Un sculptor te umileste si te face sa te simti mic?

[diana_nistor]

Stiu, si oricine stie ca, in sinea lui, fiecare dintre noi se considera asa si asa, si de la el incolo incepe cerul.
eu am fost "pe nicaieri" la Florenta, la Capella Medici, in fata nudurilor lui Michelangelo, cand am vazut Aurora, cand am vazut Dimineata, cand am vazut Noaptea. Mi s-a taiat rasuflarea. Asa de "nimeni" eram incat ma intrebam: e posibil asa ceva?

Cand v-ati simtit cel mai "umiliti" si "mici"?

[viulian]

Nu i-as zice "umilit" - starea asta eu o interpretez mai mult o stare de absenta a prejudecatilor si egoismului. O stare de admiratie a perfectiunii..

Mie mi s-a intamplat odata la servici, intr-o dimineata cand ramasesem sa muncesc peste noapte (de mult ). La orele acelea, cand se trezea orasul, terminasem in sfarsit treaba si am iesit la o tigara pe balcon. Am vazut un avion (soarele era dincolo de orizont, totusi lumina avionul acolo sus, si in urma avionului se vedea stralucitoare coada si urma lui pe cer) si am facut asa o trecere, intre ce inseamna sa fii inginer cu adevarat si sa faci acel aparat ireprosabil, comparativ cu ce facusem eu toata noaptea, sa repar toate problemele mici de neatentie (si cate or mai fi fost) ale mele si ale colegilor mei.. Mi se parea colosala diferenta intre cele doua responsabilitati.. nu suporta nici cel mai mic grad de comparatie. Mi se parea ca sunt asa insignifiant cu problemele mele de 2 lei, cand acolo sus e imposibila si cea mai mica eroare.

Si a fost asa o vreme de cateva minute in care am simtit ca plutesc pur si simplu, ma uitam altfel la copaci, la natura, la oameni.. Dupa aia mi-am revenit

[Lady Allia]

"Cand v-ati simtit cel mai "umiliti" si "mici"?"

În fiecare dimineaţă când admir un răsărit de soare!
În fiecare clipă când trec pe lângă o grădiniţă de flori!
Dimineţile când eram la munte şi ieşeam din cort...peste tot splendoare! De la firicelul de iarbă apăsat de un bob de rouă, până la susurul izvoarelor, al ceţii groase...

Mă gândesc că eu nu am să pot vreodată să le redau, dar nici cei mai pricepuţi pictori nu or să poată vreodată... Vor reda forma, culoarea..., dar sentimentul şi mireasma...

[Escu]

"umilit" nu cred ca este cuvantul potrivit. Ideea este sa respecti ceea ce au facut altii, pentru ca la randul tau, ceva creat de tine va fi respectat de altii. Creatia mea ca individ al unei societati poate sa insemne ceva pentru altul. Nu exista oameni mici, ci oameni fara imaginatie. Lasand natura la o parte, nu cred ca ne putem compara cu "Creatorul". Nu ma simt umilit, ci am foarte mare respect pentru cei care au creat.
Cand te simti umilit, sau mic, inseamna ca nu esti multumit de tine insuti.

[serenity82]

Si eu m-am gandit intr-o zi la aceasta problema si in urma unei analize amanuntite am ajuns la o mica concluzie: NICI UNUL DIN NOI NU ESTE MIC SAU NEINSEMNAT. De ce zic asta? Pai sa va explic si sa va dau cateva exemple.

1. In primul rand nu te poti compara cu un munte cand tu esti o campie. Normal ca te simti mic pe langa munte insa daca stai sa vezi cate roade si cate bucurii iti poate oferi o campie o sa vezi ca muntele e mare doar in aparenta. La fel e si aici, nu poti compara un manager cu un inginer sau un mecanic auto, fiecare isi cunoaste treaba si isi duce la bun sfarsit sarcinile.
2. In al doilea rand sa privim in timp, in istorie, cati dintre noi nu au auzit de Napoleon, de Ludovic al-IV-lea, de Cleopatra etc? Insa cati dintre noi le stim numele celor care au luptat la Waterloo sau a celor care au construit Versaille sau bibliotecat si farul si Alexandria? Greu nu? Acum sa privim altfel, credeti ca fara acesti oameni, numele acestor mari conducatori ar mai fi fost cunoscuti?
3. Si nu in ultimul rand sa va mai intreb ceva, cine conteaza pentru voi mai mult, Napoleon sau cel pe care il vedeti in fiecare zi cand va treziti, cel care va spune buna dimineata sau care stie sa va sustina cand simtiti ca nu mai puteti?

Noi vrem sa ne comparam cu Dumnezeu si nu putem, mereu vom pierde in fata lui. Eu merg pe principiul "Imi permit sa fiu un nimeni dar niciodata un nimic". Nu ma pot simti umilita si mica in fata unor genii pentru ca nu sunt un geniu, insa ma pot simti mare pentru ca stiu ca daca nu as fi fost eu acele genii nu ar fi aparut. E ca atunci cand creezi ceva, mereu exista o macheta la inceput care este mereu imbunatatita si apoi ajunge din ce in ce mai performanta, insa culmea e ca noi nu stim sa il apreciem pe cel care a venit primul cu ideea ci pe cel care a finalizat lucrarea. Mi se pare foarte interesant cum toata lumea spune ca electricitatea a fost descoperita prima data in secolele noastre insa nu privim in trecut sa vedem ca de fapt egiptenii o foloseau... Uneori cuvintele sunt de prisos nu-i asa?

Pentru mine e mic acel om care nu vrea sa realizeze nimic, care nu are vise, care nu are nimic nici macar implinire sentimentala, nu cel care creeaza un avion (care uneori mai pica si din aceasta cauza mor sute de oameni). Sculpturile lui Michelangelo sunt geniale insa sunt doar viziunea lui despre om, eu nu ma pot compara cu el pentru ca nu stiu sa sculptez, insa imi permit sa ma compar cu colegii mei care nu lupta sa-si implineasca visele ci se multumesc cu putin oferit de viata, prefera sa fie exploatati de aceasta jungla in care traim si sa se complaca si ei in acest lant in loc sa isi urmeze visele si sufletul.

Poate par nesimtita si idealista insa nu ma voi simti niciodata umilita in fata unui geniu sau a aunei cladiri, acea cladire nu ar fi fost acolo fara noi, iar geniul poate e cel mai nefericit om, poate crea insa nu este inteles ...

Ca o mica concluzie ca iar am scris muuuuuuuult  ar fi ca fiecare dintre noi este important pentru ca fara noi societatea nu ar evolua, nu e important mereu cel care conduce pentru ca daca nu are pe cine conduce degeaba e un bun conducator. Fiecare din noi isi are rolul lui in lume si depinde de noi daca vrem sa fim importanti sau nu, eu una nu ma deranjeaza ca nu ma va pomeni istoria pentru ca stiu ca cei care ma cunosc si ma vor cunoaste vor pomeni de mine cand nu voi mai fi si asta e ceea ce conteaza, asta inseamna sa fii un om mare.

[Lady Allia]

 Da, raportat la ceea ce ai scris tu dragă Serenity şi Escu...aşa este! Nimeni nu este neînsemnat! Toţi suntem un fel de sclipire divină cum se zice, o insuliţă care compune un continent, o stea pe un cer...! Fiecare suntem cineva pentru cineva şi astfel niciodată nu vom ajunge să fim nimeni, dar...raportat strict la topic...parcă uneori simţi să te ghemuieşti tu în tine ca şi un copil plângăreţ şi să te întrebi: "offf, dar eu de ce nu pot?  "

[serenity82]

Da uneori faci asta sunt total de acord insa dupa zici nu le pot face pe toate, eu pot altceva. Si atunci te ridici. 

[Cruella]

de fiecare data cînd sînt pe vîrful unui munte mi se taie respiratia, cînd am privit din avion peste alpii elvetieni, in general cînd sînt undeva sus, foarte aproape de nori, mi se pare ca sînt o furnicuta care a avut privilegiul sa se apropie de nori.... si sînt recunoscatoare ca mi s-a dat ocazia.