De ce nu putem ramane inchisi in noi insine?

[orhideea albastra]

In dimineata acestei zile,savurand aroma cafelei,am deschis romanul lui Cioran"Pe culmile disperarii", descoperind in prima pagina aceasta intrebare:"De ce nu putem ramane inchisi in noi insine?"...si am simtit nevoia de a impartasi aceste randuri .

"De ce umblam dupa expresie si dupa forma,incercand sa ne golim de continuturi si sa sistematizam un proces haotic si rebel? N-ar fi mai fecunda o abandonare in fluiditatea noastra interioara, fara gandul unei obiectivari, sorbind doar cu o voluptate intima toate fierberile si agitatiile launtrice? In acest caz am trai cu o intensitate infinit bogata intreaga acea crestere interioara pe care experientele spirituale o dilata pana la plenitudine.Trairi multiple si diferentiate se contopesc si se dezvolta intr-o efervescenta din cele mai fecunde.O senzatie de actualitate, de prezenta complexa a continuturilor sufletesti se naste ca un rezultat al acestei cresteri, asemanatoare unei inaltari de valuri sau unui paroxism muzical.A fi plin de tine insuti,nu in sens de orgoliu, ci de bogatie, a fi chinuit de o infinitate interna si de o tensiune extrema,inseamna a trai cu atata intensitate incat simti cum mori din cauza vietii.Este atat de rar acest sentiment si atat de ciudat, incat ar trebui sa-l traim cu strigate.

...Cand tot ce ai tu ca trecut sufletesc palpita in tine intr-un moment de nemarginita incordare,cand o prezenta totala actualizeaza experiente inchise si cand un ritm isi pierde echilibru si uniformitatea,atunci din culmile vietii esti prins in moarte...

Sunt prea putini aceaia care pot suporta astfel de experiente pana la sfarsit.Exista intotdeauna o primejdie serioasa in mentinerea unor continuturi care se cer obiectivate, in inchiderea unei energii ci tendinta de explozie, deoarece poti atinge un moment cand nu mai poti stapani o energie debordanta. Sunt trairi si obsesii cu care nu se pot vietui.Nu este atunci o salvare in a le marturisi?

...A fi liric inseamna a nu putea ramane inchis in tine insuti.Aceasta necesitate de exteriorizare este cu atat mai intensa cu cat lirismul este mai interior, mai profund si mai concentrat.Pentru ce e omul liric in suferinta si in iubire? Pentru ca aceste stari rasar din fundul cel mai adanc si mai intim al fiintei noastre, din centru substantial al subiectivitatii,care este un fel de zona de proiectie si radiere.Devii liric atunci cand viata din tine palpita..."(Emil Cioran)

   De ce nu putem ramane inchisi in noi insine atunci cand in adancul fiintei noastre adapostim cele mai intense trairi?De ce atunci cand iubim, suferim....sau plangem de bucurie,simtim nevoia de a impartasii aceste trairi?
  De ce scriem bloguri,topic-uri reflectand o parte din "NOI" prind ganduri asternute, culoare, imagini,poeme,filosofii?

[viulian]

Eu ma intrebam de ce multi fotbalisti, atunci cand marcheaza un gol incep sa fuga de nebuni si unii isi mai si dau jos tricoul de pe ei, si poate se si arunca pe gazon la finalul cursei.

Mi se pare ca e o modalitate de gasire a echilibrului interior - cand simti intens - trebuie sa manifesti pentru ca nu poti contine atata traire.

De ce nu poti contine acea traire ? Asta nu stiu...

[Lady Allia]

 Pentru ca suntem oameni!
 Pentru ca suntem o carte deschisa! Daca ne-am inchide tot sufletul intre copertile noastre ne-am stinge de stralucire!
 Pentru ca atunci cand sclipim de bucurie vrem sa fim asemeni unei stelute pe un cer innorat! Poate sclipirea noastra va aduce un zambet!
 Pentru ca atunci cand plangem de durere, tristete vrem sa fim asemeni unei ploi! Sa ne culeaga cineva pe buze si sa nu ne lase sa cadem pana la ultima picatura!
 Pentru ca traim si din fericire nu traim singuri doar in noi si pentru noi!

[Comoara]

E parte din entuziasmul si pasiunea pentru viata. Nu putem sa "stam inchisi"...e ca si cand ai experimenta moartea in timpul vietii.