Comparatii

[Zantiala]

Am observat de foarte multe ori faptul ca oamenilor le place sa compare si sa se compare cu altii, in ceea ce priveste realizarile personale, capacitatea intelectuala, sau chiar frumusetea exterioara.

Mie mi se pare o dovada foarte mare de superficialitate. Nu cred ca avem dreptul sa comparam oamenii, sau sa incercam a ne compara pe noi insine cu alte persoane. Mi se pare chiar imoral sa gasim fericirea in viata noastra privind catre nefericirea altora mai putin norociti decat noi. Ar fi un gest egoist, in esenta.

Ceea ce unui om i se pare un lucru de mica importanta, unui alt om i se pare crucial. Un om gaseste un ciob in pamant, il arunca la gunoi - una altul poate scrie o carte despre el. Nu exista realizari mari, sau realizari mici. Exista doar realizari. Nu exista necazuri mari, sau necazuri mici - necazurile in esenta sunt aceleasi , ele insa ne lovesc intr-un mod diferit, conform constitutiei noastre sufletesti.

Avem prioritati diferite in viata, avem puncte sensibile diferite. Suntem fiecare dintre noi, unici. De aceea, mi se pare nepotrivit ca altii sa ne compare, sau chiar noi sa ne comparam cu alte persoane. Singura referinta pentru noi, ar trebui sa fie reprezentata de dorintele si nazuintele noastre interioare.

Astept si alte opinii.

[Eve]

Subiectul poate sa fie tratat ca in carti sau... ca in viata. Teoretic fiecare din noi stim cat este de daunator sa compari sau sa te compari, cat este de superficial. Avem intr-adevar prioritati diferite, puncte de vedere diferite, suntem diferiti (unici). Constient poate putini cad in plasa acestui pacat. Dar ce este dincolo de... constient. Ne putem oare raporta doar la ce ne-am dorit si ce am realizat? Ne putem raporta doar la noi? Muncim, suntem cinstiti, corecti, ne vedem de viata noastra fara sa deranjam (cel putin teoretic) pe nimeni. Colegul nostru inseala, minte, linguseste, pierde vremea distrandu-se. Poate in 99% din cazuri ignoram aceasta atitudine, e deranjanta prin prizma faptului ca stim dar... Si totusi exista o situatie cand spunem "viata e o porcarie". Intr-o zi el "ajunge sus", beneficiaza de avantaje pe care pana atunci poate nu ti le-ai dorit dar... te trezesti comparand viata lui cu a ta. Ce a facut el sa merite asta? Cum a reusit sa pacaleasca? Nu-ti doresti sa faci ca el, interior nu poti sa fii asa, moral nu esti el... si totusi te compari.
Si exemplele continua. Slujba obtinuta de cineva pentru aspectul fizic, pentru ca mami sau tati au... Nu poti sa fii indiferent stiind cat ai muncit si s-a ales praful... sa nu compari fizicul lui sau sa nu te miri de tupeu.Cand faci asta automat compari, judeci...
Cu adevarat visam diferit, idealul fiecaruia este altul dar pe langa asta mai este viata. Viata e un ideal... comun. Toti vrem sa fie mai usoara, mai frumoasa, sa avem mai mult timp pentru ceva care ne pare important. Cand ajungem in punctul in care idealul meu e calcat in picioare de atitudinea celui de langa mine automat apare comparatia
Evident mai sunt multe aspecte dar si multi forumisti

Si apropo: te compar cu altii de pe forum mai mult sau mai putin... involuntar. M-am hotarat sa plec si de la pagina ta.

[Semiramis]

singura metodă de a putea cuantifica un lucru este de a-l compara cu un lucru de acelaşi fel. principiul evaluării cantitative al oricărui lucru de pe lumea asta rezidă în compararea respectivului lucrucu un altul pe care îl avem drept unitate de măsură. (de exemplu unei mese îi evaluăm lungimea prin compararea ei cu o unitate de măsură, metrul). realizări au doar oamenii (un câine de exemplu nu are aşa ceva, el nu conştientizează că poate câştiga un concurs de frumuseţe sau nu poate spune "azi am mâncat mai bine decât ieri"). pentru a ne evalua propriile realizări trebuie să le comparăm cu realizările altora. dacă am fi singura persoană de pe planetă, nu am avea unităţi de referinţă şi niciun feed back al realizărilor personale, neavând un termen de comparaţie. exemplu: dacă la naştere am fi singura persoană de pe o insulă pustie şi printr-o minune ne-am dezvolta şi am ajunge la maturitate, n-am avea cum să evaluăm dacă am realiza sau nu în viaţă.
unei cărţi îi apreciem calitatea tot prin comparaţie. e bună, e rea, îmi place stilul, nu îmi place, e scrisă uşor, nu am înţeles nimic...evident dacă nu am citit niciodată o carte, nu am ce compara. cam aşa văd eu lucrurile.
în acelaşi timp, părinţii care îşi compară copii cu alţii "mai silitori, mai buni, mai cuminţi etc" nu fac bine. ei încearcă să motiveze copilul să fie aşa cum vor ei. însă copilul e prea mic să facă diferenţe. ne supărăm vorba aia, noi ăştia mari dacă cineva ne compara astfel, d-apăi un copil?

competiţia este bună, ne face să fim mai productivi. dar cu măsură. nu trebuie să devemim obsedaţi de comparaţie. să nu devină o dependenţă. scopurile ni le punem tot prin principiul comparării. până la data de trebuie să învăţ rusă. acum nu ştiu, deci prin comparaţie, peste x luni trebuie să ştiu la nivel de...(începător de exemplu).
din nefericire oamenii îşi pun praguri absurd de atins, idealuri. să luam exemplu fetei care a murit "de prea multă muncă". lucrând pentru bani foarte mulţi, s-a temut de concurenţa colegilor care poate că aşteptau ca vulturii să facă un pas greşit şi să-şi compromită postul, s-a temut că poate să nu mai dea randament şi şefii să observe şi...ce a câştigat? doar o moarte subită, generată de o insuficienţă cardiacă, prea mult stres şi o slăbire accentuată, malignă. ăsta este un caz nefericit. iar noi nu trebuie să ajungem la astfel de "performanţe". compararea în exces dăunează grav sănătăţii. iar ăsta e cel mai de preţ bun al nostru.