E povestea de iubire pe care am trait-o, si pe care o traiesc.
Mi-a luat foarte mult curaj sa ma hotarasc ca sa v-o relatez, dar am decis sa fac acest lucru pentru ca a citi o poveste de dragoste, e o marturie asupra faptului ca mai exista iubire in aceasta lume, asupra faptului ca niciodata nu trebuie sa ne pierdem speranta, si mereu trebuie sa mergem inainte. Fara sa ne fie teama de nimica.
Pe ziua de 7 iulie 2007, zburam cu trenul peste plaiurile romanesti ca sa ma intalnesc cu ea.. tren aglomerat, multa lume... gari mari reci si pustii, trenuri schimbate, compartimente insalubre, miros puternic de tigari, de alcool... Noaptea, aflandu-ma prin inima tarii, am atipit usor pe bancheta, trezindu-ma in zorii zilei de 8 in mijlocul unui superb peisaj... paduri falnice de conifere, munti inalti, capite de fan, si verdeata, verdeata, multa verdeata, plaiuri line peste care serpuia trenul ce urma sa ma duca in bratele iubitei. Am stat treaz ziua, numarand cu nerabdare orele care ma mai desparteau de aceasta prima intalnire... deja peisajul incepuse sa se schimbe, campiile deveneau pustii, aride... urmele secetei din acest an deveneau din ce in ce mai evidente.
Pe 8 iulie, dimineata, cobor in gara cu inima in dinti... ma uitam imprejur, si nicaieri nu o vedeam... ma plimbam printre peroane oarecum trist, cand deodata.. apare ea... Tresalt de bucurie, o imbratisez, si o sarut pe obraji... o iau de mana.. si de atunci, timp de 8 zile, mainile noastre nu se vor mai desparti decat vremelnic.
Vor ramane in amintirea mea aceste zile... plimbarile prin parcuri pline de poezie... dupamesele petrecute in asteptare sub Teiul lui Eminescu... imbratisarile... plimbarile... acele momente frumoase in care dadeam hrana la porumbei, si sute de astfel de pasari se adunau in jurul nostru, privindu-ne cu ochisorii lor calzi, plini de dragoste...
Imi voi mai aminti mereu cu placere de stancile Ceahlaului, de ospitalitatea de la pensiunea C, de taximetristul G care ne-a dus, pe o suma modesta pana la lac ca un adevarat ghid, de apele albastre ale lacului, de inghesuiala din autocar, de primul nostru sarut, care a fost atunci in gara, chiar inainte ca trenul sa ma duca din nou, departe de ea....
Da, am trait, am fost fericit, si am reinviat... As spune ca ziua de 8 iulie reprezinta ziua renasterii mele din cenusa, ziua in care am reinviat din toate punctele de vedere, ziua in care am invatat ce este dragostea...
Si multumesc in special catre Lady_Allia, pentru toate incurajarile ei si pentru tot sprijinul acordat in momentele dificile, cu regret ca nu am putut ajunge sa o vizitam, va ramane pe data viitoare !
Subiect: O poveste de iubire... (Citit de 27465 ori)
