Versuri, proza si alte maruntisuri inspirate de Marele Maestru

[saab]

... un alt maruntis inspirat de marele maestru 


Cro-magnon,de la homo pugnax la homo occidentalis
(o abordare evolutionista)

o interpretare a poeziei: Cromagnon (de rudy valentino)

in ceea ce va urma se va urmari evolutia celebrului homo, de la homo pugnax la homo occidentalis. vreau sa cred ca niciunul dintre maestrii care m-au "insotit" in acest demers nu se va supara. prietene darwin, sper sau nu te rasucesti prea mult in locsorul in care esti.

HOMO PUGNAX
dorm în canal
cântă gândacii
conjunctural
un marş la ţambal

citand din hall et al. omul este un animal teritorial, iar contactul dintre doi membri apartinand speciei sale poate genera un subiect de litigiu imediat, atunci cand unul dintre ei se afla pe teritoriu propriu.
de aceea canalul reprezinta spatiul perceput de individ drept teritoriu propriu. nu trebuie sa ne miram de gandacii ce impart acelasi areal, caci acestia nu exclud individul speciei primare, teritoriul fiind o regiune ocupata de un individ al speciei, cu excluderea altor membri ai _aceleiasi_ specii.
a apara teritoriul propriu este o caracteristica estentiala, chiar daca apararea se face prin mijloace violente. de aceea starea initiala este de homo pugnax.

HOMO OPERANS
cerşesc prin piaţă
ploaia îmi trage
flegme-n mătreaţă
tâmpită viaţă

necesitatea materiala – o a doua caracteristica a hominidelor. exista doua categorii: individul avut si individul, vulgar numit, cersetor. fara a se considera, in mod necesar, doua notiuni aflate in antagonism. cersetorul are marea calitate de a nu intra in sistem. traieste de azi pe maine, din ce i se da, din ce pica. un astfel de om este imun la orice se intampla in jurul sau: ceilalti nu au ce sa-i ia si nu au ce sa ii ofere. l-as numi mai degraba homo liberus decat homo operans. pastrez insa cea de-a doua optiune, dat fiind faptul ca undeva, inscris genetic, lacomia intrece libertatea.

HOMO EGOISTICUS
chilotu-i spart din temelie
sunt constipat
la prăvălie
ce porcărie

constiparea ca forma de ”nu-ti dau nimic”. locul: pravalia. concluzia: homo egoisticus

HOMO ONIRICUS
în buzunar neştiute
visele zac
abătute
vor să se mute

poate ca la acest tip uman ar fi mai mult de dezbatut. cum insa toata lumea pretinde ca stie sa viseze... voi alege sa las o mare poarta deschisa catre interpretare.

HOMO PATIOTICUS
fierb hamesit în cazan
cu patriotic
elan
un sobolan

aici imi voi permite sa citez din maestrul chilian. cel ce are minte, va pricepe...
“stati ascunsi in turma
traiti la borcan
vieti de sobolan
vieti traite-n van”

HOMO LUDENS
seara matol cu cricu-n mână
tarzan
plin de vână
caut cadână

[cenzurat de regulamentul siteului. exista un regulament, nu-i asa?]

HOMO OCCIDENTALIS
frige-abstinenţa lipită de coate
mâine-mi vând sufletu-n rate
că poate
mă nasc în State

in fond traim in epoca moderna, cu izbitoare contraste si amestec ideologic; traim intre limitele lui. homo esticus vrea rapid sa devina homo occidentalis... traim implicit tentatia acesata de a strabate un model, fie prin intermediul unei informatii care se pretinde deschizatoare de drumuri si care poarta amprenta unei morale eroice, dar care ne copleseste cu o vinovatie zdrobitoare dar si abstracta, fie prin sentimentul de vina personala sau de grup care este denaturat si exacerbat, prin manipularea constiintei individuale.

in loc de concluzie:
noi singuri ridicandu-ne povara la rang de spectacol, ne victimizam la randul nostru cu o placere deosebita, atribuindu-ne o presupusa vina si finalizand prin culmea renuntarii: vreau sa vreau sa renunt la renuntare.

[Eve]

Ma bucur sa citesc analizele facute sub pseudonimul "saab". Ele reprezinta partea serioasa a ceea ce Rudy spune zambind in poezie. O imbinare reusita text-comentariu.
Oare Rudy scrie pornind de la comentariu sau... invers?
Dincolo de propozitia scrisa anterior (mai in gluma, mai in serios) initiativa, din punctul meu de vedere, merita mai mult decat un plus subiectiv (chiar daca a ne baga pe gat ca avem de invatat despre poezia unui "marele maestru" imi pare deplasat)

[saab]

Eve, as spune asa:
nimeni nu forteaza pe nimeni; nu baga pe gat;
poate ca nu invatam nimic
sau poate ca tot timpul invatam cate ceva
(citind un text)

exista o multitudine de interpretari ale aceleiasi scriituri.
nu este vorba despre "avem de invatat despre poezia unui mare maestru" ci despre "eu asa vad aceasta poezie".
si cand am spus :"uite! mie asta-mi spune poezia aceasta" si i-am scris o interpretare... atunci cu siguranta am invatat ceva.

[Eve]

Recunosc o voce calculata si... respect ceea ce ai scris. Asa cum, glumind (sau nu) am spus la randul meu ca eseul pe marginea textului... adesea este mai plin de substanta decat poezia in sine. Nu neg valoarea lui Rudy (si nu pentru ca nu am calitatea necesara- poti sa ai cap si daca nu ai talent la a expune ce gandesti... literar- ci pentru ca eu cred in inteligenta lui in a specula in scris momentul) si... nu neg valoarea analizei. Am subliniat doar ca simt cumva ca ea a alunecat din... impartialitate
Oricum multumesc pentru raspuns si sa revenim la... poezie.


^{Ps: Imi place sa mi se inchida gura... inteligent chiar si cand stiu ca e o manipulare pe baza imposibilitatii de a dovedi ce spun si... apreciez talentul}

[saab]

autocenzura, bipurile (din tramvaie) si ideile lui mircea gherbovat
o interpretare a poeziei "ai cel mai mişto bip din tramvaiul 36 (autocenzurata)" de rudy valentino


inainte de toate...v-as intreba daca stiti aceste idei ale lui mircea gherbovat... nu?!?
atunci e cazul sa studiati inainte.

[...]

acum... cand vi le-ati insusit, am sa sa incerc sa gasesc un spatiu celebrului bip din tramvai printre aceste idei referitoare la postmodernism.

poezia, in sine, probabil ca socheaza la o prima vedere. mai mult sau mai putin, caci intr-un exces de zel, autorul s-a gandit sa se autocenzureze... de ce? asta nu ma intrebati pe mine, pentru ca NU STIU! bipul acela celebru ce isi face loc printre indivizii tramvaiului 36 ar putea fi inlocuit de orice substantiv masculin sau neutru.

revenind. daca ar fi sa raportam poezia la titlu si la o interpretare “usurica”, atunci aceasta s-ar restrange numai la :
ai cel mai mişto bip din tramvaiul 36 [...]
ai cel mai mişto bip din tramvaiul 36
mă holbez la el ca la "surprize, surprize"
şi sunt gata să-ţi şoptesc
vreau să ţi-o trag iubito
vreau să ţi-o trag
cam aceasta ar fi intreaga poezie, conform titlului si interpretarii ce provine din acesta.
poate ca ar mai ramane doar o intrebare: “de ce tramvaiul 36”?. asa. pur si simplu. (habar nu am si nici nu cred ca vreau sa aflu). raspunsul... se afla tot in poezie (in varianta extinsa): “who cares?” (btw... nu am priceput daca “carres” asta e scris intentionat cu 2 de r sau iar a gresit managera)

bun. acum va intrebati, poate, unde e dl gherbovat in toata povestea aceasta...
este undeva, la limita dintre intelegere (a poeziei) si interpretare (a poeziei).
interpretare? intelegere? sa distingem:
[definitii de manual]
A înţelege o secvenţă lingvistică echivalează de regulă cu identificarea sensului acestuia şi cu formarea unei reprezentări mentale satisfăcătoare (din punctul de vedere al subiectului, al situaţiei de comunicare etc.). Operaţiile necesare comprehensiunii sunt în mare măsură standardizate, fiind aplicate automat la lectura oricărui text (identificarea sensului de dicţionar al fiecărui cuvânt, identificarea valorilor sintactico-semantice ale cuvintelor în enunţ, selectarea sensurilor pertinente în context ale cuvintelor polisemantice etc.)
Interpretarea, în schimb, desemnează un proces de atribuire de sens, ceea ce implică, de regulă, alegerea dintre mai multe variante posibile de înţelegere, considerate fiecare, în grade diferite, satisfăcătoare.

gherbovat ne comunica:”cei ce se bucura de har nu pot fi intelesi in mai multe feluri. ei pot fi doar interpretati in mai multe feluri.”

e clar ca secventa lingvistica a inteles-o toata lumea (chiar si in varianta autocenzurata). dar interpretarea?!? care ne este referentul? titlul, versul repetitiv sau ideea unei societati in sine? ajung la ideea lui Jean Starobinski: obiectul atenţiei mele nu e în mine; el stă în faţa mea, iar interesul meu major nu este să mi-l apropriez sub înfăţişarea pe care i-o împrumută dorinţa mea fapt ce m-ar lăsa pe mine însumi captiv capriciului meu), ci să-l las să-şi afirme toate proprietăţile, toate determinările sale particulare. [...] Riscul, dacă obiectul nu e perceput, menţinut, consolidat în diferenţa şi realitatea lui proprie, este ca interpretarea să nu fie, în cel mai bun caz, decât dezvoltarea unei fantasme a interpretului.

exista, in afirmatiile lui gherbovat, un sinistru joc de cuvinte: “cei pe care nu-i intelege nimeni, n-au valoare, cei care nu-i inteleg pe cei care au determinat trasee spirituale noi pentru generatii intregi, n-au ei valoare”

ce s-a inteles sau cat s-a inteles din poezia/poezica asta... nu stiu. dar sunt convinsa ca toata lumea poate spune ca “a inteles”. rezulta, in mod logic, ca poezia are valoare.
traseul, mai mult sau mai putin “spiritual” pe care-l determina si descrie aceasta poezie, ar putea fi traseul tramvaiului 36.
sau traseul autorului.
sau traseul unei intregi societati.
sau drumul acela inchis.
sau orice alt "ceva" ce permite interpretarea noastra, interpretare proprie.

pentru ca noţiunea de "lectură" privilegiază ceea ce textul conţine, pe când noţiunea de "receptare" - ceea ce subiectul (cititorul) reţine, potrivit personalităţii sale şi circumstanţelor.

depinde, deci, de noi cum vedem un text.

“Poetica iaste aceea ce arată a să face stihuri, mai vârtos că aceste stihuri să numescu poetică şi poezie.” Ienăchiţă Văcărescu Observaţii sau băgări-dă-seamă asupra regulelor şi orânduelelor gramaticii rumâneşti [1787]

[Lady Allia]

 "depinde, deci, de noi cum vedem un text."

 Aşa este şi aşa va fi mereu din punctul meu de vedere!
 De cele mai multe ori nu a contat şi nu contează atât de mult critica de specialitate, valoarea poetică a celui criticat ci...MODUL DE PERCEPŢIE...al poeziei de către cititori!
 Fără cititori...poetul mereu va rămâne un egoist anonim! De ce? Pentru că înainte de toţi şi toate poetul scrie şi va scrie mereu pentru el..., pentru a se descătuşa!
 Poezia, scrisul nu sunt altceva decât o prelungire pe hârtie a unor sentimente şi trăiri...!
 Valoarea uneori este dată şi de comparaţie! Ca orice lucru, ca orice sentiment sau trăire!
 Pune două poezii ale unor poeţi diferiţi una lângă alta...şi fără să vrem vom ştii care este cea mai bună...o vom compara...este iremediabil umană comparaţia! Care ne va place? Cea care ni se va mula cel mai bine stării noastre sufleteşti!
 Şi...valoric sau non-valoric, pamfletar sau aducând mereu în vers chestii care intrigă...Rudy...uneori ştie să se muleze pe suflet şi dacă ar lăsa omul din spatele cuvântului să apară mai des în versuri de cele mai multe ori s-ar mula aproape perfect! Geniul...există, poezia există...eu aştept însă omul-poet din când în când...mi-e mai aproape! 

 saab...îmi place! Îmi place să fim la şcoală împreună! Mă faci să îmi fie dor de Domnul Profesor Moş Traian...un fel de Domnul Trandafir...un sfânt-profesor...un om adevărat care întotdeauna a ştiut să ne facă să înţelegem ceea ce vedem şi doar după ce simţim ... să comentăm  !
 Comentarii superbe...la obiect şi nu la persoană...ceea ce mă bucură cel mai mult!
 Deci?!...NEXT please! 

[saab]

Lady Allia...inca o interpretare?!?
Alege: interpretare la o poezie "vesela" sau la o poezie "cu omul-poet in spate"?
iti astept raspunsul 

[Lady Allia]

  ...eşti răuţic aici să ştii!
  Ironicul Rudy din poeziile vesele mi-e la fel de drag şi bun prieten ca şi omul-poet din poeziile sale profunde care uneori dor...ţipă...urlă! Dar...fie! Ştiu că este o persoană care iubeşte critica obiectivă şi cu bun simţ şi îmi iau responsabilitatea eventualelor sale "înghionteli"  (uff... , oare chiar o să pot?  )!

     
 "Dezbracă-mă de schisma ce-mi ucide...(replica)"

Dezbracă-mă de schisma ce-mi ucide
Colindele, schimonosind fiinţa,
Şi ancorează-mi lutul în dorinţa
Limfaticelor trupuri de silfide.

Te-aşterni pe oase, cu necuviinţa,
Cangrenelor blegoase, ovoide,
Doar Styxul strâns în iris va decide
Din care tău voi dezgropa sentinţa...

Gândac astenic, vrea să mă pătrundă,
Într-un amurg bezmetic şi proscris,
Iubirea ta peltică, muribundă.

Prefac în ţăndări zboru-mi circumcis
Când seva slută carnea mi-o inundă,
Tu te destrami, desculţă, într-un vis...

Poezia de la care s-a plecat:
Îneacă-mă-n sărutul ce ucide
de Adrian Munteanu

Îneacă-mă-n sărutul ce ucide,
Acoperindu-mi ochii cu fiinţa.
Deschide porţi să bântuie dorinţa
Pe-nvolburate pajişti cu silfide.

În pat să-ţi lepezi caldă cuviinţa
Şi sânii dornici de-ncleştări avide
Să îi frământ cu palma ce decide
Cât de fierbinte-i carnea şi putinţa.

Desfă cuibarul tainic să pătrundă
Un aprig lup ţinut prea des închis,
Până va da-n adâncuri de o undă

Ce ne azvârle clipa în abis.
O istovire dulce ne inundă
Şi aţipim la umbra unui vis.

.........................................

Şi cred că o să facem un comentariu...duplicitar  ! Tu...unul super-obiectiv, apropiat de realismul matematic, deşi mi-e imposibil să cred că va fi doar atât  ,  iar eu...de ceea ce văd, simt de dincolo de cuvânt...! 


 

[saab]

  nu era o intrebare rautacioasa...
doar ca ma intrebam ce sa mai comentez si asteptam o idee de la tine 
... ca schimba registrul de la o poezie la alta... asta stiu. si, de fapt, asta e adevarata provocare. daca ar scrie la fel, as putea face un comentariu unic tuturor poeziilor sale. asa... nu o pot face 

Ps: putina rabdare... pana diseara... si postez si interpretarea schismei care-l doboara/ucide/etc

Rudy... cu cea mai mare placere te dezbrac... de schisma, logic 

[Lady Allia]

 Buunn! 
 Aici avem o potrivire de opinie!   
 Deci...oare nu în asta îi constă adevărata...măiestrie  ?
 Ştie ce să ofere, când să ofere...nu sufocă - asemeni mie de ex. cu dulcegării în poezie! (nu voi da alt exemplu decât pe mine...aşa e corect)
 Nu e constant şi mă bucur că îţi "îngreunează" situaţia  ! Ar fi un mare păcat să ne dai un singur comentariu bun şi să ne privezi de "restul" ce zace în tine  !
 Ce îmi place mie la Rudy???
 Azi te face praf cu nişte versuri ironice, zeflemitoare...de parcă, parcă îţi vine să o iei la fugă... , iar apoi îţi toarnă o poezie crudă în care sentimentele stau ascunse după cuvânt...asemeni unui licurici după o stea...în speranţa că poate, poate...nu îl vede, nu îl simte şi nu îl aude nimeni...şi totuşi uneori îşi doreşte atât de mult!
 Parcă (Doamne ajută-măăăăă să nu citească Rudy  )...ar fi un masochist sentimental!  - ufff că am spus-o!!!



P.S.: Profit şi mai mult de bunătatea dragului Rudy şi îţi zic aici..."Bine ai venit pe LoveTime saab!" - era şi timpul unui suflu nou neobosit în a scrie inteligent şi frumos! Poate ne-om mai trezi şi noi  ...de ruşine dacă de altceva nu... !

[saab]

multumesc pentru urare, lady allia. iata si comentariul 

Comentariu... fara cuvinte

o interpretare (grafica) a poeziei "Dezbracă-mă de schisma ce-mi ucide...(replica)" de rudy valentino

[Lady Allia]

Mulţumesc saab! La un aşa comentariu eu nu mai am nevoie de cuvinte!
 Ai înţeles perfect substratul poeziei  !
 În faţa obiectivităţii pline de suflet şi frumuseţe...mă înclin! 

Şi...off, când te gândeşti că mai are astfel de poezii care în loc de comentarii îţi dezvoltă doar tablouri de cuvinte! 

[saab]

Ritual de imperechere
sau
Cand ursul polar se imperecheaza cu ursul grizzly...
-un comentariu pur etologic-

... al poeziei "Ma zbengui prin clepsidrele naturii" (rudy valentino)

sa si alte rase inrudite, hominidul isi poate alege perechea pe viata (o raritate in lumea animalelor) sau nu – dupa caz.
ritualul de imperechere este unul foarte spectaculos: masculul, in salturi de capra neagra, trebuie sa gaseasca neaparat o floare.
dupa ce a aflat-o, eructeaza.
eructatia este fenomen obligatoriu; este un fel de “sistem de localizare” pentru femela. (va rog sa luati aminte ca, atat masculul cat si femela, se deplaseaza intr-un spatiu deschis, ambii fiind lipsiti de GPS-uri!)
urmeaza “infoierea” masculului:
da camasa/bluza (sau penajul) jos si scoate bicepsu’ si tricepsu' uns cu ulei. obligatoriu, cand soarele-i sus, arzator. pentru stralucire. pentru efect (de lumini si umbre). pentru caldura. (textul nu specifica, insa caldura trebuie furnizata de doua sau mai multe tate. una nu e de ajuns pentru ca striatul muschi sa ajunga la/in tetanos complet!).

“ademenirea” femelei este complet realizata in momentul in care “se-ncordeaza, ilicit, toti nurii”.
in acest moment, rolul masculului s-a terminat.
femela oricum nu are niciun rol in toata povestea asta... doar asa, de decor.

[...]

si totusi, respingerea finala a femelei de catre mascul isi poate afla cauza in frica masculului de esec. adica... “mai bine fug... si las pe altul... ca poate nu-s capabil...” (ipoteza numai buna de testat)

asta-i lumea animalelor. si asta se intampla cand ursul polar se imperecheaza cu ursul grizzly.

a consemnat de la fata locului,
biolog saab

***

iar poezia in cauza este (in cazul in care nu ati citit-o):

Ma zbengui prin clepsidrele naturii,
Romantic, eructez cand vad o floare,
Iar seara, sorb grabit din acra moare
Ce-mi cangreneaza, vested, cerul gurii.

Fandez timid cu bicepsii in soare,
Becher strivit de ţâţele caldurii,
Mi se-ncordeaza, ilicit, toti nurii
Cand ma ocheste-n piept o trecatoare.

Imundelor iubiri ordon sa taca,
Sa-si caute un nou samaritean
Ce pieptenul prin freza o sa-si treaca,

Vor racori natangul lor alean
Cu altul care dimineata pleaca,
Lasand doar arcuri rupte la divan.

[Rudy Valentino]

Declaratie de dragoste (replica)
de Sanda Nicucie

Mă duc la moară să mai fac mălai
(de mă iubeşti atunci când dau la raţe)
şi-ţi fac şi-o mămăligă pentru maţe,
e bună cu cârnaţi - de nu ştiai!

griveiul meu îţi spun: n-o să te-nhaţe
el e cârnaţii aceia - ce-i donai.
deci te implor oleacă să mai stai.
că nu importă clevetiri de ţaţe.

de blugi nu-ţi fă problemă - că nu-i bai!
şi îţi şedeau asa de rău pe tine...
spune si tu, că - fără - e mai bine
nu obosesti ca jos să îi tot dai.

şi lasă-odată tortul de praline!
eu stiu ca-i bun, dar lasă-l şi ce dacă?
iubeşte-mă o clipă şi pe mine...
de nu-ţi fac patul in coşar la vacă!


//////////////////////////////////////////////////

Replica la:
Cum pana mea să nu mă-ndrăgostesc?
(Declaraţie da dragoste -4-) de Rudy Valentino


Cum pana mea să nu mă-ndrăgostesc
Când, graţios, mălai azvârli la raţe
Şi-n cor godacii, ca să te agaţe,
Ofrande cu şorici îţi hărăzesc?

Cum pana mea să nu te îndrăgesc?
Griveiul tău de buci vrea să mă-nhaţe
Iar când din blugi au mai rămas trei aţe
Apar şi eu dintre coceni, firesc…

Cum pana mea să nu te mai iubesc?
Pe uliţi clevetesc eterne ţaţe
Că mi-ai donat cârnaţi să bag în maţe
Nu comentez, prefer să îi halesc!

P.S: Îngurgitez şi mă gândesc la tine
Când muşc din pulpa fragedă de vacă,
Te iubi mult, tu însă nu. Ce dacă?
Mă consolează tortul cu praline…

[saab]

si un comentariu serios acum... 

LUP INTEGRU - măşti unice care nu acoperă, niciodată, nimic
(o interpretare a poeziei "Lup integru" de rudy valentino)

Realitatea unui urlet ce spânzură  lup, eveniment – fantasmă, incorporalul - impalpabil.
Realitatea luptei, a morţii care subzistă şi insistă şi a idolului dezirabil care zboară în cercuri: mai presus de „întâmplările diforme şi ciudate”, dar nu în adâncul inimii celorlalţi, ci deasupra capetelor lor, soarta şi dorinţa. Şi nu pentru că ele ar converge într-un punct care le-ar fi comun, într-o origine a unui simulacru, într-o „iarna schilodită de crevase”. „Inger subteran”, absenţa oricărei lumini – absenţă în care se indică repetiţia fără original, în afara oricărei imitaţii şi liberă de orice constrângeri. Deghizare - aşadar, măşti unice care nu acoperă, niciodata, nimic, „scăldatul în râul hâd al morţii”, elementul în singularitatea evenimentului, nu desemnează un supliment imaginar care vine să se agaţe de nuditatea realităţii. Moartea nu reprezintă vechea imagine a morţii privind de sus şi nici concept al luptei administrând deja tot acest tumult; e lupta de la un capăt la celălalt, moartea repetând la nesfârşit lovitura pe care o aduce şi care vine o dată pentru totdeauna. „Uscarea rânjetului flegmatic”, în sine, se rosteşte ca universala singularitate: a muri, a te bate, a învinge, a fi învins, a măsura fantasma după realitate, căutându-i originea.

Dualitatea om-lup devine, în final, perfect inutilă: suntem ceea ce suntem, la limite extreme şi singulare, repetăm absenţa şi suntem lăsaţi să ne imaginăm, o dată în plus, obiectul identic cu subiectul. Însă lucrurile probabil că nu stau câtuşi de puţin aşa. Faptul că omul-lup „se lasă circumcis/cu lama intrinsecelor sarade” implică o dublă disociere: aceea a unui personaj central şi întemeietor, în vreme ce el ar desfăşura de jur împrejurul său semnificaţii; şi aceea a unui obiect care ar fi nucleul şi locul de convergenţă a formelor pe care le recunoaştem şi a atributelor pe care le afirmăm.

O linie nesfârşită şi dreaptă, un râu, un zid, care, departe de a simplu semnifica, taie orice clipă şi o retaie ori de câte ori orice semnificaţie izbuteste a prinde formă, multiplicându-se la infinit.

Nu subiectul sintetizant-sintetizat, ci seria interpretarilor, fără atribuire originară a simulacrelor, idolilor şi fantasmelor care, în dualitatea temporală în care se constituie, se află întotdeauna de o parte şi de cealaltă a simbolului, de unde îşi face semn şi începe să existe ca semn.