O veste

[Zantiala]

Astazi , in urma cu putin timp, a trebuit sa duc o veste teribila celei mai apropiate si mai dragi prietene...
Vestea cum ca o persoana extraordinar de draga ei a trecut la cele vesnice in urma cu ceva vreme...
Povestea e foarte complicata, nu vreau sa intru in amanunte.

Ideea e ca acum ma simt, ca un fel de criminal la nivel sufletesc... ca si cum as fi comis o fapta abjecta, demna de a fi condamnat. Ma gandesc chiar acum ce se intampla daca taceam - ar fi fost mai bine ? Poate ca nu ar fi aflat. Sau macar nu de la mine.

Ce sa fac ? Sufletul meu este distrus.

[Eve]

cineva oricum trebuie sa ne spuna adevarul. uneori e greu sa-l auzi de la un prieten, dar este si... mai  usor. pe moment ai vrea sa dispara din fata ta cel ce aduce vesti triste... dar devine o usurare sa stii ca macar te tine de mana un apropiat.

nu stiu ce s-ar fi intamplat, dar nu ai de ce sa te simti "criminal". chiar si atunci cand credem ca daca eram langa un om - sau in locul lui - la un moment dat, poate-l salvam... tot ne mintim. viata se termina pentru fiecare cand ii este scris. singurul lucru care-l putem face pentru cei dragi este sa le spunem ce simtim cat nu este prea tarziu.

[Lady Allia]

 Dragul meu prieten...

 nu trebuie să te simţi aşa. Ceea ce ai făcut tu denotă încă o dată faptul că ai caracter şi eşti un prieten adevărat! Trebuie să te gândeşti la faptul că indiferent dacă i-ai fi spus tu sau altcineva...cineva tot o făcea şi întotdeauna contează şi cine ne spune şi cum ne spune!
 Veştile, indiferent cum sunt ele...bune, rele...sunt mult mai bineprimite dacă vin de la un prieten/ă! Străinii de obicei nu se gândesc la sufletul nostru când ne dau vestea...uneori ne şochează cu răceala şi indiferenţa şi ne fac durerea şi mai mare decât este, dar prietenii...ne dau vestea şi ştiu să rămână, să aline!
 Sunt convinsă că nu s-a supărat şi că atunci când durerea va trece puţin îţi va mulţumi pentru că ţi-ai luat tu această povară de a o anunţa... .
 Oamenii responsabili şi cu suflet rămân...laşii fug !
 Tu ai rămas şi ţi-ai făcut datoria de prieten până la capăt...eu una aş aprecia din suflet ceea ce ai făcut tu!

[Zantiala]

Va multumesc pentru incurajari...
Desi nimic nu imi poate sterge tristetea din suflet !

[Eve]

Tristetea e tristete, Zantiala. Nu trece cand si cum vrem noi. Important este sa nu te copleseasca.
Las-o singura intr-un colt si vezi ce ai de facut astazi. Citeam o poezie care spunea asa:

"E-asa de trist sa cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or sa mai stee
voiosi, in vreme ce vom putrezi.
Atata soare, Doamne,-atata soare
o sa mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi,
cu par din care siruie racoare...
Si iarba asta o sa mai rasara,
iar luna tot asa o sa se plece,
mirata, peste apa care trece-
noi singuri n-o sa fim a doua oara.
Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
cand viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate
si celalalt - si-mi pare nenteles
si trist ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
noi, care-asa de repede murim..."

Gandeste-te la ea si... invata sa zambesti. Tu... inca mai poti

[Zantiala]

Iti multumesc pentru raspuns, Eve...
Intrebarea care se pune, dincolo de orice fel de cuvinte sau consideratii e...

De ce mor acei oameni care ar merita sa traiasca si traiesc chinuindu-se cei ce ar merita/isi doresc sa moara ?

Sa fie oare o ironie divina in spatele acestui final de neoprit al vietii pe care il numim Moarte ?

[katya1886]

        Ne lipsesc raspunsurile. De unde putem noi sti ce viitor ar fi avut acel care nu merita sa moara? Poate ca Dumnezeu a vrut sa-l scuteasca de o suferinta mai mare... S-a intamplat iarna asta sa moara o persoana foarte draga mie si nici nu am avut curajul de a merge la inmormantare, ba chiar eram furioasa ca a murit asa deodata, fara sa-mi lase timp sa ma pregatesc... Dar apoi mi-am amintit, la cateva zile, ca el nu intelegea de ce oamenii plang atata cand un om moare... daca acel om paraseste lumea pentru a merge alaturi de Dumnezeu... Sper sa te ajute cumva cuvintele acestea, oricum iti sunt alaturi... Dar nu te simti vinovat pentru ca ai facut ce trebuia.    

[Just]

Si eu in urma cu ceva timp am primit o veste posibil la fel de dureroasa .Asa ca pot sa-ti raspund oarecum din perspectiva prietenei tale. Nici o clipa nu m-am gandit ca cel care mi-a dat vestea a facut o greseala ,sa-l invinuiesc ca mi-a pricinuit el durere sau ca poate ca nu a stiut cum sa-mi dea vestea.Nu mi-a trecut prin gand asa ceva. Defel.
Mai devreme sau mai tarziu prietena ta ar fi aflat si crede-ma ca indiferent cine i-ar fi dat vestea ,in ce forma i-ar fi comunicat-o ,cat timp ar fi trecut de la pierderea respectiva ar fi fost acelasi lucru .La fel de dureros si greu ar fi fost momentul.
Sufletul tau sa nu fie distrus .Tu nu ai facut nimic rau .Soarta este uneori cruda ...si atat,dar nu este vina ta sub nici o forma.