Ce ? E om cel care cere,
Pret prea mare, crunt tribut
Nu e oare praf de stele,
Vis de inger decazut ?
Nu e oare-o gheena-ntinsa,
Peste prag de vis senin
Nu e oare-o soarta ninsa
Si-nghetata-n crunt preaplin ?
Cine e cu drept de-a zice,
Cine-ar vrea ca sa imi spuna,
Cine-mi poate sa ridice
Lumii Sfinte, o cununa ?
Nimeni...
Chiar de Dumnezeu mi-ar cere,
Ca sa nu te mai iubesc,
I-as raspunde - fiu de stele,
Rod al trupului firesc :
-Tu m-ai scos din necreate
Nevazute punti de haos,
Tu m-arunci, in chip de soapte,
Catre-eternul vis - repaos.
Eu sunt om, mica farama,
Din eternul univers,
Ca si viermele ce rama,
Trec prin viata ca un vers.
N-as avea nici o-mplinire,
In cruntul rost de a trai
Cazand avid de bucurie,
De nu as putea iubi !