Mai Escule, esti chiar culmea acum! Tu chiar nu intelegi ca sistemul asta e un rahat?! E un rahat, mai! Intelege! Ti-a spus fata mai mult de o data asta! Ajunge!
Nu avem posibilitatea de a lupta! Ce daca unii chiar au reusit sa se strecoare prin sistemul asta care E DE RAHAT!!! Aia de au pacalit SISTEMUL sunt niste parveniti, niste certati cu legea care numai prin mijloace curate nu au obtinut ceea ce au.
Ei bine, nu e chiar asa! Parintii mei nu au avut nici capital, nici sustinere politica, nici alta baza pe care sa isi construiasca ceva ca sa nu moara de foame cand fabrica tatalui meu a intrat in procedura de faliment iar mama era in concediu de maternitate, cu sanse aproape nule de a-si recapata postul dupa incheierea celor doi ani prevazuti de lege pentru mame. Cu toate astea, e adevarat, cu munca si stres si preocupare si darzenie si curaj, familia mea a pus pe picioare o mica afacere care aducea zilnic in casa circa 600 de mii profit. Eu zic ca e binisor. Se putea si mai bine, insa pentru ei era suficient cat sa traiasca decent si sa ii asigure copilului lor (fratelui meu) un viitor.
Fonduri la inceput?! Capital?! Singurele noastre economii s-au dus cu cateva luni inainte de a pune afacerea pe picioare: 3 milioane de lei vechi = usa de termopan pentru viitorul mic magazin pe care il incropeam. Imi aduc aminte ca in primele zile de functionare ale magazinului vanzarile noastre erau de 3-4 sute de mii de lei. Dupa 6 ani, ele crescusera la 6-7 milioane zilnic!
Dar... ce stiu eu?! Eu nu am lucrat nici in birocratie, nici in invatamant. Am fost o simpla jurnalista, un simplu privitor al acestor "sisteme". Maaama! Si ce chefuri se mai trageau pe la institutiile de stat! Cand mai luam masa cu comandantul penitenciarului din judetul nostru, era o adevarata sarbatoare! Mancarea era delicioasa! Si nu era pregatita special pentru noi, ci mancam di ceea ce se pregatea pentru puscariasi!
Asa ca, Escule, incearca! Incearca si tu sa faci ceva si sa vezi de ce bariere te lovesti! Dar INCEARCA! Si lupta, frate!
Cat despre aziluri de batrani si orfelinate... cand am propus sa ajutam un batran, un copil, cineva m-a trimis la plimbare intrebadu-ma "dar ce, acolo la tine, in America, nu sunt oameni saraci?" Nu am raspuns atunci. O fac acum si voi ruga si pe alti membrii LoveTime aflati de partea asta a oceanului sa confirme spusele mele.
Aici, cand ai lucruri pe care nu le mai folosesti, le scoti in fata casei tale si scrii "free" pe ele. Ati fii uimiti ce lucruri se gasesc in acest fel! Cand ne-am mutat de la fosta locuita am scos in fata casei un computer , un fax, 17 saci de haine!!!! filtru de cafea, diferite piese de mobilier, primul patut al Cezarei care era practic aproape nou, leaganul ei, eetttccc. Nu stiu si nu voi sti niciodata cine a luat acele obiecte. Nici nu ma intereseaza! (iar asta cred ca e forma cea mai inalta de altruism la care noi, oamenii putem ajunge, chiar daca e departe cumva de ideal!
) Dar cei care le-au luat, oricat de saraci, pot spune cu fruntea sus ca au in casa un computer, un fax, etc. Deci, da, si aici sunt oameni saraci, insa saracia se masoara altfel, si asta nu datorita vreunui sistem cu iz mistic, ci datorita oamenilor simpli. Asa ca... schimbarea poate fi inceputa chiar de la nivele mai joase. Cati dintre noi nu tinem in casa, in pod sau in pivnita lucruri pe care stim clar ca nu le vom mai folosi niciodata dar de care ne desprindem cu greu? Well?...
PS: stiti ce mi se pare ciudat? Aici, in America, doar romanii pe care i-am intalnit spun mereu "nu se poate! N-are rost sa incerci!". Om fi avand vreo boala?
Subiect: Lupta cu "sistemul" (Citit de 7652 ori)
