Cuvinte

[Zantiala]

As vrea sa patrund in tara fara de intoarcere,
De vise incinsa si de neguri patrunzatoare,
Acolo unde dorul cu lumina noptii se impletesc in falduri ametitoare, colorate in alb si in negru
Acolo unde sfarsitul este etern, iar inceputul - o uitare amara.
Nu imi va fi teama sa las totul in urma,
Caci din tot - voi deveni nimic,
Intorcandu-ma astfel, de unde am pornit odata,
Pe carare strabatuta de atatia mii de pasi.
Imi voi face casa de ganduri
Cu caramizi negre, arse-n neantul tacut,
Vopsind-o cu lacrimile celor ce plang,
Neintelegand intelesul primar,
Intelesul inceputului
SI intelesul sfarsitului.
Doar cei ce coboara cu visul, cu gandul, cu inima
Pot intelege si rosti,
Adevarurile ascunse in bezna nepatrunsa.
Da... acolo nu mai este nici suferinta, dar nici durere,
Caci peste durere, peste suferinte, peste zambete si lacrimi se lasa noaptea cea de neuitat,
Noaptea in care vom intelege, odata pentru totdeauna,
De ce s-a facut din haos lumina.