Rostul celor scrise

[diana_nistor]

De ce scriem? Imi pun adesea aceasta intrebare. Cand sunt intrebata raspund cam asa: "Ar trebui sa stiti de ce. Ar trebui sa stiti de vreme ce ma cititi, caci daca sunt citita si se continua sa fiu citita e pentru ca se gaseste in scrierile mele ceva ca un fel de hrana, ceva care raspunde nevoilor dumneavoastra."
Acum intreb eu pe cititori: Aveti, asadar, aceasta nevoie? Si ce fel de hrana suntem noi? Accesati forumul ca si cand mergeti la un spectacol ca sa va instruiti sau ca sa va distrati? In mare, cred ca acestea ar fi raspunsurile posibile. Incerc sa va dau si eu un raspuns personal (sper sa si reusesc!).
A se instrui: adica a sti ce este cel care scrie si ceea ce scrie sau poate pentru a gasi raspunsuri la niste intrebari la care el nu e in stare sa raspunda.
A se distra: adica sa uite de grijile zilei, sa se bucure de frumusetea celor citite.

Sunt, desigur, cititori carora li se pare ca vrem sa ii amuzam, pe socoteala lor, si sa ne reproseze ca nu dam raspunsuri problemelor pe care ei insisi nu le pot rezolva...........

Cam asa as fi vrut sa incep, dar nu! voi spune de fapt cum stau lucrurile: totul e gratuitate si chiar nongratuitate. Se vorbeste mult pe paginile noastre dupa cum se vorbeste mult in jurul nostru. Dificultatea de a judeca a unora cand dam sfaturi, absenta criteriilor, ilogismul determinat de latura pasionala, a afirmatiilor si negatiilor care se incalcesc si se neutralizeaza intre "suflet minunat" si iubiri aiurea. Aceasta criza de limbaj este prea adesea, voluntara. Propaganda ieftina pentru falsele iubiri zdruncina in mod inconstient printr-o falsa semnificatie a termenilor. Cand se spune ca albul e negru si ca negrul e alb este intr-adevar foarte greu sa te regasesti in ele. Constat adesea distrugerea sau deformarea voita a limbajului si o denunt: limbajul care desparte pe oameni de viata. Reaua credinta - inconstienta -e lucrul cel mai periculos.

Ceea ce se scrie adesea ca opera personala este ca o fiinta autonoma. Chiar daca am vrea sa ii intoarcem spatele, nu am putea sa o negam, asa cum nu putem nega existenta unei persoane, fie ca ne place sau nu aceasta persoana. Ea este ceea ce este. Este. Aici. Trebuie sa tinem seama de ea. Starea civila, criticul descriptor (cititorul) i-a constatat nasterea, a inregistrat-o, i-a dat semnalmentele, a constatat ca nu e copilul altuia, ca este o faptura umana, ca nu este pisica sau peste. Ce sa facem din ea? Asta e!
Inteleg, deci, ca limbajul nu trebuie atat sa fie reinventat cat restabilit, pentru a nu impiedica, cu orice pret, pe altii, sa traiasca frumos.
 
Sa dau si eu un sfat: sincer sau adevarat este ceea ce altii nu ti-au spus. Papagalul nu e sincer. Ceea ce spune nu-l priveste, ceea ce spune, el nu intelege.

PS: Iulian, ai muncit extrem de mult. Iti multumesc! Ma voi stradui sa iti rasplatesc munca cu rodul mintii mele spre toti utilizatorii forumului. Iti multumesc!

[desdemona]

     Noi, cei de aici si nu numai ,suntem experti intr-ale cuvintelor.Ne jucam,ascundem,radem,plangem,expunem.
     Unii suntem mai buni decat altii,iar altii exceleaza intr-o categorie.
     Sunt acei oameni capabili si acei oameni redusi care profita de duritatea si puterea unor cuvinte pentru a masca frustrarea si incompetenta lor.

     Diana, ai folosit cel mai potrivit cuvant pentru a-ti expune parerile si gandurile-rost.
Rost semnifica de la talc,inteles,menire,justificare pana la ratiune.
Un cuvant complex care trebuie tratat ca atare.

    Cand scriem o facem impinsi de un dor.Si cand spun dor,nu ma refer strict la dorul pricinuit de cine stie ce dragoste mareata.
Ravnim,aspiram la cunoastere,liniste,admiratie,amintiri,implicare, oameni,frumusete,adevar.

Ele dau tonul unei scrieri.
Apare un cuvant nou-egoismul.
Multi dintre noi gasim in scris o descarcare si o implinire a dorului.Ii implicam pe ceilalti,dar in masura unor cititori,care au cel mult dreptul de a se referi la ceea ce  include pe mine si pe sentimentele mele.Mai pe romaneste -subiectul central este "eu",iar ceilalti se aleg doar cu multumiri pentru alinarile si admiratiile exprimate.
Desigur acest lucru este normal,dar acolo unde ii este locul si in masura in care se cade.
   
   Suntem intr-o lume in care cuvantul valori si-a schimbat cursul,in care stresul si oboseala de peste zi duce la comoditate si la plafonare.
   De aceea face parte din datoria noastra de a transimte si cunoastere,provocare prin ceea ce scriem,pentru ca de restul avem destul parte zilnic.



     

[Semiramis]

eu scriu. un pic pe-aici, un pic prin alte părţi. aici, pe lovetime, sub aripa anonimatului scriu şi răspund aproape necenzurat. prin alte locuri, unde îmi apare semnătura, judec de două ori cele scrise.
un rost eu văd în toate.
îmi place să citesc ce scriu şi alţii. ambele, cititul şi scrisul, le fac prin însăşi natura mea. ştii cum e: dacă dintr-o carte citită rămâi cu o frază care ţi-a plăcut sau ai învăţat ceva, cititul nu a fost în van. atunci când scriu, încerc să fac acelaşi lucru, să dau o oarecare greutate cuvintelor mele.
cam atât.

[liviu]

De ce scriem?/De ce citim..!?

Cu totii cautam repere.., puncte de sprijin.., farame de certitudini, cum le zic eu.. Si pentru ca stim bine (sau banuim, cel putin!), ca nu le putem gasi decat impreuna, iata-ne (si) aici-acum! 

 .: De ce zic/voi zice, eu.. tot mereu ca nu putem avea certitudini decat, doar impreuna (e un pleonasm care imi place mie!)..? Pentru ca, desi poti crede ca ai gasit si singur (si ai) unele certitudini.., veti constata la un moment dat, ca ceea ce e adevarat la lumina lampii, nu prea e intotdeauna asa si la lumina soarelui!!! 

[silentshadow]

Pentru mine a inceput ca o joacă, ceva care trebuia să fac mai demult şi trebuia împlinit. A fost un fel de confruntare cu mine, de raportare la ceilalţi. Şi am citit. Mult, cu pasiune, implicându-mă, uitând să dorm, răsturnându-mi programul. Totul fără efort aproape, fiindcă descopeream frumuseţe, atât de multă frumuseţe... încât la un moment dat m-a inhibat! Şi m-am întrebat, plină de îndoieli: "de ce să mai scriu, când ceea ce vreau să spun s-a spus, se spune cu mult mai bine decat o fac eu?" Am găsit un răspuns motivant: scrisul e ca o amprentă, e ceva personal! Fiind şi un mod de a comunica cu semenii, am simţit că e minunat să împărtăşeşti cu cineva o stare, un gând... Aşa că nu mă opresc, chiar dacă mă împiedic şi îmi julesc genunchii. Trec asta la costuri. Ştiu că şi asta se plăteşte, aşa cum multe plăţi va mai trebui să fac până la transformarea în lăptucă sau cireşe ...

[Diana Nistor]

Acum cand astern aceste cuvinte in toata banalitatea lor, cand citesc doar cateva nume care au atins granita cunoasterii umane (nu doar intrebari brambura), evident, prin frazele asternute - si exista o granita libera pentru ceea ce poate fi cunoscut de un om - imi devine limpede ca formularea lucrurilor adevarate e cu atat mai simpla cu cat e mai profunda. Pana la urma, si acestea aluneca de-a dreptul in platitudine!
Cand ajungi in acest punct incepi sa intelegi ceea ce pretinde de ex. religia, anume ca numai initiatii pot comunica intre ei deoarece nu folosesc CONCEPTE, ci simboluri. Pentru acestia, orice discutie fundamentala pe concepte nu e decat o indiscretie.
OAMENII NU POT SCHIMBA INTRE EI DECAT CUNOASTERI RECIPROC INTELESE! (desi ma astept sa nu fiu crezuta)
In rest: imaginea unui om care arunca, seara, pietricele plate pe oglinda calma a apei, asteptand mariajul cu spiritele meditative, iar "simfonia" ce se lasa asteptata se aude foarte rar.
In multe cazuri te simti singur, ca si cum te-ai afla pe Luna. A naibii sa fiu daca inteleg de ce!...