poezii preferate

[cruz]

            Despărţire

Îmi iau adio din privire,
Căci gura nu-l poate rosti,
Prin locurile de iubire
Mă-ntorc să le găsesc pustii.

Ce tristă e făgăduinţa
Chiar credincioasei amintiri!
Ţi-i rece mâna, iar fiinţa
Încremenită-n reci simţiri.

Barem o caldă sărutare
Atâta m-ar fi fermecat,
Precum ne bucură o floare
Culeasă-n Martele-nnorat.

Dar vai, vreo orhidee rară
Să ţi-o culeg eu nu mai ştiu;
Când pentru tine-i primăvară,
La mine-i toamnă, şi-i târziu...

                                            Johann Wolfgang Goethe

[cruz]

          sonet  ..


iubit-o cita lume-i intre noi
numaratori de ploi din doi in doi
si dintr-un ochi de dor necunoscut
cite zapezi pe buze ti-au crescut

asculta-ma si lasa-ma sa strig
mi-e frica de-ntimplare si mi-e frig
si nu mai vreau sa stiu pin` la sfirsit
cine-a iubit frumos, cine-a gresit

cine-a facut spre noapte primul pas
cine-a plecat din joc cine-a ramas
cine si-a smuls peretii rind pe rind
cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gind

cine-a pierdut si cine-a cistigat
de toate-nlantuit sau dezlegat
cine-a crezut mai mult in celalalt
sub cerul prea senin sau prea inalt

cind am sa uit cum suna glasul tau
decit tacerea ce-mi va fi mai rau ?
si cum sa pot sub stele innopta
cind nu mai stiu ce-nseamna umbra ta...
                                           
                                                 William Shakespeare
                                                         

[cruz]

            Mă înţelegi?

Aştept cu-nfrigurare să-mi răspunzi
La ultima dorinţă către tine,
Este tîrziu, nu mai am timp,
Dar nici puteri să văd unde te-ascunzi.

Am încercat în ultima scrisoare
Să explic tot, şi bun, şi rău, cum este,
E viaţa mea acolo, nu-i poveste
Şi tot ce-am scris mă sfîşie şi doare.

Şi te-am rugat în clipa ce mi-e grea
Să îmi întinzi o mînă salvatoare,
Nu cer prea mult, un petec de scrisoare
Că mă-nţelegi, mai mult nici că aş vrea.

Şi, liniştit că-s înţeles de tine
Pot aştepta senin îngerul morţii,
Îi pot aşterne flori în faţa porţii.
Să vină dar, aştept, acum mi-e bine...

                                                         Jan Lulu Stern

[cruz]

               Tu care ai fost ..


Tu care-ai fost odata, tu, care esti, tu, care
Vei fi – adesea iarna, plecand in taina ochii,
Duioasa , cazuta la picioare
Umbra-mi licaritoare ca solzii unei rochii.
Va fi tacere-n preajma – si dincolo de geam
Ninsoarea de departe venind ca o padure
Dusa de vant – si-al serii hotar ce-l atingem
De-atatea ori cu-aripa, din nou va sta prin sure
Inchipuiri, in albul pierit si intinat ...
Asemeni unui flutur cate-un sarut va trece
Caligrafiind profilul pe care-l vei fi dat
Uitarii. Si-n oglinda netulburata, rece,
Vor tresari petale dintr-un salbatec crin
Ce si-a lasat amprenta pe sanii tai odata –
Iti vei desface parul si vei privi cum vin,
Din negrul lui, rasfrangeri de noapte-ndepartata.
Si cum se-ntorc din ceata cararile-napoi,
Infasurand mumia unei iubiri ucise,
Cum viscolul pe strada, prin arbori-nalti si goi,
Desteapta sensul unor imagini, unor vise ...
Si-mi vei ierta pacatul de-a-mi fi uitat un gest
In gandul tau – sau poate in suflet, o durere
Trecuta-n timp. Din toate va ramane acest
Destin al unor vesnic pierdute giuvaiere,
De nu-ti aduci aminte nici tu cand le-ai purtat.
Un ochi imens te-absoarbe incet sub pleoapa-i neagra –
De-abia te vezi tu insati, pe-un orizont uitat,
Plecand diminuata in timp ca o tanagra.
Cine-ti atinge pipetul la care-am stat sa-ascult
Vantul si luna? Cine din nou isi poarta sumbra lui salcie ?
O, poate voi fi plecat demult ...
Saruta-ma-n absenta si-n somn – saruta-mi umbra.     
 
                                       
                                                           A. E. Baconski

[cruz]

                           Vis



 Când ai sã fii silitã sã mã abandonezi,
Chiar de-ai sã simţi în suflet, neîncetat, iubire,
Nici când mã vei lãsa, sã nu ma întristezi
Şi nici sã nu-mi vorbeşti de-a noastrã despãrţire !

Aş vrea chiar din ajun, când soarele-o apune,
Sã sorb minutul ultim în dezmierdãri prelungi,
Iar ceasul despãrţirii, fatal, când va sã sune,
O cupã cu otravã tu sã-mi întinzi atunci.

Te-oi sãruta pe gurã cu buze-nfiorate ;
Nu-mi voi închide ochii când ceţuri îi cuprind ;
Ci vreau sã-adorm de-a pururi în dulce voluptate,
Obrazul sãrutându-ţi şi-n ochii tãi privind.

Iar dupã lungi decenii ce-n şir s-or fi-mplinit,
Când voi primi poruncã sã ies de sub morminte,
Îţi va veni în minte prietenu-adormit.
Şi spre-a-l trezi, din ceruri la dânsul vei descinde ;

La pieptul tãu iubit tu mã vei strânge iarã,
Din nou voi simţi braţele dragi cum mã cuprind ;
Mi s-o pãrea o clipã cã aţipisem doarã,
Obrazul sãrutându-ţi şi-n ochii tãi privind.


                                                        Adam Mickiewicz

[cruz]

                              Nepotrivirea noastra ..


tu fiecarei clipe-i storci savoarea
eu prapadesc vecia sa cresc floarea
tu fiecaruia ii ceri placerea
eu umblu lumea sa-i traiesc durerea
tu te opresti sa vezi cat e de bine
eu trec grabit, nemultumit de mine
tu razi acolo unde sa rada toti se strang
eu peste miez de noapte ma lupt sa nu mai plang
tu-ncerci s-aprinzi un foc din oricare scanteie
eu sting o valvataie cu-n foc , cu o idee
tu strangi ce ti se da, traiesti printre oferte
eu risipesc ce am destinul sa ma certe
te muti acolo unde-i consum de fericire
eu mesteresc aici la rostul de iubire

si vom ramane-asa , frumoasa neunire
tu arsita placerii, eu unda de iubire
si vom ramane asa, poem fara cuvinte
aprindere sublima si stingere cuminte...


                                                         Benone Burtescu

[cruz]

                     adio


De-acuma nu te-oi mai vedea,
Ramii, ramii cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine.

De astazi dar tu fă ce vrei,
De astazi nu-mi mai pasa
Ca cea mai dulce-ntre femei
Mă lasa.

Căci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Să mă imbat si de scântei
Din stele,

Când degerind atitea dati,
Eu mă uitam prin ramuri
Si asteptam să te arati
La geamuri.

O, cât eram de fericit
Să mergem impreuna,
Sub acel farmec linistit
De luna!

Si când în taina mă rugam
Ca noaptea-n loc să steie,
In veci alături să te am,
Femeie!

Din a lor treacat să apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.

Căci astazi daca mai ascult
Nimicurile-aceste,
Imi pare-o veche, de demult
Poveste.

Si daca luna bate-n lunci
Si tremura pe lacuri,
Totusi îmi pare ca de-atunci
Sunt veacuri.

Cu ochii serei cei dintii
Eu n-o voi mai privi-o...
De-aceea-mi urma mea ramii-
Adio!

                                                Mihai  Eminescu .

[cruz]

              Atat de frageda !!


Atat de frageda, te-asemeni
Cu floarea alba de cires,
Si ca un inger dintre oameni
In calea vietii mele esti.

Abia atingi covorul moale,
Matasa suna sub picior,
Si de la crestet pana 'n poale
Plutesti ca visul de usor.

Din incretirea lungii rochii
Resai ca marmura in loc ...
S'atarna sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi si noroc.

O vis ferice de iubire,
Mireasa blanda din povesti,
Nu mai zambi! A ta zambire
Mi-arata cat de dulce esti.

Cat poti cu-a farmecului noapte
Sa 'ntuneci ochii mei pe veci,
Cu-a gurii tale calde soapte,
Cu 'mbratisari de brate reci.

De-odata trece-o cugetare,
Un val pe ochii tai fierbinti:
E 'ntunecoasa renuntare,
E umbra dulcilor dorinti.

Te duci; s'am inteles prea bine,
Sa nu ma tin de pasul tau,
Pierduta vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!

Ca te-am zarit e a mea vina,
Si vecinic n'o sa mi'o mai iert,
Spasi-voi visul de lumina
Tanzandu-mi dreapta in desert.

S'o sa 'mi resai ca o icoana
A pururi verginii Marii,
Pe fruntea ta purtand coroana ...
Unde te duci? Cand o sa vii?

                                                 Mihai Eminescu
                                           

[cruz]

“Când am văzut-o pentru întâia oară

Totul în mintea mea a amuțit.

Toate zgomotele și toate acele imagini revenind constat au dispărut, pur și simplu.

Când suferi de tulburare obsesiv-compulsivă nu ai cu adevărat

momente de liniște.

Chiar și înainte de a adormi, mă gândesc:

Am încuiat ușile? Da.

M-am spălat pe mâini? Da.

Am încuiat ușile? Da.

M-am spălat pe mâini? Da.

Dar când am văzut-o pe ea, singurul lucru la care m-am putut gândi au fost

buzele ei de forma unei agrafe de păr…

Sau geana de pe obrazul ei -

geana de pe obrazul ei -

geana de pe obrazul ei.

Am știut că trebuie să-i vorbesc.

Și i-am cerut o întâlnire de șase ori în treizeci de secunde.

Ea a acceptat de a treia oară, dar cum niciuna dintre cereri nu mi-a părut potrivită,

eu am continuat.

La prima noastră întâlnire, am petrecut mai mult timp organizându-mi cina

pe culori, decât mâncând sau vorbind cu ea…

Dar ei i-a plăcut.

I-a plăcut că a trebuit să o sărut de rămas bun de șaisprezece ori

sau de douăzeci și patru de ori, la diferite momente din zi.

I-a plăcut că mi-a luat o veșnicie să mergem spre casă

pentru că erau prea multe fisuri pe trotuarul pe care ne aflam.

Când ne-am mutat împreună, mi-a spus că se simte în siguranță

de vreme ce nimeni nu ne va putea jefui vreodată

pentru că eu încui mereu ușa de optsprezece ori.

Îi priveam mereu gura când vorbea -

când vorbea -

când vorbea -

când vorbea;

când a spus că mă iubește, gura ei și-a curbat marginile în sus.

Noaptea, se punea în pat și mă privea cum sting toate luminile.

Și le sting și le aprind și le sting și le aprind

și le sting și le aprind și le sting și le aprind și le sting și le aprind și le sting.

Închidea ochii și își imagina că zile și nopți

trec prin fața ei.

Iar apoi… A spus că îi iau prea mult din timp.

Că nu o pot sărută de noapte bună de atâtea ori pentru că o fac

să întârzie la birou.

Când mi-a spus că mă iubește, gura ei era o linie dreaptă…

Când m-am oprit în fața unei crăpături de pe trotuar, ea a continuat să meargă…

Iar de săptămâna trecută a început să doarmă la mama ei.

Mi-a spus că nu ar fi trebuit să mă lase să fiu atât de atașat de ea,

că totul a fost o greșeală, dar…

Cum să fie o greșeală de vreme ce nu trebuia să mă spăl pe mâini

după ce o ating?

Iubirea nu e o greșeală și mă omoară faptul că ea poate fugi

de acest lucru, iar eu nu pot.

Nu pot să ies afară și să găsesc pe altcineva pentru că întotdeauna mă gândesc

la ea.

De obicei, atunci când sunt obsedat de lucruri, văd germeni

strecurându-mi-se în piele.

Mă văd strivit de un șir nesfârșit de mașini.

Iar ea a fost primul lucru frumos în care am fost vreodată blocat.

Îmi doresc să mă trezesc în fiecare dimineață gândindu-mă la modul în care ea

ține volanul…

Cum răsucește robinetul de la baie de parcă ar deschide un seif.

Cum suflă în lumânări -

suflă în lumânări -

suflă în lumânări -

suflă în lumânări -

suflă în – …

Acum, mă gândesc doar la cine o mai sărută.

Și îmi pierd răsuflarea la gândul că el o sărută doar o singură dată – lui nu-i pasă

dacă este un sărut perfect!

O vreau înapoi atât de mult…

Las ușa deschisă.

Și las luminile aprinse.”                                               by   Neil Hilborn

[cruz]

Fara frumusetea ta, frumusetea lumii e scrum si cenusa,

Fara bratele tale, bratul oricui e pentru mine lat de spânzuratoare.
Traiesc numai ca sa masor, în fiece clipa, neîndurarea mortii.

Fara ochii tai, ochii mei nu vad decît întuneric,
Nimic nu mai are glas, stinsa e orice lumina.
Ce grea e moartea într-un univers care el însusi moare.

Fara numele tau, numele meu numeste neantul,
Vânat urca din adânc valul marii, urlându-si disperarea.

Fara frumusetea ta, frumusetea lumii e scrum si cenusa               by geo bogza

[cruz]

De-acum aş putea
Şi fără picioare trăi,
Da, fără de ele -
La cine vroiam să ajung
Am ajuns.

Şi fără de ochi,
Da, fără de ei,
Aş putea să trăiesc -
Pe cine vroiam să văd
Am văzut.

Şi fără de mâini
Aş putea să trăiesc,
Da, fără de ele -
Pe cine vroiam să cuprind
Am cuprins.

De-acum şi singur, iubito,
Ca o pată de sânge pe lespezi,
Ca o stea ce cade-n neant,
Ca un vultur pe munţi, -
Da, singur
Aş putea să trăiesc.                               by grigore vieru !