"Sufletul vostru, adeseori, este un camp de lupta, unde ratiunea si judecata se infrunta cu pasiunile si poftele voastre.
...
Ratiunea si pasiunea sunt carma si panzele sufletului vostru mereu navigand. Daca panzele si carma voastra se rup, nu puteti decat sa va clatinati pe valuri la intamplare, ori sa ramaneti prinsi in impas in mijlocul marii, fiindca ratiunea, de una singura dominand, restrange intregul elan; si pasiunea, liber lasata, e o flacara arzand pana la propria-i mistuire.
De aceea, fie ca sufletul vostru sa-si exalte ratiunea pana la inaltimea pasiunii, pentru ca astfel sa poata canta, iar ratiunea sa va conduca pasiunea astfel, incat aceasta sa poata dainui in permanenta reinviere si ca pasarea Phoenix sa renasca din propria-i cenusa.
Potrivit este sa dati ratiunii si pasiunii aceeasi pretuire, ca si cand ati face-o pentru doi oaspeti iubiti in casa voastra aflandu-se; Cu siguranta, nu veti onora pe unul in dauna celuilalt, pentru ca, dand mai multa atentie unuia, veti pierde dragostea si increderea amandurora." ... Kahlil Gibran - "Profetul"
Cand pasiunea ne "napadeste", ratiunea parca se retrage speriata ori nu are taria de a tine in frau pasiunea. Iar mai apoi, cand pasiunea ne-a mistuit, ratiunea se scutura de cenusa si preia haturile sufletului nostru. E atat de complicat sa pastrezi echilibrul intre pasiune si ratiune! Cred ca la varstele fragede precumpaneste cea dintai, iar mai tarziu cea de-a doua. Si poate ca atunci cand ne aflam "intre doua varste", balanta tinde spre echilibru.