Versuri, proza si alte maruntisuri inspirate de Marele Maestru

[saab]

 Mă voi întoarce. Să fii prima-n clasă...
Calimero (Orasanu Laurentiu)

Mă voi întoarce, sute de rondeluri
Mi-or anunţa, pe ziduri vechi, sosirea,
Demenţial, fetiţele-n furouri
Vor aştepta, în ploaie, convertirea.

Ca misionar, cu mizantrope scopuri,
Voi milui în stânga şi în dreapta,
Cu mirul sfânt, cu iz uşor de dopuri,
Le-oi ajuta, galant, să treacă treapta.

Virgină? Nu mai plânge, nu-i o vină,
Nu m-aşteptam să dau de-o pofticioasă,
Minoră, premiantă la latină,

Şi-n timpul liber, chiar aşa focoasă.
Dar vine tac’tu, fug cu o drezină,
Să nu mă uiţi. Şi sa fii prima-n clasă.


si poezia parodiata:

Mă voi întoarce. Fanele în snopuri...
(de rudy valentino)

Mă voi întoarce. Fanele în snopuri
Vor arunca-n delir cu sutiene,
Când, triumfal şi sexy, în izmene,
Instaurez iar panica la stopuri!

Am să acord, mânat de-obscene scopuri,
Autografe noaptea prin poiene
Si versu-mi evadat din damigene
Va sughiţa, mirobolant, în topuri...

E cald iubito. Stau în vizuină,
Ascuns privirii tale pofticioase,
Iar dacă-n uşă bate o virgină

Mă înţolesc, ca Fizz, cu blănuri groase
Şi fug spre Polul Nord în limuzină,
Nu pot să mai rămân de lemn tănase...

[Rudy Valentino]

Te voi întoarce (parodie)
de Radu Stefanescu

Te voi întoarce, ca s-ajungi în topuri.
Impetuos eliberat de jenă
Am să te leg, căpriţa mea obscenă
De-acest calorifer, cu două scopuri:

În primul rând, amortizez din hopuri.
(e-adevărat ce spui, sunt un Romeo,
dar m-am lăsat o vreme de rodeo
şi mai suport doar modice galopuri).

Pe urmă, emblematic, sunt sensibil,
Dar prea hidos şi asta te deprimă,
Aş vrea să simţi doar şaua anonimă,
Jocheul să-ţi rămână invizibil.

Te rog, şezi blând. Sunt mult mai bun ca Rudy.
Iar de nu vrei, te-ntorci urgent la studii.


Textul parodiat:

Ma voi întoarce. Fanele în snopuri...
de Rudy Valentino


Ma voi întoarce. Fanele în snopuri
Vor arunca-n delir cu sutiene,
Când, triumfal si sexy, în izmene,
Instaurez iar panica la stopuri!

Am sa acord, mânat de-obscene scopuri,
Autografe noaptea prin poiene
Si versu-mi evadat din damigene
Va sughita, mirobolant, în topuri...

E cald iubito. Stau în vizuina,
Ascuns privirii tale pofticioase,
Iar daca-n usa bate o virgina

Ma întolesc, ca Fizz, cu blanuri groase
Si fug spre Polul Nord în limuzina,
Nu pot sa mai ramân de lemn tanase...
 

[saab]

Sunt sexy, sudoriţo. Scriu sonete (Sonetul literei S) - rudy valentino

Sabinuţei                                                               

Sunt sexy, sudoriţo. Scriu sonete
Surescitând silfidele stradale,
Stupide simţuri, sodomind sofale,
Se screm să-şi satisfaca surda sete.

Sfidez sentinţe. Savurând sarmale,
Scanez sediţioase siluete,
Seduse, sechestrează-n salopete,
Serafici sâni somând spontan semnale.

Suspină solitare signorine
Solicitând săruturi silnicite,
Secundele sucombă, scofâlcite,

Scurgându-se-n sepulcrele sortite.
Sughit, senioral, sub strapontine,
Sătul să salvgardez sanchii sabine...

[saab]

[Lady Allia]

"Sunt prăbuşit din iaduri, stârv, pe trepte(replica)      

Sunt prăbuşit din iaduri, stârv, pe trepte,
(Şi amintirea clipei îmi e vagă!)
Deşi a vrut nea Hades să mă tragă,
Din şale ruginite să mă-ndrepte,

Degeaba râde Persefona, bleagă,
În moarte sunt şi întâmplări nedrepte,
Când sforăi, n-aştepta să te deştepte,
O diva-ncolăcită ca o plagă.

N-o să retez cocoşii-n zori, de creste,
Cel mult, răzbunator, voi da un brânci,
Simţirilor posace şi agreste,

M-au erodat iubirile adanci,
Şi-acum, căzut în colaps, fără veste,
Lovesc cu tigva, chior, de sumbre stanci...

Poezia de la care s-a pornit:
Scârbit mă simt de pasul meu pe trepte
de Adrian Munteanu

Scârbit mă simt de pasul meu pe trepte
În tremur lung şi-mpleticire vagă,
Trudind steril piciorul să şi-l tragă
Din lut cleios spre cer să se îndrepte.

Cu hohot râd de răsuflarea-mi bleagă
Întretăiată în căzniri nedrepte
De cel ce vrea suind să se deştepte
Din somnul lui, molipsitoare plagă.

Genunchi zdreliţi de-acel îndemn spre creste
În sângerare stau urcând pe brânci,
Întrezărind obârşiile-agreste.

Cămăşi de foc se rup prin râpi adânci.
Când am ajuns pe culme, fără veste,
Sleit de chin, m-am prăbuşit pe stânci."

..................................................................

"Omul rezonabil se adapteaza mediului; cel care nu se multumeste cu ce i se da, insista in a adapta lumea propriei persoane. De aceea progresul depinde de oamenii care nu se multumesc cu ce au. ( George Bernard Shaw )"
 
e bine ca tu nu te-ai multumit niciodata cu ce ai...draga prietene!
pe unde esti...numai bine si impliniri iti doresc...si din cand in cand de va fi sa mai revii...mai lasa o poezie ca un semn frumos de carte... !

cu prietenie,
Ramona

[Semiramis]

măi, înţeleg că rudy, autointitulat "mare maestru" a dispărut...dar unde e saab, cea mai înfocată fană?
 

[Lady Allia]

a disparut impreuna cu rudy  !

[saab]

a disparut impreuna cu rudy  !

Corect, Lady Allia.
La un moment dat nu-ti mai gasesti locul in anumite spatii. Si renunti - sau dispari - dupa caz.

off topic: Sa-ti traiasca micutza si sa va bucurati cu totii de ea!

[Lady Allia]

Mulţumesc draga mea pentru gândurile frumoase şi pentru ceea ce sufletul meu te percepe că eşti dincolo de cuvinte şi forum... !

"Corect, Lady Allia. ..." - mă bucur în acest caz că am avut dreptate şi aţi dispărut împreună  !

"La un moment dat nu-ti mai gasesti locul in anumite spatii. Si renunti - sau dispari - dupa caz." - asta însă mă întristează...deoarece eu una consider că fiecare din voi doi aţi avut un loc şi un rol aparte şi frumos aici pe forum... Nu toţi ştiu aprecia, sau dacă ştiu, uneori, din cauza problemelor din viaţa de zi cu zi, din cauza rutinei - la un moment dat fără să vrem lăsăm răutatea din noi afară...să muşte din alţii... - , dar sunt convinsă că rolul vostru aici încă nu s-a terminat!
Fiecare din voi doi încă mai aveţi ceva de spus şi de arătat..., iar nouă, - chiar dacă unii nu recunosc  - ne lipsiţi într-un fel sau altul... Mie CATEGORIC îmi lipsiţi...AMÂNDOI  !
Poate de Sărbători ne adunăm la o colindă? 

[RUDY]

Mi-un dor nebun de Rudy Valentino
de Radu Stefanescu

Eu sper că nu te-ai pensionat, bătrâne…
Întoarce-te, de ce s-abdici?
Te aşteptăm în gările cu zâne
Under eighteen şi majorete brici,

zburdând pe linia de tren,
în topless, pe acest

Refren:

Ca lui Juventus Calcio de Torino,
Ca unui glonţ de Quentin Tarantino,
Ca eschimosului de-un cappucino,
Mi-un dor nebun de Rudy Valentino!

Strofa II. Flautul.

Mi-e dor de verbul tău păros, maestre:
Berbec gentil, captiv între oiţe
Evoluând în marile orchestre
La balonaşe albe, cu scufiţe,

cum relatează, cam obscen,
aedul din acest

Refren:

Ca Zăvorancelor de-un du-te vino
C-un bodyguard gelat de tip latino,
Ca DVD-urilor de Pacino,
Mi-un dor nebun de Rudy Valentino!


Strofa III. Vioara.

Mi-e dor de magnetismul tău, amice,
Ca de sonetele din curcubee,
În stare domnişoare să ridice
Spre cer, de cât mai multe ori femeie,

într-o repriză de amor
cu prelungiri

(cu toate-n cor):

CENZURAT

pe cerul de asfalt, milog,
ţi-aş scrie chiar şi-un

Epilog

(dar ar fi trist şi volatil,
ca tot acest poem
futil)

[saab]

[George Ene]

    Provocare

     Adică replică la cele de mai sus, însăilate în neorânduială fie de către «Marele Maestru», fie de către alţi autori, care mai de care primul citat, încât eu, unul, n-am înţeles cine pe cine a parodiat, de unde şi direcţia cotită a replicii mele cu acest titlu insolit.
     În fine, umblu în scrum, cum se va vedea, cu nobilul scop de a repune în mişcare acest colos, autonumit, nu fără motiv, dar şi cu mult haz, «Marele Maestru».

Te vei întoarce. Fanele la stopuri
Vor face gardă după gardă
Pe Rudy Valentino să nu-l piardă
Din ochi, cu neştiutele lor scopuri.

Una e-ndrăgostită nebuneşte
De vastul lui talent neprihănit
De a se face mult prea repede iubit,
Cât ai clipi din ochi şi-ai zice «peşte».

O alta intră-n transă precum Hipomene
Când îl vede rumen ca pe-un măr,
Plin de sus până jos de căruntu-i păr,
Umblând desculţ, fără izmene.

In fine, multele fane-şi doresc
Să doarmă cu el în hambar
Pe scârbavnicu-i mădular,
Până dimineaţa, când se trezesc.

Dar cum pe Rudy îl cheamă şi Manase,
Iar poezia lui a evadat în damigene,
Fiind alcătuită numai din versuri obsecene,
Stă, iată, blând mieluşel –  adică de lemn-tănase.

…Unde eşti «iubite maestre» şi ce mai faci ?
Dar mai ales, dragule, de ce taci ?
Fii bun, îmbracă-ţi izmenele murdare
Si ieşi pe ring cu o  replică… tare !

Că doară, păcatele mele, nu vei fi dezertat,
Si nici la Tatăl, Doamne iartă-mă, nu vei fi plecat –
Că-n cazul ăsta aş bate mătănii, să fiu iertat.

Dă-ne un semn, fie şi de copită o lovitură,
Iar mie, dacă te-am jignit, arde-mi un pumn peste gură,
Să cad lat, ce mai tura-vura, în a saitului bătătură !

[Răzvan Vlad]

Destinu-i şui,  parol, cărări nedrepte...

Destinu-i şui,  parol, cărări nedrepte:
eu whisky şi femei, vecinul bragă!
Privirea-i, mi s-a spus, e-o ceaţă vagă
că, rea, n-a vrut Aneta să-l aştepte.

Cu megafiţe ea, de când mi-e dragă
nu vrea sforăituri s-o mai deştepte,
(îmi spune-n dormitor). El stă pe trepte,
aşteptă dimineaţa, să îi tragă

vreo doua. Şi-o făcu! Sunt de poveste
(de când l-am strâns în braţe, ne-am dat brânci),
la favoriţi trecut. Duios, neveste

clipesc zâmbind (în lift) cu ochi adânci
cerând excursii -n rai, sus, sus... pe creste.
Ce mere! Ce parfum! Să tot mănânci!


 Inspirat de: "Sunt prăbuşit din iaduri, stârv, pe trepte- Rudy Valentino     

Sunt prăbuşit din iaduri, stârv, pe trepte,
(Şi amintirea clipei îmi e vagă!)
Deşi a vrut nea Hades să mă tragă,
Din şale ruginite să mă-ndrepte,

Degeaba râde Persefona, bleagă,
În moarte sunt şi întâmplări nedrepte,
Când sforăi, n-aştepta să te deştepte,
O diva-ncolăcită ca o plagă.

N-o să retez cocoşii-n zori, de creste,
Cel mult, răzbunator, voi da un brânci,
Simţirilor posace şi agreste,

M-au erodat iubirile adanci,
Şi-acum, căzut în colaps, fără veste,
Lovesc cu tigva, chior, de sumbre stanci...

[George Ene]

Rudy şi broasca (din uşă, / Soră cu-a lui Rudy mătuşă)

Simt gerul prin sticlă în nări cum îmi sapă
Şi viforul iernii că-mi intră-n izmene.
În debara văd dublu : opt… damigene !
O fi-n vreuna măcar un strop de apă ?

În broasca din uşă plâng nişte acorduri
Idila de-aseară, de-aici, de pe cufăr,
Când dulceaţa ne-nălţa peste fiorduri.

O, fană iubită, floarea mea de nufăr,
Cum ai putut oare să pleci de nebună
În noaptea de smoală ? De-ai şti tu cât sufăr

Că Rudy se scapă pe el, când e lună ?


Poezia lui Rudy :

Rudy şi broasca (terţină)
de (sanchi) Radu Ştefănescu

Văd gerul de sticlă în trestii cum sapă
Şi negura iernii venită din norduri.
Atentă, o creangă priveşte spre apă

La broasca ce-şi plânge'n stridente acorduri
Idila de vară, pe floarea de nufăr.
Iubitul în taină s-a scurs in fiorduri

C-o fană nurlie dosită în cufăr!
Fugind de amanta ce plânge, nebună:
"Intoarce-te, Rudy, vezi bine cât sufăr!",

El cufăru’ scapă voios în genună!

Apropo, dragă Rudy:
În primul rând se zice “genune”, nu “genună”! Ca vechi (şi… apreciat) Doctor în Litere şi Filologie, ar fi trebuit să ştii acest amănunt…
În al doilea rând, păi dacă-i iarnă (în poezie), cum şi de unde acei… nuferi, care înfloresc numai vara – şi-n nici un caz iarna, şi mai ales în Nordul Îngheţat (al fiordurilor)?
În al treilea rând, e o minciună să spui că broasca aceea, din apa îngheţată tun, îşi plângea iubirea din vară (şi pe floarea de nufăr?), când ştim bine că pe timpul iernii broaştele se cufundă în mâl şi stau acolo şi tac, bine mersi, până vine primăvara (potrivit programului lor genetic)… Ca să fii poet trebuie să mai şi citeşti câte ceva, de pildă despre tainele Naturii, despre viaţa broaştelor… Şi chestia asta cu “văd gerul de sticlă, în trestii cum sapă” e o anomalie, şi nu o metaforă.
În fine, ce-i aceea “broască… terţină”? Una-i broasca (indiferent de polisemia cuvântului!) şi cu totul altceva e… terţina. Poezie, poezie, dar nici chiar aşa. Deschide un dicţionar de muzică, dragule, şi vezi! (Aşadar, fără supărare! Că “celui ce se supără îi tăiem… nasul”, ca-n poveştile copilăriei).

[silentshadow]

 amuzant, efectul se vede! (desi parca as avea 8 damigene pe langa mine!)