tot si a toate, e o trecere spre alta stare. Daca te intrebi de ce se produce intr-un moment si nu intr-altul, asta tine de planul de viata al fiecaruia, de destinul sau.
Desi stiu si inteleg asta, am simtit aceeasi durere si disperare ca si tine, marialm, cand mi-am "pierdut" mai intai mama si apoi tatal. Am avut aceeasi impresie ca poate n-am facut totul ca sa-i salvez, ca poate nu le-am aratat, in timp, cat de mult ii iubesc. A fost un soc pentru mine, dincolo de faptul ca s-au chinuit foarte mult, pentru ca, de mica, nu am suportat ideea ca, intr-o buna zi, ei nu vor mai fi aici. Stiam ca e o copilarie si, pana la urma, a trebuit sa ma confrunt cu realitatea, asa cum e ea, sa accept ca asta e mersul lucrurilor si sensul vietii.
Si dupa o perioada, in care nu m-a mai interesat nimic, in care nu mai vroiam sa fac nimic, incet-incet mi-am revenit, am inceput sa caut (si pe internet, pentru ca era la indemana) sa aflu si alte pareri si conceptii despre viata si nu numai, sa incerc sa inteleg si sa ajut alti oameni, astfel intelegandu-ma si ajutandu-ma pe mine. Asa am descoperit, printre altele, acest forum.
Am povestit toate astea, marialm, si cu dorinta de a te incuraja, de a te face sa intelegi ca, dincolo de durerea despartirii de tatal tau, pastrand tot ce a fost bun si frumos in amintire, e necesar sa te ocupi in continuare de viata ta. Viata merge mai departe! Si noi o data cu ea.