Einstein a avut dreptate: imaginaţia e mai importantă decât cunoaşterea pentru că imaginaţia propune ipostazele şi mai apoi ipotezele demersurilor în toate ştiinţele, adică lansează acele presupuneri care aduc (conduc) datele problemei (imaginate) în faţa experimentului, şi, de ce nu în faţa logicii (instanţa general-umană care decide în cunoştinţă de cauză, mai întâi pe terenul faptelor, şi mai apoi pe terenul formal = logicile formale ale ştiinţelor).
Nu există domeniu al cunoaşterii (chiar şi cele mai criptice, cum e filosofia) care să nu se servească de imaginaţie. Până şi denumirile ştiinţifice (marcate mnemotehic), au baze (eventual conservă şi chiar avansează) pe terenul imaginaţiei.
Cât priveşte credinţa (= temeiul tuturor religiilor) se poate afirma în mod indubitabil, că se bazează pe imaginaţie, şi mai apoi pe frică. După cum, în toate religiile, frica e mama imaginaţiei (= cercul complet). De ex., primitivii vedeau în bătaia vântului, generatoare a şoaptelor frunzelor, vocea unor forţe care (neapărat) trebuiau să-i fie superioare.
După părerea mea imaginaţia e stânca de granit de care se ancorează toate credinţele religioase (aşadar şi frica de Dumnezeu, de Judecata de Apoi etc.)